Oricât ar părea de ciudat, una dintre granițele României a fost stabilită chiar de Hitler în anii tulburi ai celui de al doilea război Mondial. Hotarul a supraviețuit înfrângerii Germaniei naziste și a rămas neschimbat până în zilele noastre.

Țara noastră s-a înclinat atunci. pentru a treia oară în fața pretențiilor vecinilor. A semnat tratatul de la Craiova și a cedat Cadrilaterul Bulgariei. Mulți dintre istorici, chiar și români, trec ușor peste acest sacrificiu. Printre rânduri, se insinuează că România a restituit un teritoriu pe care și-l apropiase cam fără drept în 1913.

Adevărul este, însă, mai nuanțat. Cedarea Cadrilaterului nu a fost văzută, la acea vreme, de români ca un act de reparație. Dimpotrivă, românii nu ar fi cedat dacă n-ar fi existat pericolul invadării țării de către armatele naziste.

Cadrilaterul intrase în componența României cu numai 27 de ani înainte, în baza Tratatului de Pace semnat la București pe 10 august 1913. Înfrântă în cel de al doilea război balcanic, Bulgaria accepta să cedeze României Dobrogea de sud . Regiunea avea aproximativ 6.960 km² și o populație de circa 286.000 de locuitori.

Avea România vreun drept asupra Cadrilaterului?
Aparținea Bulgariei numai din 1878 (când țara devenise principat autonom în Imperiul Otoman). În anii în care au stăpânit teritoriul, bulgarii au reușit să-i schimbe componența etnică. Chiar istoricii bulgari recunosc că a avut loc o imigrație masivă din Munții Balcani și sudul Bulgariei.

În 1910, bulgarii reprezentau 47,6 la sută din populație, comparativ cu 37,8 la sută turci. Evident și anii de stăpânire românească au lăsat urme, în Cadrilater fiind colonizați atât vlahi veniți din Peninsula Balcanică, cât și țărani fără pământ din Ardeal și alte provincii românești.

Cei 27 de ani de stăpânire românească a Cadrilaterului au fost marcați de acțiunile teroriste ale comitagiilor bulgari și de represiunea autorităților române. Bulgaria nu s-a împăcat nicio clipă cu cedarea Cadrilaterului și a încurajat acțiunile împotriva autorităților române.

Mai multe organizații bulgare (cea mai cunoscută fiind Dobrujanska Revoluționna Organizația) militau pentru separarea Dobrogei de România. Se vorbea fie declararea de declararea unei republici autonome sau independente, fie de alipirea teritoriului la Bulgaria.

Unii dintre locuitorii bulgari ai Cadrilaterului nu au ezitat chiar să ridice armele împotriva autorităților române,. Sătenii din Cișmea au deschis focul asupra unui detașament de jandarmi fără a face, însă, victime. Alte incidente s-au soldat, însă, cu vărsare de sânge. Astfel, de la sfârșitul primului război mondial și până în septembrie 1940, în Cadrilater au căzut la datorie 18 jandarmi români .

Hitler a dat Cadrilaterul Bulgariei

Șansa Bulgariei de a recupera teritoriul pierdut s-a ivit în 1940, o dată cu prăbușirea sistemului de alianțe pe care mizase România.

Pe 3 august 1940, Wilhelm Fabricius, ambasadorul german în România, i-a prezentat lui Mihail Manoilescu, ministrul român al Afacerilor străine, o foaie cu următorul text. ”Führer-ul socotește retrocedarea Dobrogei de sud în graniţa de la 1913, inclusiv Silistra și Balcicul, ca o soluţie extraordinar de loială și de dreaptă, care trebuie acceptată pur și simplu. El însuși a dat bulgarilor sfatul să nu pretindă mai mult, ca să nu se intre într-un sistem de târguieli cu românii”.

Decizia fusese luată de Hitler după întâlnirea pe care o avusese cu premierul bulgar la Berchtesgaden pe 15 iunie 1940. Ca urmare, ambasadorul român la Begrad, V. Cădere pleacă la Sofia să transmită guvernului bulgar că românii erau de acord să cedeze Cadrilaterul. Românii au transmis că ar dori totuși să păstreze Silistra și o suprafaţă de circa 2 000 kmp.

„Din nenorocire – notează Mihail Manoilescu – bulgarii erau încurajaţi de toată lumea în rezistenţa lor. Nu numai de puterile Axei, ci și de ministrul Angliei la Sofia. Cât despre ministrul U.R.S.S., el propune chiar o frontieră comună între Bulgaria și Rusia prin împărţirea Dobrogei românești”.

În aceste condiții, ministrul de Externe bulgar refuză să ntrimită delegaţi la București dacă românii nu recunosc de la bun început „cedarea integrală a Cadrilaterului”. Într-o încercare disperată, Manoilescu trimite un Memorandum lui Joachim von Ribbentrop și lui Galeazzo Ciano. Ideea e privită ca o nebunie la Berlin, subsecretarul de stat și șeful protocolului refuzând să primească documentul . Motivul? Ar face mai mult rău României, hotărârea lui Hitler fiind irevocabilă.

Cu toate astea, eforturile au continuat. Pe 2 august 1940, Ion Gigurtu și Mihail Manoilescu l-au convocat pe ministrul bulgar la București să-l înduplece. „Noi considerăm Cadrilaterul în această clipă, după recomandarea cu caracter de quasi arbitraj a Führer-ului, ca fiind deja retrocedat Bulgariei. Formulăm problema invers, și anume, dacă bulgarii înţeleg să dea un gaj de prietenie pentru noi lăsându-ne o porţiune din Cadrilater (Silistra și Coasta, inclusiv Balcicul). Dacă Bulgaria nu cedează nimic din poziţia pe care o are graţie unei conjuncturi, tot o conjunctură poate într-o zi să schimbe situaţia”.

Nici amenințările voalate nu au avut mai mult succes, guvernul bulgar respingând și această propunere.

O soartă similară a avut și un Memoriu asemănător în care se arăta că „împăcarea definitivă a poporului bulgar cu cel român nu poate fi concepută altfel decât prin dovezi de comprehensiune date de amândouă părţile”.

Documentul, care a fost înmânat ministrului de Externe bulgar de ambasadorul român la Sofia a fost respins, deși ambasadorul a reușit să obțină audienţă și la regele Boris al III-lea.

Sub aceste auspicii au debutat tratativele de la Craiova pe 19 august. Românii au făcut o nouă propunere de compromis: ca Silistra, portul Cavarna și Balcicul să rămână României.

Delegația bulgară a declarat, însă, că nu se poate abate cu nimic de la hotărârea lui Adolf Hitler. Reprezentanții României au uitat de tonul diplomatic, dar bulgarii au rămas inflexibili.

„Situaţia este acum schimbată și nu din vina noastră. Nu văd cum s-ar putea concepe un tratat de amiciţie în momentul în care se refuză chiar a se discuta punctul de vedere atât de moderat care a fost înfăţișat de noi în chestiunea teritorială. Opinia publică românească ar considera desigur aproape ca o batjocură să se vorbească de amiciţie în asemenea momente.

La replica lui Pomenov: Dar Dvs. respingeţi amiciţia bulgară?, Cretzianu i-a răspuns: Dvs. sunteţi aceia care respingeţiamiciţia română, arătându-vă intransigenţi și insistând asupra unor soluţiuni care nu pot fi privite decât cu cea mai adâncă nemulţumire de opinia noastră publică”, nota Mihail Manoilescu.