Strigoii și moroii, morții vii ai românilor
5 (4)

Ce poate fi mai intrigant, inspaimantator si provocator decat o incursiune prin negura straveche a credintelor arhaice româneşti, printre siluetele stravezii si reci ale strigoilor si moroilor, probabil cele mai temute entitati din mitologia noastra? In acest articol, va invitam sa facem impreuna o intoarcere spre zonele crepusculare ale universului magico-religios din satul traditional romanesc. Dincolo de superstitii si irationalul fioros care invaluie controversatul subiect al strigoilor, trebuie sa va pregatiti de surprize de proportii. Cazuistica mortilor vii lasa larg deschise portile mitice prin care cutumele si riturile stramosilor prind viata intr-un mod cu totul si cu totul neasteptat. Bine ati venit in lumea duhurilor rele!

Banner WhatsApp Comunicare
YouTube Logo

Strigoiul nu-i frate cu moroiul…

…dupa cum ati fi tentati sa credeti la prima vedere; cele doua denumiri trimitand, de fapt, la entitati malefice diferite. Si daca strigoiul nu-i e frate moroiului, moroiul, in schimb, pare mai apropiat statutului de odrasla, de copil al strigoiului, fara a-i fi urmas direct al acestuia. Iar cum “copii” trebuie lasati din politete inainte, voi insista putin asupra diferentelor dintre cele doua tipuri de duhuri malefice far’de odihna.

Deseori, chiar si in anumite regiuni ale Romaniei rurale, se confunda cele doua denumiri. In trecut, studiile de teren efectuate de folcloristi si antropologi au aratat ca sinonimia dintre strigoi si moroi nu este decat partiala. Astfel, in Bucovina si Moldova, cuvantul moroi se foloseste in raport cu strigoii morti numai atunci cand este vorba de copii strigoidizati. Dincolo de Carpati, in majoritatea zonelor etnografice ardelene, cu deosebire in Tara Motilor si in zona Padurenilor din judetul Hunedoara, prin moroi (si forma sa feminina – moroinita -) se inteleg exclusiv vrajitorii (vrajitoarele) care fura laptele si mana vacilor, intr-un exemplu unic de vampirism indreptat impotriva belsugului alimentar adus de animalele domestice. In schimb, in Oltenia si in Teleorman, moroii sunt absolut identici cu strigoii, oamenii fiind convinsi ca daca mortul a fost in viata sa un om cu inima rea, a dusmanit pe rudele sale si s-a purtat aspru si fara mila cu ai lui, atunci – inevitabil – se face moroi.

Conceptul de moroi este autentic romanesc, fiind unul dintre cuvintele care provin din daco-romana, deoarece, dupa cum a demonstrat marele folclorist Tudor Pamfile, termenul era folosit de populatia daco-romana inainte de migratia slavilor de sud in Balcani. Astfel, moroiul din graiul proto-romanesc a fost preluat de la daco-romanii cu care intrasera in contact de catre sarbi, care denumesc copii morti din folclorul propriu sub numele de Mora. Ca o paranteza edificatoare, in limbile slavice, sufixul mor-mora-more, nu are semnificatie de moarte, inca o dovada asupra influentei lingvistice a limbii proto-romanesti asupra dialectelor slave stravechi.

In general, in mitologia noastra, moroii sunt sufletele copiilor omorati sau morti la nastere nebotezati. In Bucovina, se crede ca moroi devin mai ales pruncii nascuti de o fata mare si ucisi sau ingropati de vii, de rusinea satului si a familiei. Ei nu se schimba in moroi imediat dupa nastere, ci intotdeauna dupa un interval de 7 ani impliniti de la data mortii. Atunci, in acel moment cutremurator, sufletul copilului se intoarce in groapa si striga de trei ori: “Botez! Botez! Botez!”, deoarece lipsit fiind de taina initiatica a botezului intru Hristos, sufletul pruncului rataceste chinuit intre lumi si sufera neincetat pentru ca i s-a refuzat brutal dreptul la viata si nici nu a primit botezul binefacator, care l-ar fi ajutat sa odihneasca in Lumea Dreptilor, sufletul sau fiind fara de pacate.

