Prințesa Elisabeth Pauline Ottilie Luise de Wied s-a născut pe 29 decembrie 1843 în castelul Monrepos, pe malul Rinului. Era cea mai mare dintre copiii prințului Hermann de Wied și ai prințesei Maria de Nassau. Elisabeta și-a împărțit copilăria și adolescența între teama de moarte și dorința de învățare. Întreaga ei familie a fost una bolnăvicioasă – bolile timpului, precum febra tifoidă, sau boli căpătate, precum surzenia tatălui ei, i-au constrâns să călătorească prin întreaga Europă în căutarea vindecării. Până la vârsta de 26 de ani, prințesa era deja poliglotă, avea studii aprofundate în filosofie, era pasionată de literatură, iar cultura generală vastă speria potențialii pețitori.

Firescul: de la prințesă la regină

Elisabeta era pe lista tinerelor de viță nobilă luate în considerare de Casele Regale europene ale secolului al XIX-lea pentru a le duce dinastia mai departe. Când prințesa de Wied l-a cunoscut pe Carol, acesta era deja conducătorul României. Tânărul principe a cucerit-o imediat și, pe 16 octombrie 1869, cei doi au anunțat logodna. Nunta a avut loc pe 3 noiembrie 1869 – principele de Hohenzollern-Sigmaringen își unea destinul cu Elisabeta, pe care o descria drept „harnică, iubitoare de oameni, cultă și talentată”.

Cei doi păreau făcuți unul pentru celălalt. Primii patru ani de căsnicie au fost cei mai buni. La 27 august 1870 s-a născut principesa Maria, singurul copil pe care cuplul avea să îl aibă. La nașterea fetiței, familia regală s-a retras pentru o vreme la Sinaia. Anul 1874 a fost anul cel mai negru pentru Elisabeta și Carol – Capitala era afectată de o molimă de febră tifoidă, iar micuța Maria se îmbolnăvește și moare în scurt timp. Pierderea a fost cumplită, iar Elisabeta nu se va resemna niciodată cu dispariţia fetiţei, cu atât mai mult cu cât în anii următori avea să piardă 18 sarcini. Consolarea nu și-a găsit-o nici în viața de cuplu, relația cu principele Carol se răcise, iar Elisabeta s-a refugiat în muncă și în scris, după cum ea însăși mărturisește: „Voiam să găsesc adevărul. […] Dar în dragoste nu era adevărul și nici în renunțare nu era; iar eu eram revoltată căci nu pricepeam de ce trebuie să renunț. Mâna Suferinței mă apăsa greu pe umăr și o lungă vreme pasul mi se încetini și istovi; încât nu mai căutam adevărul. Atunci, deodată mi-am dat seama: în muncă, în muncă măreață și bogată ar trebui să fie”.

Regina căreia îi pasă

Pentru restul lumii, viața mergea înainte – România intra, în 1877, în Războiul Ruso-Turc, la finalul căruia își câștiga de jure independența. Elisabeta nu stă deoparte în timpul conflictului militar, ci se implică în ajutorarea răniților, dar și a celor sărmani. Om bun și generos, ea își începe, de fapt, activitatea caritabilă încă de la sosirea în țară: duce la bun sfârșit construirea azilului „Elena Doamna”, proiect inițiat de soția domnitorului Al.I. Cuza, iar şase ani mai târziu fondează Societatea Națională de Cruce Roșie.

În timpul Războiului de Independență lucrează îndeaproape cu generalul Carol Davila, șeful secției sanitare a Marelui Cartier General, alături de care înființează Serviciul de ambulanță. Elisabeta își investește toate economiile pentru ajutarea celor năpăstuiți de soartă: ridicarea unor spitale de campanie sub comanda unor medici germani și transformarea Gării Cotroceni în spital. Apoi, în 1879, principesa înființează Institutul Surorilor de Caritate.

Pe 14 mai 1881, Parlamentul României proclamă Regatul României, iar pe 10 mai are loc încoronarea primului cuplu regal al românilor – Regelui Carol I îi este făcută o coroană din oțelul unui tun turcesc capturat la Plevna, iar Reginei Elisabeta, o coroană din aur. Titulatura nu a contat pentru (de-acum) Regina Elisabeta – ea a continuat să facă bine, în timpul domniei sale fiind înființate numeroase fundații caritabile. Asta putem sublinia despre prima regină a românilor – le-a făcut bine oamenilor.

„Cântecul pădurii”

Pentru Regina Elisabeta, arta a ocupat întotdeauna un loc aparte. Ajunsă regină a României, ea nu numai că a îmbrățișat tradițiile locului, ci le-a și susținut, devenind o adevărată mecena. Şi cu toate că relația specială dintre costumul tradițional românesc și Casa Regală este cunoscută mai degrabă din perspectiva mult mai fermecătoarei Regine Maria, trebuie știut că Regina Elisabeta este cea care a transformat ia și fota din straie țărănești în haine haute couture la Curte. Mai mult decât atât: impresionată de tradiția textilă a românilor și de cultura meșteșugărească, ea încurajează și susține financiar dezvoltarea unei astfel de industrii. Și astfel, broderiile tradiționale din România sunt apreciate de marile case de modă europene de la Paris sau Londra.

Prima regină a României este cunoscută mai degrabă pentru latura ei artistică. Îi era teamă că poporul nu va iubi o regină scriitoare, însă, la îndemnul lui Vasile Alecsandri, publică primele opere literare în 1880, sub pseudonimul Carmen Sylva, nume ce se traduce prin „cântecul pădurii”. De atunci a scris neîntrerupt și nicio altă regină a Europei nu a egalat-o vreodată: peste 1.000 de poezii, 90 de nuvele, 30 de opere dramatice, patru romane și multe alte manuscrise, scrisori, jurnale, povestiri. A scris în limba germană, dar cel mai mult în română. „Când îmi vine o idee, indiferent că vreau sau nu, trebuie să mi-o exprim şi s-o strecor în versurile mele; doar cu acest preţ îmi regăsesc liniștea”, mărturisea regina. Și tot din dragoste pentru frumos, Maiestatea Sa susține artiștii, celor tineri oferindu-le și burse, devenind apropiată de nume mari ale culturii române, precum Mihai Eminescu sau George Enescu.

Elisabeta, prima regină a României, a murit pe 2 martie 1916, la un an și jumătate după soţul ei, Carol I.

Fragment preluat de pe historia.ro .Citește întreg articolul AICI .