Când spui astăzi București și „cartier rău-famat” în aceeași propoziție vă gândiți cel mai probabil la Rahova sau Ferentari, nicidecum la un loc aflat la o aruncătură de băț de Piața Victoriei, cum era acum vreo 150 de ani, când toți bucureștenii știau de frica Mahalalei Dracului.

Dacă numele nu e destul de sugestiv, vă spunem că aici se ascundeau unii dintre cei mai temuți bandiți și răufăcători și tot în acest „ungher al Capitalei” se găseau unele dintre cele mai urâte și murdare străzi, care erau asemănate cu „meleagurile unui trib indian”. Până la urmă, în câte alte cartiere ale Bucureștiului s-a mai auzit de școli de hoți (cu două specializări chiar)?

Bucureștiul a fost dintotdeauna un oraș al contrastelor. Acum mai bine de-un secol și jumătate, superba Calea Victoriei era împânzită de locuințele somptuoase ale celor mai importanți și înstăriți locuitori ai Capitalei. Dar la mică distanță se afla și o mahala dintre cele mai dărăpănate și cea mai periculoasă din tot orașul, unde bucureștenii știau să nu meargă pentru că nu au decât de pierdut. Numele ei, total autoexplicativ, era Mahalaua Dracului.

Mahalaua se afla pe atunci la marginea nord-vestică a orașului și cuprindea repere precum spitalul Filantropia de azi și bulevardul Banu Manta, care odinioară era „hotarul” Bucureștiului, potrivit București Centenar.

Personajele faimoase din Mahalaua Dracului

Numele mahalalei vine în mare măsură de la personajele periculoase care locuiau și aveau afaceri aici, de la hoți, tâlhari, sau criminali, la… fondatori de școli de hoți, cu porecle care mai de care, inspirate din „îndeletnicirile” fiecăruia:

„Bancherul”, unul dintre cei mai cunoscuți cămătari al acelor locuri la finalul secolului al XIX-lea
„Sobarul”, criminalul care l-a ucis pe scriitorul George Cair
„Cuțitarul”, un infractor vestit, care învăța și-și forma proprii infractori
frații „Doctoru”, care aveau o adevărată școală de format hoți. Unul dintre frați „preda” furatul din buzunare, celălalt era specializat în furtul din genți

Forma celebră a cartierului, cu Hanul Galben și cu groapa lui Ouatu ca repere limitrofe, exista de dinainte de anul 1900. Cartierul sărăcăcios a apărut peste terenuri virane, livezi și grădini, și a devenit o adevărată mahala a Capitalei grație apariției Gării de Nord și dezvoltării zonei adiacente. Originea mahalalei provine cam de pe la 1800, pe când era domnitor Vodă Mavrogheni, care a fixat aici bariera orașului și care a ridicat în zonă Biserica Mavrogheni, în curtea căreia au fost îngropați Horia Bernea și Ion Heliade Rădulescu, și unde marele Constantin Brâncuși a cântat în studenție, fiind parte din corul bisericii, de unde a fost dat afară pentru că lipsurile l-au împins să fure din cutia milei.

Din păcate, mahalaua a devenit renumită pentru altceva: aspectul degradant, neîngrijit și sărăcia care caracteriza toate străzile și ulițele sale, această zonă fiind numită de cronicari un „ungher al Capitalei” cu „aspect sinistru”, care aducea mai degrabă cu „meleagurile unui trib indian” decât cu un cartier al unei capitale, deși se afla extrem de aproape de superba Calea Victoriei.

Mahalaua Dracului, cu ale sale ulițe „înguste”, „ziduri leproase” dar și cu infractorii și oamenii sărmani

Mahalaua Dracului a fost descrisă în revista „Ilustrațiunea Română”, în ediția din 3 august 1932, autorul conturând o descriere concludentă dar deloc pozitivă acestor meleaguri:

„O mizerie indiscretă și lipsită de pudoare se oferea întreagă, în toată hidoșenia ei. Pe ulițele înguste și desfundate – mărginite de case care-ți inspiră neliniște, cu ochiurile ferestrelor lipite cu hârtii de toate culorile, cu ziduri leproase – se contopeau laolaltă în fumul prafului copii, gunoaie, câini, femei, oase, porci și stârvuri de animaleˮ

Bariera de nord-vest a Bucureștiului de la acea vreme era marcată de existența Hanului Galben, denumit așa datorită culorii pereților săi. Hanul era un adevărat „cuib” pentru infractorii și scamatorii mahalalei, care profitau de negustorii și țăranii care mâncau și înnoptau aici venind sau plecând de la comerțuri. Hanul se afla unde se intersectează astăzi strada dr. Iacob Felix cu strada Banul Manta.

Vis-a-vis de Hanul Galben a locuit preț de doi ani, între 1907 și 1909 pictorul Ștefan Luchian, care a pictat un tablou intitulat „Mahalaua Dracului”, unde se pot vedea clar casele dărăpănate și neîngrijite din mahala. Hanul nu mai există astăzi, fiind demolat în 1985, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, care ar fi fost deranjat de discrepanța dintre blocurile înalte ridicate în zonă și vechea clădire de mici dimensiuni a hanului.