Strigoii și moroii, morții vii ai românilor

In cazurile in care pruncul a fost ucis cu buna stiinta de cea care i-a fost mama, razbunarea acestuia ia proportii cumplite. Sufletul copilului decedat iese din mormant sub forma unei coloane inalte de lumina si isi incepe cutreierarea lipsita de ragaz. Pruncii moroi ies in fiecare noapte din mormintele lor si isi chinuie mamele, provocandu-le neplaceri si pagube felurite. Moroii isi tortureaza mamele in somn: se aseaza pe pieptul lor si le innabusa respiratia, inducandu-le, in acelasi timp, cosmaruri.

In legendele populare romanesti se spune ca o mama care a avortat sau si-a ucis copilul dupa nastere, nu are liniste nici pe lumea cealalta, fiind osandita sa fie pusa la Talpa Iadului pentru a fi spanzurata de limba, iar copii pe care i-a ucis, vor veni sa o chinuie necontenit, transformandu-se in serpi care o musca fara mila.

De obicei, conform oranduielii bisericesti, copii morti si nebotezati nu sunt primiti sa fie ingropati in cimitir langa toti crestinii, ci primesc un colt al tintirimului. Sufletele pribege ale copiilor ratacesc triste intre lumi, fiecare avand o traista, o oala si un bat primit de pomana de la mamele lor. In traista, copilasii morti pun toate alimentele rituale pe care le primesc in mod simbolic de la copiii vii. Oala o umplu cu apa, capatata tot din pomeni, iar cu batul se apara de sufletele celorlalti copii-moroi, care vor sa le fure tot ce primesc, fiindca mamele lor au uitat de ei si n-au dat nimic de pomana pentru sufletele lor. Pentru linistea lor, trebuiesc stropiti cu agheazma, inainte de a fi inhumati. Tot pentru odihna bietelor suflete, trebuie sa li se faca parastase la Mosii Duminicii Mari (12 iunie).

Cumplita soarta de strigoi

La prima vedere, strigoiul pare nimic altceva decat contrapartea romaneasca a vampirului din tenebrele occidentale. Foarte departe de adevar. Printre cele mai inspaimantatoare duhuri necurate din mitologia populara romaneasca, entitatea in cauza poate avea sex masculin (strigoiul, steregoiul) sau feminin (strigoaica, striga). Originea cuvantului este si astazi controversata, o parte a cercetatorilor sustinand ca termenul are obarsie latina (Strigosus – descarnat, Strix – huhurez supranatural care, in timpul noptii, suge sangele copiilor mici). Mai plauzibile par explicatiile altor specialisti care sustin ca « strigoi » vine din aceeasi limba arhaica romaneasca, fiind o adaptare a verbului Strig – care semnifica in acest context strigat de spaima, tipat de frica.

Daca mergem mai adanc in timp, descoperim ca temerile si credintele in puterile malefice ale mortilor sunt larg raspandite in intregul spatiu indoeuropean. In primul rand, frica de sufletele mortilor are la baza convingerile omului arhaic in post-existenta sufletului si, mai ales, in puterea acestuia de a se intoarce printre cei vii. In al doilea rand, cu mult inainte de aparitia crestinismului, se credea ca orice om are doua suflete. Unul dintre ele are capacitatea de a parasi usor trupul, in somn si, in calitate de dublu al fiintei umane, poate fi capabil de acte si fapte independente de vointa celui adormit. Probabil ca de aici a aparut si credinta romaneasca conform careia exista doua tipuri de strigoi, cei vii si cei morti. In prima categorie intra personaje umane in viata, dar cu insusiri infernale, demonice si vrajitoresti, iar in cea de-a doua sunt grupati strigoii “clasici”, mortii neodihniti care bantuie neincetat.

Descoperă România :   10 locuri pline de mister din Romania

In mod normal, daca putem spune asa, predispozitia spre strigoidizare este una innascuta, dar se poate ajunge la ea inca din timpul vietii. Se dobandeste prin anumite relatii cu Diavolul, prin moarte violenta sau in urma inmormantarii in care nu s-a respectat ritualul traditional. Sufletele napastuite nu isi afla odihna pe timpul noptii si, aflate sub o soarta groaznica, merg si nelinistesc atat somnul, cat si vietile cunoscutilor, rudelor si prietenilor.

