Babele şi Sfinxul – monumente ale Parcului Natural Buşteni – atrag ca un magnet. Indiferent de anotimp, aceste minuni ale naturii au reprezentat, şi încă mai reprezintă, unele dintre cele mai căutate destinaţii pentru cei care caută liniştea muntelui, aerul curat, peisaje de vis, locuri unde simţi că poţi să te încarci energetic. Adevărul este că, lăsând în urmă aerul urban, zgomotul şi praful, în momentul în care ajungi sus, în vârf, ţi se face pielea de găină, indiferent că e vară sau iarnă.
Pe de o parte, din cauza faptului că este mult mai frig faţă de temperatura înregistrată la baza muntelui, iar pe de altă parte, privind în jur, deşi priveliştea este în faţa ochilor, îţi pui întrebarea: Cum a fost posibil? Pentru că, da, făcând ochii roată şi făcând comparaţia a tot ceea ce se vede pe platoul muntos, nu găseşti explicaţia cum, şi în ce fel, pietre cu forme ciudate au putut “să crească” sub formele care se văd astăzi. Mai mult, senzaţia este că nişte mâini uriaşe s-au jucat cu bucăţi de piatră, în loc de plastilină, le-au mângâiat, le-au răsucit, dar nu se ştie din ce motiv le-au abandonat, de aici şi misterul care le învăluie, mister ce a ţesut atât de multe teorii, care mai de care mai incitante. Indiferent cu ce se ajunge în vârf, fie cu piciorul, fie cu telecabina, primele care fac oficiile de “gazdă” sunt Babele, aflate în imediata apropiere a cabanei cu acelaşi nume.
Aşezate pe un soclu, aduse de spate, şlefuite de bătaia vântului, de ploi şi zăpezi, formaţiunile de piatră chiar seamănă cu nişte femei gârbovite, senzaţia fiind că o mână grijulie le-a pus fiecăruia în parte, ca să nu le fie frig, şi o tichie pe… cap! Numai că, un indicator postat pe doi ţăruşi din lemn readuce turistul care le priveşte cu picioarele pe pământ:” Babele sunt formaţiuni stâncoase situate în apropiere de vârful Baba Mare, altitudine 2.292 m, situate în masivul Bucegi din Carpaţii Meridionali, important obiectiv turistic. Babele sunt martori de eroziune formate prin erodarea eoliană diferenţiată a diferitelor strate geologice în care sunt sculptate (conglomerate cretacice) şi se găsesc în imediata vecinătate a cabanei cu acelaşi nume”. Numai că, se pare “Babele” au, în zonă, şi ceva rude cam de acelaşi neam, având în vedere faptul că, dacă faci ochii roată, mai vezi câte o… “băbuţă” singuratică.
Centru energetic folosit de… extratereştri
De departe însă, cel mai învăluit în mister este Sfinxul din Bucegi. Aflat la o aruncătură de băţ de Babe, ca să-l vezi trebuie să mai urci un pic muntele. Mai întâi apare “coama” acestuia ca, încet-încet, să apară sub priviri în toată măreţia lui. Iar înălţimea, dar mai ales forma acestui monument natural dau frâu imaginaţiei şi, instantaneu, îţi pui aceeaşi întrebare: Cum a fost posibil să apară aşa ceva în vârful muntelui? Pentru că, realizat din acelaşi “material” ca al “Babelor”, şi Sfinxul naşte o serie de întrebări legate de apariţia lui acolo, de formă, de rolul lui acolo. Mai mult, nu puţini sunt cei care consideră acest loc ca fiind unul cu o mare încărcătură energetică, în condiţiile care, stând nemişcaţi, la umbra Sfinxului, consideră că acesta îi poate curăţa de ritmul stresant al cotidianului, de griji, inducând senzaţia de pace, de linişte, de plutire.
