Legenda spune că un lup îmblânzit l-a salvat pe Decebal de o haită de lupi sălbatici. Regele dac ar fi supravieţuit atacului datorită faptului că animalul său credincios s-a sacrificat, apărându-l.
Stindardul de luptă al armatei dacilor, înfăţişat pe Columna lui Traian, avea forma unui cap de lup cu gura deschisă, care se continua cu un corp de şarpe, confecţionat din material textil. În bătaia vântului, acesta se umfla şi scotea sunete care imitau urletele lupilor, metodă prin care dacii încercau să-şi intimideze duşmanii.
Capul de lup era realizat din bronz sau argint şi era fixat cu gâtul într-o prăjină. Şuieratul scos de capul de lup, pe lângă faptul că-i speria pe duşmani, îi îmbărbăta pe luptătorii daci, iar caii inamicilor căpătau o stare de nervozitate, auzind aceste sunete.
Stindardul de luptă al dacilor apare atât pe Columna lui Traian, cât şi în preajma cetăţilor dacice, de cele mai multe ori alături de regele dac Decebal. Capul de lup este sculptat şi la baza Columnei reprezentată ca pradă de război a romanilor.
„Avem la daci un animal sacru ca la Celţi, unde mistreţul e caracteristic pentru stindardele lor. «Balaurul» dacic e reprezentat pe Columna Traiană cu un cap de lup, prelungit în chip de şarpe prin nişte fâşii de stofă, care la bătaia vântului se umflau şi alcătuiau o flamură serpentiformă orizontală. Lupul e un animal bine cunoscut de pe mănuşile de oglinzi scythice. Totuşi nu de acest tip de lup poate fi vorba, cu aspectul său realist şi pacific. Ci de fiarele fantastice cu gura căscată şi limba atârnând afară”, scria istoricul Vasile Pârvan, în volumul Getica (1926).
Apariţia steagului dacilor este legată şi de o legendă care spune că Decebal ar fi fost salvat de la moarte de un lup, pe care regele dac l-a salvat dintr-o prăpastie, pe când animalul era pui şi avea un picior rupt. ”Decebal ar fi dus acel pui de lup în cetatea Sarmizegetusa şi s-a îngrijit de el. După ce s-a vindecat, regele dac l-a domesticit, lupul a devenit mare şi voinic. Atunci când se înfuria, animalul scotea un scheunat subţire, motiv pentru care Decebal i-a pus numele de Şuier.
Într-o iarnă, regele dac, împreună cu Şuier, au mers în pădure la vânătoare, însă din vânător Decebal a devenit vânat. O haită de lupi l-a înconjurat pe regele dac şi pe lupul său domestic. Şuier a început să se lupte cu animalele sălbatice, dornice de harnă proaspătă, dându-i ocazia lui Decebal să fugă şi să se poată urca într-un copac. De acolo, a început să tragă cu arcul în haita de lupi, care s-a speriat şi a fugit în pădure. Din nefericire, Şuier a murit sfâşiat de lupii sălbatici, însă a reuşit să-şi salveze stăpânul.
Când s-a întors în cetate, Decebal i-a cerut unui fierar să-i facă din metal un cap de lup, cu gura căscată, exact ca cel al lui Şuier, iar unui cojocar să coase pe acel cap pielicele de ied, sub forma unei pungi. După ce a prins acel cap de lup într-o prăjină, la bătaia vântului acesta a început să şuiere şi astfel ar fi apărut steagul de luptă al dacilor”, descrie istoricul Ilie Gliga legenda capului de lup dacic.
În municipiul Orăştie din judeţul Hunedoara, pe drumul ce duce spre cetatea Sarmizegetusa se află monumentul ”Izvorul de Aur al Dacilor”. În partea superioară a acestui monument, la o înălţime de opt metri, se află capul de lup cu trup de şarpe, lungimea capului de lup fiind de 1,2 metri, iar cea a trupului de şarpe de 5,5 metri.
„Dacii înşişi s-ar fi numit mai de mult lupi sau «cei care sunt asemeni lupilor», ipoteză sprijinită pe textul lui Strabon şi pe numeroase exemple de popoare sau triburi indo-europene cu nume de lup. Derivarea numelui unui popor de la un animal are o semnificaţie religioasă, reflectând o concepţie arhaică”, a arătat istoricul Ion Horaţiu Crişan, în volumul „Spiritualitatea geto-dacilor”.
adevarul.ro