Bucureștiul de altădată. Groapa lui Ouatu
5 (1)

Înainte să devină o metropolă plină de șiruri nesfârșite de blocuri de locuințe și să își piardă farmecul de odinioară, Bucureștiul avea, mai ales spre periferii, zone pitorești, care ofereau Capitalei un șarm aparte. Din sud, de la Cărămidari și până în nord, la Mahalaua Dracului, care era cândva hotarul de nord-vest al orașului, orașul era o dezordine ordonată, cu străzi pavate cu case superbe, biserici, prăvălii, dar și străzi prăfoase cu case mai mult încropite.

Banner WhatsApp Comunicare
YouTube Logo

Una dintre cele mai vestite părți de la marginea orașului este Mahalaua Groapa lui Ouatu, care își împrumută numele de la „atracția principală” a locului. De ce groapă? De ce a „lui Ouatu”? Cum a apărut? Asta veți afla în rândurile următoare.

De unde vine numele vestitei Gropi a lui Ouatu

Bucureștiul de altădată. Groapa lui Ouatu
Fiind o zonă rău-famată a orașului, unde nu de puține ori se ascundeau sau se stabileau unii dintre cei mai periculoși infractori și tâlhari ai Bucureștiului, nu este deplasat să te gândești că Ouatu a fost, poate, un hoț vestit care a împrumutat acestor locuri numele său. Din păcate, povestea numelui gropii nu este atât de palpitantă, însă este amuzantă.

Numele gropii provine de la un englez pe nume Watt, care la începutul secolului al XIX-lea a venit la București și a deschis aici o fabrică de vase din lut. Pentru a obține argila, compania lui Watt a realizat mai multe gropi în oraș, gropi neastupate, care încet-încet au fost absorbite în mahalale. Prin viu grai, din „groapa lui Watt”, aceasta a devenit ușor „groapa lui Ouatu”, și așa i-a rămas denumirea până a fost astupată.

Descoperă România :   Povestea blocului „Scala” din București

Groapa lui Ouatu se afla în mahalaua cu același nume, care se încadra între Cimitirul „Sfânta Vineri” și Cimitirul Israelit „Filantropia”. Aceasta este menționată și de scriitorul Eugen Barbu în romanul „Groapa”, fiind situată în „câmpul întins și pustiu al Cuțaridei, de la marginea cartierului Grivița”.

Mahalaua, populată de familii sărmane și de infractori

În mare măsură, pe aceste locuri trăiau familii sărmane, dar și unii dintre cei mai cunoscuți infractori ai Bucureștiului. Și nu e mare mirare, la o aruncătură de băț se afla Mahalaua Dracului, care era de asemenea preferată de cei care nu prea aveau frică de Dumnezeu.

Pentru a înțelege mai bine situația, străzile din această mahala nu erau asfaltate nici măcar în perioada interbelică, iar de canalizare nici măcar nu mai vorbim. Cât despre curent electric, acesta a fost tras în zonă abia în anul 1935. Astfel, nu e deplasat dacă spunem că sărmanii Bucureștiului locuiau în mizerie, printre noroaie și gunoaie, în adevărate focare de boli, în timp ce lumea bună locuia pe bulevarde superbe, curate, iluminate și pietruite.

Amintim că la 1852, în București erau nu mai puțin de 62 de gropi de gunoi, în jurul cărora trăiau în sărăcie lucie destule familii întregi. Acest lucru ducea, și nu de puține ori, la răspândirea de epidemii de tuberculoză, tifos exantematic sau dizenterie.

Descoperă România :   Povestea vieții mamei lui Mihai Eminescu

Și infractorii preferau zonele limitrofe, precum cea de la Groapa lui Ouatu. Aici au fost organizate adevărate găști de infractori, care se răfuiau deopotrivă cu autoritățile și cu alți tâlhari din zona Chibrit, care erau rivalii lor principali. Dintre infractorii vestiți ai zonei, amintim pe Petrică Malaezu’, Fane Mahomed sau pe Bozoncea banditu’.

Condițiile din Mahalaua Groapa lui Ouatu s-au mai elevat începând cu începutul secolului XX, când inginerul Cuțarida a ridicat între Calea Griviței și Filantropia o fabrică de cărămizi, care a fost amplasată aici strict pentru solul argilos, de care avea nevoie ca materie primă.

În timpul liber, localnicii din mahala, care fie lucrau la STB, fie la Atelierele Grivița, fie erau zugravi sau măcelari, se strângeau la cele două cârciumi cunoscute din zonă: „La Cocoș” și „Nea Mitică Minciună”, să bea o „secărică”, să stea la palavre sau să-l asculte pe nea Petrică Urâtu’ și pe ceilalți lăutari care minunau cu muzica lor pe meseni.

Cu Groapa lui Ouatu nu era de joacă

Deși poate pare ceva mai mult simbolic la prima vedere, Groapa lui Ouatu nu era nicidecum un șanț mic: avea 30 de metri adâncime, avea maluri murdare și alunecoase, gunoaie, și apă stătută pe fund. Din joacă, de-a lungul timpului mai mulți copii au căzut pe fundul gropii și au murit înecați, atât vara, cât și iarna, când gheața se spărgea. De asemenea, pe malul gropii își făceau veacul și mai multe haite de câini mari, fără stăpân.

Descoperă România :   File de istorie. Copilăria lui Nicolae Ceaușescu

În cele din urmă, la începutul anilor ’50, autoritățile au decis să astupe Groapa lui Ouatu cu pământ și au amenajat pe acel loc Parcul Cireșarii, care în prezent se numește Parcul Regina Maria. Astfel, dintr-o mahala săracă, haotică, cu propriul ei microunivers, zona a devenit una verde, liniștită, aflată la intrarea pe Podul Grant.

b365.ro

Comentariul tău
Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]
(Visited 229 times, 1 visits today)

Click pe X pentru a inchide .