La aparitia lor in lumea celor vii, cei destinati sa ajunga strigoi se nasc precum orice copil normal, dar se stie inca de la bun inceput cine va fi strigoi pe baza unor semne. In general, viitorii strigoi se nasc cu placenta sau cu caita si tichie pe cap, avand pe corp o “camasa”, cum se spune in limbaj popular. Un astfel de prunc este adus pe lume de o femeie care, insarcinata fiind, « a baut apa necurata in care Dracul si-a lasat balele ». Se crede ca inca din acel moment, Satana intra in pantecele mamei si-i pune pe cap copilului o tichie rosie precum a sa. Din acest motiv, spun cutumele, este de o importanta vitala ca moasa sa-i scoata copilului tichia rupand-o si aruncand-o in soba, inainte ca pruncul sa o duca la gura. Altfel, sigur se face strigoi.

Se mai pot face strigoi si mortii nepaziti, daca peste ei sare un animal sau daca peste mormant trece un cocos. Tot strigoi este condamant sa devina si nefericitul a carui umbra a fost furata cu trestia spre a fi cladita in zid, in urma unui ritual de magie neagra ramas cunoscut doar initiatilor.

Strigoii se cunosc dupa faptul ca nu mananca niciodata usturoi sau ceapa si se feresc de mirosul de tamaie. Oamenii deja strigoidizati pot fi identificati doar de persoanele nascute sambata, caci numai acestea le pot recunoaste adevarata forma. Conform credintelor populare, daca cei nascuti in ziua de sambata stau noaptea la panda in cimitire, vad o serie de chipuri si siluete care ies, pur si simplu, din morminte si nu se intorc decat dupa ultimul cantat al cocosilor, cand si-au ispravit menirea pentru noaptea in cauza.

Orice strigoi are coada acoperita de par lung, picioare cu copite de cal, maini paroase si o gura mai mare decat a omului normal. Cu ocaziile bantuirii prin lumea celor vii, strigoii iau, deseori, infatisari de animale asa-zis “impure”, precum pisica, gandac, iepure musca, fluture cap-de-mort, lup, caine, tap, berbec, bufnita, cucuvea, sobolan.

Astfel inzestrati, infaptuiesc doar lucruri malefice: sperie pe cei vii, fura mana vacilor si rodul campului, “leaga” barbatii si tinerele fete, absorb vlaga si energia vitala a rudelor si fostilor prieteni sau opresc zagazul ploilor (in special strigoaicele sau vidmele). Aceleasi vidme (cum li se mai spune in limba slavona) sunt maestrele unui erotism nocturn vampirizant, in urma caruia barbatii care au contact cu ele ajung in pragul obsesiilor paroxistice si al nebuniei sfarsita in moarte sigura. Strigoaicele sunt, de fapt, dependente de relatiile sexuale cu cei vii. Dupa ce se iubeste o noapte intreaga cu un barbat, strigoaica a initiat deja procesul prin care-i fura acestuia, incetul cu incetul, sufletul.

Strigoii sunt deosebit de periculosi in doua momente specifice ale anului: in preajma solstitiului de iarna si la echinoxului de primavara. Dupa calendarul popular, puterea strigoilor este maxima in noaptea din ajunul Sfantului Andrei (30 noiembrie) si in noaptea din ajunul Sfantului Gheorghe (23 aprilie). De asemenea, acestia sunt foarte activi si in noaptea de Santoader.

Urmand topografia magica de pe teritoriul Romaniei, se pare ca mortii-vii prefera locurile neumblate din lantul muntilor Carpati, cu deosebire in masivele Retezat, Godeanu si Ceahlau. In cele trei nopti in care se deschid planurile si lumile paralele, strigoii ies la rascruci de drumuri, activitatea lor fiind restrictionata intre primul si cel de-al treilea cantat al cocosilor. In noptile care le apartin, se intalnesc si in preajma hotarelor unde se bat intre ei cu ciomege, sabii si melite. Impotriva lor, mitologia arhaica daco-romaneasca recomanda descantece specifice, anafura, aghiazma, slujbe bisericesti alaturi de cel mai puternic mijloc de aparare aflat la indemana oricui, care consta in intrebuintarea magico-rituala a mult blamatului usturoi.

