Corbii de Piatră, satul micuţ din judeţul Argeş, este un loc cu totul special. El ascunde mistere pe care, din păcate, se pare că nu le vom putea descifra niciodată. Cel puţin unul dintre ele.

Corbii de Piatră se află la distanţă mică de celebrul triunghi echilateral format din vechile altare dacice de la Nămăieşti, Dragoslavele şi Cetăţeni, tot din judeţul Argeş, altare devenite astăzi mănăstiri creştine. Şi aici, la Corbii de Piatră, într-un perete de stâncă abrupt, înalt cât un bloc cu 20 de etaje, cam pe la jumătatea lui, se află o grotă transformată şi ea astăzi tot în biserică ortodoxă, la care se ajunge foarte greu, pe nişte scări abrupte. Şi acesta a fost tot un altar dacic.

Legenda spune că aici era una dintre intrările în mult disputatele tuneluri de sub munţii Bucegi. Există în interiorul grotei, acolo unde acum este altarul bisericii, două arcade mari, ce par făcute de mâna omului. Sunt zidite, dar se vede că tecuiala care le-a astupat este mult mai nouă. Dacă ciocăneşti în acea tencuială cu degetul, în spatele ei sună a gol. Nimeni însă până acum, nu a încercat să vadă ce se află dincolo de ea. Şi nici nu se ştie exact când au fost astupate cele două arcade.

Uriaşul din peretele de piatră

La mai puţin de cinci sute de metri, în acelaşi perete de piatră, se află o urmă ce te pune pe gânduri. Este un picior de om pietrificat, încălţat cu o cizmă. Dimensiunile lui frapează. Este lung de câţiva metri. Pare că un uriaş înalt de cel puţin 8 metri a fost strivit de stâncă şi culcat pe partea stângă.

Oamenii locului îi spun: „Piciorul de uriaş”. Dar bătrânii afirmă că în urmă cu foarte mulţi ani, pe vremea când trăiau bunicii lor, apăruse de sub stâncă şi restul corpului: trunchiul, capul, în care se cunoşteau chiar şi ochii, toate pietrificate. S-au prăbuşit de-a lungul vremii şi nimeni nu mai ştie nimic de ele. Dar piciorul a rămas, mărturie de netăgăduit, pentru că se vede clar coapsa, genunchiul şi încălţarea.

Lângă el, se mai petrece un fenomen ciudat. Este un fel de semigrotă deschisă, din vârful căreia curge un fir de apă. Apă care jos formează un mic lac. Lac a cărui apă nu se mai scurge nicăieri.

Apa care curge de sus, pare că niciodată nu poate umple acel lac minuscul. În această scobitură în piatră, se produce un fenomen asemănător cu cel de la celebrul Amfiteatru de la Epidavros, din Grecia. Acolo există un loc, marcat în mijlocul scenei, în care dacă cineva stă şi pocneşte din degete sau răsuflă mai tare, se aude în tot amfiteatrul, de parcă ar fi o nevăzută staţie de amplificare.

Şi aici, la Corbii de Piatră, dacă stai într-un anumit loc, sub bolta aceea ovală săpată în stâncă, vocea se amplifică şi se aude până departe, indiferent cât de încet ai vorbi.