Astfel, aflat pe Platoul Bucegi, la 2.216 metri altitudine, Sfinxul – care măsoară 8 metri în înălţime şi 12 metri în lăţime – a ţesut, şi încă mai ţese, legende. Megalit antropomorf, orginea numelui Sfinxului este datorată asemănării sale cu un cap uman, mai exact cu asemănarea Sfinxului egiptean, formarea lui fiind datorată eroziunii eoliene, respectiv a vântului. Format dintr-un bloc mare de piatră ce a căpătat forma de astăzi într-un timp foarte îndelungat, din punct de vedere istoric, dar şi mistic, Sfinxul ar fi reprezentarea unei divinităţi supreme din timpuri străvechi. Aspectul său omenesc este asociat cu o expresie de suveranitate şi putere, acest lucru fiind evidenţiat prin faţa proporţionată, buzele severe şi bărbia voluntară.
Mai mult, mulţi istorici au mers până acolo încât au avansat teoria conform căreia Marele Sfinx de la Giza, din Egipt, ar fi o copie a celui din Bucegi, acest lucru bazîndu-se pe o serie de asemănări care sunt mai mult sau mai puţin întâmplătoare, cum ar fi faptul că Sfinxul din Bucegi are aceeaşi înălţime cu cel egiptean. Dar, asemănarea sa cu un sfinx – dacă este privit din anumite unghiuri, marcate în jurul său – cât şi legendele şi istoria locului, au făcut ca această formaţiune geologică să devină o importantă atracţie turistică. Ba, se mai spune că acest loc ar fi fost şi centru energetic folosit pe vremuri de… extratereştri, în acest sens circulând mai multe legende prin părţile locului, amănunt consemnat şi pe indicatorul din apropierea Sfinxului. Mai mult, se pare că în imediata apropiere a Sfinxului s-ar afla şi o anume peşteră ce ar acumula şi mai multe mistere, fiind ţesute şi alte legende conform cărora tot aici ar exista şi o mină de uraniu, părăsită.
Călătoria cu telecabina, pagină de istorie
Dincolo de Babe şi Sfinx, călătoria cu telecabina de la Peştera până pe Platoul Bucegilor poate fi considerată atât o atracţie turistică, dar şi o pagină de… istorie. De pe geamul telecabinei peisajele sunt de vis, fiind care mai de care mai spectaculoase, de la o secundă la alta. Însă, telecabina constitue, ea însăşi, o atracţie turistică, în condiţiile în care pare o adevărată piesă de muzeu în mişcare. După cum se vede şi în imagine, aceasta este dotată cu un telefon cu fir – care pare de colecţie deşi cablul receptorului este „întărit” cu sârmă – care poate fi folosit în caz de urgenţă, dar şi cu un semnal de alarmă, aşa cum poate fi văzut în tren. Astfel, telecabina este ea însăşi un obiectiv de atracție pentru turiștii care vin pe Valea Prahovei.
Pe tronsonul Buşteni – Babele, telecabina a fost inaugurată la 11 august 1978 și este cotată drept cea mai lungă instalație din țară. Conform unor informaţii făcute publice, la inițiativa Ministerului Turismului de atunci, studiile de fezabilitate și proiectul de execuție a instalației au fost încredințate, în anul 1970, firmei italiene Ceretti e Tanfani. Renumiţi drept cei mai buni experți în tehnologia construcțiilor pe cablu, reprezentanţii acestei firme au elaborat planurile tehnice, detaliile de proiectare, proiectele instalațiilor electrice și cele ale părților mecanice. Construcția a fost începută în anul 1973 şi s-a finalizat în anul 1978. Traseul până la Stația Babele, situată la o altitudine de 2.172 de metri, este străbătut de cele două telecabine cu o capacitate de 25 de turiști fiecare, cu o viteză de aproximativ 36 de kilometri pe oră, timp de 13 minute, în susul și în josul muntelui, între Bușteni și Babele.
Totodată, pentru a se facilita accesul rapid spre Cheile Ialomiței, în anul 1982 s-a inaugurat telecabina Babele – Peștera. Pe o distanță de 2.611 metri, la o diferență de nivel de 560 de metri, telecabina este purtată de cablul susținut de trei piloni, timp de zece minute, până în apropierea Peșterii Ialomița, călătoria aeriană fiind o experiență de neuitat !
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.