Carlo Antonio Francesco d’Avila s-a născut în anul 1828, la Parma, Italia. Se spune că ar fi fiul celebrului compozitor Franz Liszt, deşi nu s-a putut demonstra cu documente, iar tatăl nu şi-a asumat paternitatea. Carol Davila, considerat întemeietorul medicinei moderne româneşti, a murit la 24 august 1884 în București.

„Discuţia asupra originii sale a făcut să curgă cu atât mai multă cerneală, cu cât Davila însuşi a evitat sistematic să vorbească despre familia şi despre copilăria sa“, potrivit volumului „Tinereţea lui Carol Davila“ al lui G. Brătescu. Într-un interviu acordat de fiul cel mai mare al lui Carol Davila, Alexandru Davila, publicistului I. Massoff şi apărut în gazeta ”Rampa” la 23 octombrie 1929, acesta declara: „Tatăl meu era francez, născut la Parma, în Italia. Copil, a fost crescut la Frankfurt pe Main, de bunica lui, doamna Bethmann-Hollweg“. Cu alte cuvinte, doctorul Davila era fiul contesei Marie d’Agoult, al cărei tată, vicontele Alexandre de Flavigny, fost paj al reginei Maria-Antoaneta, se căsătorise, în timpul emigraţiei peste Rin, cu Marie-Elisabeth Bethmann, fiica unui mare bancher din Frankfurt am Main.

Carol Davila a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Paris, pe care a absolvit-o în 1853. După ce şi-a dat doctoratul la Paris şi a ajutat la stingerea epidemiei de holeră din 1849, în Champagne şi Cher, soseşte în Ţara Românească la 13 martie 1853, la nici 25 de ani. În anul absolvirii sale, la Facultatea de Medicină din Paris s-au primit două cereri de medici: una din partea şahului Persiei şi cealaltă din partea domnitorului Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei. Davila alege să vină în România, deschizând astfel șirul unor reforme sanitare.

Carol Davila a construit, din aproape în aproape, un sistem medical pe care l-a implementat cu succes în serviciul sanitar militar și civil. În 1855 a înființat o școală de felceri, iar în 1856 o școală secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-militar. Când adversarii filoruși au făcut demersuri pentru închiderea școlii, Davila s-a adresat guvernului francez, care s-a obligat să o mențină pe cheltuiala lui.

Abia atunci caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica a dat un opis domnesc pentru menținerea tinerei instituții, pe care Davila a transformat-o curând în „Școala națională de medicină și farmacie“.

După 10 ani, în 1869, a înființat Facultatea de Medicină. Între timp, Davila a întemeiat învățământul farmaceutic și pe cel veterinar, a fondat numeroase societăți și reviste de specialitate (între care Asociația medicilor români, Monitorul medical, Gazeta spitalelor), a organizat conferințe medicale și a ținut prelegeri cu demonstrații experimentale la Sfântu Sava.

A înființat împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina botanică din București și a introdus concursurile medicale și stagiile obligatorii în spitale.

În 1861 a creat primul azil de orfane, în care a adus 40 de fetițe din mahalale, iar la puțin timp a înființat și un orfelinat de băieți. Cât timp a trăit Davila, a funcționat și o școală de surdo-muți, cu atelier de tâmplărie și sculptură. Împreună cu farmacistul Hepites, a pus bazele farmaciei române.

Carol Davila a fost căsătorit de două ori, prima soţie, Maria Marsille, a murit la un an de la căsătorie. Cea de a doua soție, Ana Racoviță, era din neamul Goleștilor. La 13 ianuarie 1874, în timpul unei conferințe despre aerul atmosferic ținută de Carol Davila și alți medici, chimiști și farmaciști la Spitalul Colțea s-a folosit un balon roșu cu aer. Una dintre elevele azilului, Ecaterina Toncovici, a cerut balonul, iar doctorul Bernath s-a urcat să îl ia. În acest moment Ana Davila a cerut chinină deoarece avea o durere de cap și dorea să plece la cumpărături pentru ziua de naștere a fiicei ei Elena. Doctorul Bernath a luat flaconul fără a-și da seama că se afla cu un nivel mai sus decât era raftul cu flaconul de chinină și astfel i-a oferit Anei Davila stricnină.

Carol Davila a murit pe 24 august 1884 la vârsta de 56 de ani. Se spune că şi-a urmărit singur progresul bolii, şi-a luat pulsul, şi-a administrat medicamente şi şi-a monitorizat starea de sănătate până în ultima clipă.

Un apologet al său, Eniu Bălteanu, scria în 1886: „Nu există fiinţă omenească pe pământul României care să nu pronunţe numele Davila cu respect sau cel puţin cu sfială; oricine a umblat mai mult prin satele noastre s-a putut încredinţa despre adevărul acestor spuse“. Iar medicul Valeriu L. Bologa, istoric al medicinii, îl caracteriza pe Carol Davila ca fiind ”un om providenţial” întrucât ”în timpul lui Davila, prin Davila, la îndemnul lui Davila, cu ajutorul colaboratorilor şi elevilor lui Davila s-a organizat medicina românească, ajungând la un nivel european”.