Cu cateii de usturoi se ung pragurile usilor locuintei, toate ferestrele si intrarile precum si usa grajdului vitelor. Cu deosebire in seara Sfantului Andrei, oameniii trebuie sa manance cat mai mult usturoi, intelepciunea populara recomandand in mod special ca orice copil sa doarma langa o icoana, avand neaparat la gat un colier facut din catei de usturoi.

Insa, cel mai impresionant si periculos procedeu magic al destrigoidizarii consta in baterea unui tarus din lemn de trandafir salbatic, frasin sau chiar tepusa de fier inrosit in foc, direct in inima mortului viu, dezgropat neaparat in puterea noptii. In unele cazuri extreme, ritualul ordona chiar scoaterea din piept a inimii celui banuit ca este strigoi si arderea acesteia pana cand ramane doar cenusa…

Vin strigoii!

Respinse in mod categoric, in egala masura de persoanele sceptice, cat si de comunitatea stiintifica, cazurile de strigoi si moroi din spatiul etnografic romanesc continua sa atraga tot mai multi impatimiti ai genului. Raspunsul rezida in abundenta fenomenelor, persistenta in timp si numarul mare de martori vizuali ai derularii faptelor.

Conform informatiilor remise in valoroasa lucrare “Magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc”, aparuta la Editura Carpathia Rex, Bucuresti, 2005, si scrisa de reputatul autor Cornel-Dan Niculae, istoria folclorica a retinut nenumarate cazuri de strigoi care au depasit granita superstitiilor satesti, intrand de-a dreptul sub incidenta fenomenelor paranormale neelucidate.

Prima situatie de strigoidizare in adevaratul sens al cuvantului si bine documentata de antropologi o intalnim la inceputul secolului XX, in comuna Vagiulesti din judetul Mehedinti, cazul familiei sateanului Dumitru Vaideanu. Acesta se pare ca era urmarit de un blestem aspru: imediat dupa ce-i nastea nevasta, copii sai mureau ca din senin. Astfel, au murit, unul dupa altul, sapte copii, in afara de cel mai mare. Ingrozit de aceste nenorociri de cosmar, Dumitru Vaideanu apeleaza la riturile ancestrale ale stramosilor.

Descoperă România :   Mistere și paranormal în Hunedoara

Una dintre cele mai sigure modalitati de identificare a unui strigoi, consta in obicieul de a intra cu un armasar in cimitir si a obliga bidiviul sa treaca peste morminte, studiindu-se foarte atent reactia animalului in fata fiecarui loc de veci. Intr-o seara de vineri spre sambata, nenorocosul tata, insotit de cativa consateni de nadejde, purcede spre cimitirul unde odihneau rudele familiei si proprii copii decedati. Alaturi de grupul de oameni care calcau taramul interzis in inima noptii, se afla un armasar alb. Dumitru a luat animalul de capastru si a trecut cu el peste mormintele tuturor rudelor plecate din lumea viilor. Cand a ajuns in dreptul gropii soacrei sale, Ioana Marta, fosta vrajitoare temuta peste sapte sate, armasarul s-a oprit ca fulgerat, batand copitele cu pamantul, sforaind si nechezand ca scos din minti. Armasarul era atat de speriat incat a tremurat spasmodic chiar si pe drumul de intoarcere in sat. In noaptea imediat urmatoare, Dumitru stia deja ce avea de facut. Insotit de fiul sau cel mare, cei doi sateni au pornit pentru “linistirea definitiva” a soacrei. Cand au sapat mormantul, celor doi li s-a infatisat o imagine de cosmar.

Pe resturile sicriului putred, strigoaica statea turceste, cu picioarele incrucisate sub ea. Trupul neputrezit era de culoare rosie, cu parul crescut lung si unghiile imense. Dupa ce si-au revenit din soc, tatal si fiul au strans din cimitir iarba uscata si resturi de lemne, au aruncat cadavrul peste ele si i-au dat foc. Ramasitele incinerate le-au ingropat la loc si au plecat spre casa. Aceasta intamplare a fost publicata in anul 1929, in lucrarea “Strigoii. Din credintele, datinile si povestirile poporului roman” de N.I. Dumitrascu, si se incheie cu precizarea ca, din acel moment, taranului nu i-a mai murit niciun prunc.

