Dimitrie Bolintineanu, poet, revoluţionar şi om politic, s-a născut în 1819 la Bolintinu din Vale, localitate după care şi-a ales, mai târziu, numele. A murit pe 20 august 1872 într-un ospiciu din Bucureşti, suferind de o afecţiune psihică, dobândită de pe urma mizeriei şi sărăciei.

Dimitrie Bolintineanu s-a născut în anul 1819, în apropiere de Bucureşti, în localita­tea Bolintinu din Vale, ca fiu al macedoneanului Enache Cosmad. A rămas orfan de ambii părinţi în copilărie şi a fost crescut de o mătuşă la București. După şcoala primară, a urmat cursurile Liceului „Sf Sava”. La doar 22 de ani, ajunge funcţionar , ocupând funcţia de copist la Secretariatul Statului.

Debutul literar are loc după o altă tragedie personală, moarte tinerei de care era îndrăgostit. S-a îndrăgostit de o tânără de 19 ani, bolnavă şi ajunge să-şi vadă iubirea murind chiar sub ochii lui. Moartea ei l-a impresionat atât de tare, încât a aşternut pe hârtie elegia „O tânără pe patul morţii”. Este ales membru al „Asociației Literare a României” în 1843, unde primeşte o bursă cu care pleacă să studieze la Paris la Collége de France. Câțiva ani mai târziu, în 1847, apare prima sa carte, „Colecţie din poeziile domnului D. Bolintineanu”.

Ajunge în exil la Paris

Bolintineanu s-a întors acasă când a izbucnit revoluția din 1848. După represiunea asupra mișcării, a fost arestat împreună cu alți camarazi care au luptat pentru țara lor. Reușește să scape și ajunge în exil la Paris. Din exilul său, a scris cu profundă nostalgie pentru țara în care i-a fost interzis să se întoarcă:

„Exilat de mulţi ani din patria mea cu câtă tristeţe şi cu câtă plăcere mă uitam la malurile ţării natale. Cu tristeţe căci îmi era oprit a pune picioarul pe acest tărâm, totdeauna prada inamicilor şi a fiilor lui cei vitregi, cu plăcere, căci oricare ar fi cauzele ce mă departă de aceste locuri, oricât de triste şi monotone ar fi zilele în această ţară şi cât de frumoasă ar fi trecut viaţa în străinătate, nu uită cineva lesne locul în care ochii noştri au văzut soarele pentru prima dată”, potrivit Historia.ro.

În 1852 a părăsit Parisul și a ajuns la Porțile Orientului, iar în 1855, a apărut romanul său „Manoil”, care este considerat primul roman de gen din literatura românească.

În 1857, după decretarea amnistiei generale, s-a întors în țara sa și a intrat în politică, fiind, pe rând, secretar de stat la Departamentul Trebilor Străine, ministru al cultelor în Guvernul Kogălniceanu, membru al Consiliului de Stat. În ciuda incursiunii sale în politică și fiind unul dintre cei mai influenți oameni ai timpului său, Bolintineanu a rămas un om modest. După lovitura de stat din 2 mai 1864, poetul care făcuse opinie separată, a fost nevoit să demisioneze. A fost o vreme secretar al Consiliului de Stat, iar după desființarea postului și-a pierdut și veniturile.

Internat la ospiciu, fără haine şi fără venituri

La vârsta de doar 50 de ani, poetul Bolintineanu trăia dintr-o pensie de mizerie. „Poetul era îmbrăcat într-un gheroc negru, lung şi vechi. M-a poftit să şed dinaintea lui şi mi-a dat sfaturi pentru viitor. Să învăţ carte multă, că citesc cu luare aminte numai scriitorii mari şi să mă feresc de molima imitaţiei. De politică să fug şi să-mi păstrez cinstea obrazului, adăugă el cutremurându-se parcă de un fior, cu toate că cinstea, iaca unde te aduce… Şi cu mâna stângă sucindu-şi mâneca dreaptă, îmi arătă cotul gherocului tocit până la căptuşeală”, scrie N. Petrașcu, aducând aminte de Bolintineanu în anii de mizerie.

Sărăcia îl îmbolnăvește și îl duce la limita nebuniei. În aprilie 1871, a fost internat la Ospiciul Pantelimon. Fișa medicală menționa: „Dimitrie Bolintineanu, fost ministru al Cultelor, intrat fără haine”.

Îndatoratul Bolintineanu ajunge să fie executat și bunurile sale sunt scoase la licitație. Colegii din lumea literară au încercat să-l ajute făcând apel la mass-media la acea vreme: „Poetul Bolintineanu este căzut în aşa slăbiciune de corp şi minte, încât amicii lui -nu el- se simt datori a face apel la toţi aceia pe care versurile şi proza poetului i-au desmierdat o dată, la aceia care au admirat talentul şi capacitatea lui. Noi facem apel la toţi români simţitori să se grăbească a veni să concure la loterie l-a care s-a pus mobilierul şi biblioteca lui Bolintineanu”, scria „Trompeta Carpaţilor” din data de 4 aprilie 1871.

Cu toate acestea, veniturile din vânzarea bunurilor nu au fost suficiente pentru a plăti datoriile poetului. Astfel, prietenii săi au făcut apel în Camera Deputaților, cerând sprijin financiar pentru acesta. „Camera îl refuză. Un deputat din majoritate mărturisi chiar cu glas tare nepăsarea acestei ţări: Ce să-i facem? …”, evocă N. Pătraşcu în cartea „Dimitrie Bolintineanu”.

A murit la ospiciu

Dimitrie Bolintineanu a murit în dimineaţa zilei de 20 august 1872, la spitalul Pantelimon, fiind înmormântat în pământul satului natal Bolintin Vale. Chiar și după moarte, osemintele poetului și-au purtat partea lor de mizerie și umilință. La ani de la moartea sa, acestea i-au fost îndepărtate și puse sub piept. Până la finalizarea bustului, rămășițele au stat în podul bisericii, înconjurate de unelte și rozătoare, așteptând inaugurarea statuii.