La data de 22 iulie 1456 are loc victoria de la Belgrad a lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, împotriva armatei otomane conduse de Mahomed al II–lea, cuceritorul Constantinopolului.
Lupta de la Belgrad s-a produs după ce, în 1454, turcii au rupt armistiţiul şi au asediat Semendria. În timp ce sultanul îşi aduna forţele, Iancu de Hunedoara a reuşit la rândul său cheme oameni la război.
Pentru a avea un aliat în Ţara Românească, l-a ajutat pe Vlad Ţepeş să-şi recapete tronul şi a reuşit să adune din Transilvania 20.000 de soldaţi şi mici nobili. De asemenea a reuşit să adune o armată de oameni simpli cu arme proprii, coase, furci, prăştii de circa 27-28.000 de ţărani cu toată opoziţia nobililor şi a orăşenilor.
Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456, şi a fost deosebit de puternic. Însă, flota cruciată a câştigat bătălia pe apă distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea oraşului.
Lupta decisivă s-a dat între 21-23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23 iulie creştinii atacau tabăra turcilor.
Ca omagiu papa Calixt al III-lea a elogiat victoria obţinută de Iancu de Hunedoara ca fiind „cel mai fericit moment al vieţii sale” şi a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa, de atunci încoace, să fie trase în fiecare amiază, ca o chemare zilnică a credincioşilor la rugă pentru apărarea oraşului.
Această practică, a trasului clopotelor de amiază, este atribuită în mod tradiţional sărbătoririi internaţionale a victoriei în bătălia de la Belgrad, contra oştirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul Constantinopolului. Tot Papa Calixt al III-lea, l-a numit pe Iancu de Hunedoara: „atletul cel mai puternic, unic al lui Cristos”.