Un alt caz, deosebit de interesant, s-a petrecut in anul 1969, in satul Capataneni, fiind relatat de Radu Florescu in lucrarea “In Search of Dracula. A True History of Dracula and Vampire Legends, New York, 1985”. Si in acest caz este vorba tot despre o batrana, de data aceasta din satul Capataneni din Ardeal. La scurta vreme dupa decesul batranei, tot mai multe rude ale acesteia au inceput sa moara in ritm suspect.

La un an de la decesul batranei, satenii temandu-se ca au de a face cu o « steregoaica », au dezgropat-o si i-au deschis cosciugul. Dupa ridicarea capacului, socul si panica s-a instalat in inimile oamenilor. Batrana nu prezenta nicio urma de descompunere, avea ochii largi deschisi, si se rasucise in cosciug. Fata femeii era, de asemenea, colorata in rosu intens. Nu mai incapea nicio indoiala, era o strigoaica, sau steregoaica cum se spune in Ardeal. Oamenii au ars cadavrul, iar preotul a savarsit o slujba pentru linistea si odihna sufletului blestemat…

Probabil, cel mai cunoscut caz din Romania al unei strigoaice vii este cel al Eleonorei Zugun, o fata de doar 12 ani din satul Talpa, situat pe atunci in judetul Dorohoi. In anul 1925, in jurul Eleonorei au inceput sa zboare din senin anumite obiecte. Satenii au considerat-o pe loc “unealta diavolului”, copila a fost inchisa de acestia intr-un sopron, unde ar fi ramas pana la sfarsitul vietii, daca povestea sa nu ar fi ajuns la contesa austriaca Wassilko-Serecki, aflata in trecere prin Romania. Pasionata de ocultism si fenomene paranormale, contesa a adoptat-o pe Eleonora, (spre bucuria satenilor), ducand-o la Viena, pentru a cerceta manifestarile stranii din preajma fetei.

Insusi celebrul “vanator de fantome” Harry Price, a sosit special de la Londra pentru a o studia pe micuta romanca. La prima vizita, jucaria adusa de Price pentru copila s-a spart singura, iar un cutit aflat pe masa a zburat cu mare viteza desupra capului investigatorului de fenomene paranormale, infigandu-se adanc in lemnul usii. Bizarul fenomenul a continuat cu alte obiecte care s-au ridicat si au inceput sa sara bezmetic prin camera, spargandu-se de pereti, intr-un final. Price a ramas fara replica. Curios sa investigheze mai profund situatia, barbatul a cerut permisiunea contesei Wassilko de a testa capacitatile Eleonorei in propriul laborator din Kensington Street. Rezultatele au fost deosebite, copila romanca demonstrand, printre altele, capacitati telekinezice foarte avansate. Ceea ce parea pana atunci un caz clasic de poltergeist, se opreste aici. Asta pentru ca, atat satenii romani, cat si contesa austriaca si investigatorul englez au observat in nenumarate randuri pete rosii si urme de muscaturi adanci care apareau periodic pe corpul si membrele fetei. Intrebata despre provenienta urmelor inspaimantatoare, copila raspundea cu o sinceritate specifica varstei, ca muscaturile sunt opera Diavolului.

Nea Petrica s-a facut strigoi!

“S-au scos inimi si alta data. Sunt zeci de morti care se facusera strigoi. De obicei, familia mortului ajungea la o intelegere cu aia care spuneau ca sunt bantuiti. Niciodata nu s-a facut atata taraboi, sa vina politia sa dezgroape cadavrul.”
Domnica Brancusi, localnica din satul Marotinu de Sus, judetul Dolj

Aflati pe urmele strigoilor, ajungem asadar in zilele noastre, mai precis in anul 2003, cand cazul lui Petrica Toma avea sa produca nenumarate stiri, articole si reportaje romanesti si internationale despre lumea mortilor-vii din satul romanesc.

Strania poveste s-a petrecut in Oltenia, zona unde practicile de magie neagra alaturi de prezenta strigoilor si moroilor in activitatea cotidiana, sunt mai prezente si actuale decat in oricare alta provincie istorica romaneasca. Ceasul vietii lui nea Petrica Toma din satul Marotinu de Sus, comuna Celaru, Judetul Dolj, a ticait pentru ultima data in ziua de 26 decembrie 2003.

Pana aici nimic extraordinar, omul dusese o viata obisnuita: lucrurile aveau, insa, sa se precipite dupa inmormantare. O reteta “clasica” pentru orice strigoi autentic. Imediat dupa deces, sotia si fiica, i-au facut lui Petrica toate pomenile cuvenite, pentru ca mortului sa nu-i lipseasca nimic in timpul calatoriei spre celelalte taramuri. Satenii din Marotinu de Sus sustin ca grozaviile au izbucnit imediat dupa coborarea in groapa. Tintele acestuia pareau a fi chiar rudele sale, care au inceput instantaneu sa se simta bantuite. Cand una dintre ele s-a imbolnavit pe neasteptat, concluzia familiei a fost clara:
– Nea Petrica s-a facut strigoi!

“La scurt timp dupa inmormantare, o nepoata de-a lui Nea Petrica Toma a dat semne de boala. O durea inima si avea depresii, asa, din senin. Practic, cele mai apropiate rude au inceput sa se confrunte cu situatii dintre cele mai bizare. Oamenii ajunsesera sa nu mai doarma noaptea de frica. Brusc, obiectele din casa incepeau sa se miste de capul lor, se auzeu vuiete si urlete de nicaieri, voci infioratoare care boloboroseau in limbi necunoscute, peretii scartaiau si pocneau. Starea psihica a oamenilor se degrada de la o zi la alta, sau, mai bine zis, de la o noapte la alta. Era clar ca nea Petrica se transformase in strigoi si venise dupa noi”, declara presei Mitrica Mircea, unul dintre condamnatii dosarului de profanare de morminte, de mai tarziu.

Descoperă România :   Paranormal la Râpa Diavolului

Satenii isi aduc aminte si in prezent ca rudele mortului erau vizibil afectate de strania situatie. Banuielile taranilor au inceput sa prinda realitate, dupa ce acestia au observat ca “rudele lui nea Petrica erau cam galbene la fata”.

“Am auzit ca i-au scos matele si i-au taiat socoteala, pe care i-au bagat-o in gura. E bine ca i-au scos inima, daca nu, mai mureau si alti oameni. Nu stiu daca s-a facut moroi, dar stiu ca nepoata-sa se imbolnavise” povesteste Paula Diaconu, localnica din Marotinu de Sus.

Situatia devenise atat de tensionata, incat un numar de sase persoane – rude si prieteni ai decedatului, s-au hotarat sa-l reduca pe acesta la tacere. Definitiv si irevocabil. In stilul si dupa reteta traditionala olteneasca.

La cateva zile de la inhumare, Marinescu Gheorghe, Mitrica Mircea, Stelica Popa, Ion Ionescu, Pascu Oprea si Constantin Florea s-au intalnit intr-o seara pentru a discuta si a pune la punct detaliile “planului de actiune”. Inarmati cu un varf de coasa rupta, strict necesar pentru a duce la bun sfarsit “operatia”, cei sapte erau, totusi, inspaimantati de incursiunea spre mormantul lui Petrica Toma – via cimitirul satului…

Cum in lumea rurala alcoolul este cea mai buna pavaza contra fricii, in noaptea faptei, micul grup de rude si prieteni a baut zdravan pentru a prinde curaj. “Ne-au trebuit doua zile ca sa ne facem curaj sa-l dezgropam. Ne-am inarmat noi cu tot felul de unelte intepatoare si cu tot curajul noastru nu ne-am putut duce de prima data. O noapte intreaga am baut sa ne incurajam. A fost foarte greu sa luam aceasta decizie”, a declarat procurorilor Popa Stelica, unul dintre profanatori.

Cu venele pulsand furios de alcool amestecat cu sange, “ghost busters-sii” de Oltenia au purces spre cimitir. Au dat placa funerara la o parte, coborand langa sicriu. Au desfacut hotarati capacul si, inarmati cu varful de coasa, au taiat pieptul mortului, extragandu-i inima. Dupa ce au scos-o, au infipt organul intr-o teapa si au traversat satul, pana cand au ajuns in dreptul primei rascruci de drumuri. Acolo au aprins un foc si au “prajit” inima mortului, pana au transformat-o in scrum. Scrum pe care l-au strans cu grija si, ulterior, l-au oferit tuturor taranilor bolnavi, pentru a-l bea dizolvat cu apa…

Credeti sau nu, dar, ca prin farmec, toate rudele suferinde s-au facut bine, manifestarile stranii disparand cu totul dupa savarsirea ritualului stramosesc. Toate ca toate, dar intamplarea a ajuns si la urechile fiicei mortului, sateanca Floarea Cotoran. Ingrozita fiind de cele petrecute, aceasta si-a dat rudele in judecata, anuntandu-i imediat pe procurorii din Craiova care s-au infiintat de urgenta in Marotinu de Sus. Dupa care a inceput circul…

Zona a fost intesata de politie, satenii stateau ciorchine pe la porti, iar fiica si sotia lui nea Petrica erau in cimitir cu procurorii. Peste tot, atmosfera satului era intesata de tipete, vaiete, blesteme, discutii, pareri, judecati in pripa, aduceri aminte, etalari de cunostinte si fapte de arme. Ajutati de doi tarani care au deshumat din nou cadavrul, procurorii au luat urme de sange de la recenta operatiune de pedepsire a mortului zurbagiu.

Imaginea aparuta dupa deshumare, i-a speriat pana si pe procurorii care vazusera multe la viata si experienta lor, convinsi in sinea lor ca satenii exagereaza pe undeva. Ei bine, nu exagerau. Nea Petrica Toma zambea in plin rigor mortis. Cadavrul era mutilat “ca la carte”: abdomenul spintecat, intestinele intinse peste haine, si peste tot erau imprastiate capatani de usturoi. Medicii legisti au mai descoperit langa trupul neinsufletit (si linistit de acuma pe veci…), un varf de coasa pe care ramasese agatat un fragment din inima mortului.

Cele sase persoane, printre care fratele, cumnatul si o sora a decedatului au fost puse sub invinuirea de profanare de morminte. “Aspectele sesizate de familia decedatului se confirma. Institutul de Medicina Legala urmeaza sa ne inainteze un raport medico-legal complet. Se intrunesc aspectele savarsirii infractiunii de profanare de morminte. Pentru faptele lor, profanatorii risca sa petreaca trei ani dupa gratii” declara presei Cristian Grigore, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj.

In timpul procesului, in fata magistratilor Judecatoriei Craiova, inculpatii si-au recunoscut senin faptele. Mai mult decat atat, grupul de rude bantuite s-a aparat afirmand ca tot ceea ce au facut, a fost un ritual vechi de mii de ani, care a functionat de fiecare data fara gres. In plus, oamenii erau convinsi ca fac o fapta buna, inspre folosul comunitatii si al rudelor bantuite. Unul dintre profanatori, declara judecatorilor, cu o sinceritate dezarmanta, ca daca ar aparea un nou caz de strigoi prin imprejurimi, el ar proceda in acelasi mod, dupa legile nescrise ale strabunilor care nu dau gres niciodata.

Destrigoidizarea lui Petrica Toma nu este o premiera in Marotinu de Sus. Conform declaratiilor localnicilor, de-a lungul anilor, zeci de morminte au fost dezgropate pentru linistirea pe veci a “locatarilor nelinistiti”. Hotarat lucru, strigoii cat ar fi ei de strigoi, ar face bine sa nu se mai tina de glume cu vajnicii urmasi de panduri si de Jieni…

Comentariul tău
Click to rate this post!
[Total: 4 Average: 5]
(Visited 12.631 times, 1 visits today)
Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.


google-site-verification=IWS3tNJV78tBL62v1gt7emyE_mMSARmp51R8V0JQ79g