24-28 septembrie 1991, Mineriada uitată
5 (1)

În 24 septembrie 1991, minerii din Valea Jiului intră în grevă generală și cer prim-ministrului, Petre Roman, să vină la Petroșani pentru a le asculta problemele. Liderul sindical, Miron Cozma, i-a amenințat pe reprezentanții Guvernului că, dacă nu se rezolvă aceste nemulțumiri cât mai repede posibil, ei vin în număr mare la București. Primele acțiuni violente au fost făcute la Petroșani unde au intrat în primărie și l-au agresat pe subprefectul Ionel Botoroaga și pe directorul Regiei Autonome a Huilei, Benone Costinaș. Apoi au urmat o serie de pagube materiale la gara din oraș, unde au cerut garnituri de tren pentru a se deplasa la București, dar au fost refuzați.

Banner WhatsApp Comunicare
YouTube Logo

Armata Mutrelor Negre, cum le-au zis francezii minerilor, aflată sub comanda lui Miron Cozma, se dedă în ţară şi mai ales în Bucureşti la acte pe care azi, după alte evenimente asemănătoare petrecute în alte locuri ale lumii, le-am putea denumi, fără riscul de-a greşi: acte teroriste.

24-28 septembrie 1991, Mineriada uitată
Abrutizați de alcool minerii au făcut prăpăd în București

Printre mineri au fost infiltrați milițieni

În dimineața zilei de 25 septembrie, în jurul orei 10.00, minerii din Valea Jiului au ajuns în Gara Băneasa cu mai multe garnituri de tren, în posesia cărora au intrat prin violențe și incendieri. La aflarea veștii că minerii se îndreaptă spre capitală, premierul și președintele Ion Iliescu au încercat mai multe manevre de împiedicare a acestora de a ajunge la destinație, însă toate au fost în zadar. Conduși de liderul lor sindical, Miron Cozma, prima oprire au făcut-o în Piața Victoriei, unde au cerut o întâlnire cu prim-ministrul Petre Roman. Deoarece acesta nu a apărut, și-au schimbat motivul pentru care au venit și au cerut demisia acestuia din funcție. O delegație a minerilor a reușit să vorbească cu Petre Roman. Cornel Tomescu, șef sector în cadrul Secretariatului General al Guvernului a declarat că la sosirea în Piața Victoriei, minerii nu erau violenți ”Minerii erau calmi, nu strigau lozinci la adresa Guvernului sau a președintelui și stăteau așezați pe caldarâm.” Un militar, aflat la un etaj al Palatului a aruncat în mijlocul adunării de mineri o grenada lacrimogenă, fapt care a aprins spiritele deja încinse. Au început violențele și atacurile asupra clădirii Guvernului. În acel moment funcționarii care se aflau în clădire au fost evacuați. Spre seară minerii, conduși de Cozma, s-au îndreptat spre Televiziunea Română și Piața Universității. Au făcut o vizită la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu președintele Ion Iliescu condițiile în care se vor retrage. Miron Cozma îi cere demiterea premierului în schimbul liniștii din capitală.

Instigaţi de structuri obscure şi incitaţi de Miron Cozma, minerii se urcă în garnituri de tren deturnate, devastează gări pe parcurs, pun cuţitul la gâtul mecanicilor, brutalizează autorităţile statului şi ajung la Bucureşti. Timp de trei zile apoi, tot sub conducerea lui Miron Cozma, ei iau cu asalt Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni, folosind pietre şi sticle incendiare, ocupă Piaţa Universităţii, dau buzna în Parlament şi-i ameninţă pe aleşii poporului, se autoinvită la Congresul PNŢCD de la Teatrul Naţional.

24-28 septembrie 1991, Mineriada uitată
Dacă aveai față de intelectual, păr lung sau purtai ochelari…. Iată ce te aștepta.

În ziua de 26 septembrie minerii atacă cu forțe noi clădirea Guvernului și cer în continuare demiterea Guvernului, crezând că astfel situația lor se va îmbunătăți. Au avut loc discuții cu ușile închise. Miron Cozma amenință că dacă până la ora 12:00 nu este anunțată demisia premierului, el cheamă 40.000 de sindicaliști din Pipera, acesta adăugând că probabil nimeni nu dorește un război civil. La ora 12:00, Alexandru Bârlădeanu, președintele Senatului, a anunțat la televiziunea publică demiterea Guvernului Roman. Liderul sindical al minerilor le cere acestora să plece acasă pentru ca le-au fost rezolvate revendicările. Cu toate acestea, lucrurile iau o întorsătură neașteptată. În după-amiaza acelei zile, minerii intră în Sala de ședințe a Adunării Deputaților și cer demisia Președintelui Ion Iliescu și rezolvarea tuturor revandicărilor pentru care au venit la București. În cele din urmă s-au potolit și s-au întors în Valea Jiului, cu promisiunea făcută că tot ceea ce au cerut se va rezolva. Două zile mai târziu Miron Cozma și președintele țării Ion Iliescu semnează un comunicat prin care încheie tragicul episod al celei de-a patra mineriadă.

Cauze

A patra mineriadă a izbucnit o dată cu greva generală a minerilor și inițial nu aveau nici un interes de ordin politic. Voiau doar ca pâinea să fie mai bună și să primescă salam fără soia. La prima vedere aceste lucruri se puteau rezolva simplu, fără ca minerii să vină din nou în București. Indiferența autoritățiilor i-a costat.

24-28 septembrie 1991, Mineriada uitată
Minerii au lăsat în urma lor 455 de răniți, dintre care 50 au necesitat spitalizare, și 3 morți din București și unul din orașul Vulcan

Demisia guvernului Roman a avut mai multe cauze, însă venirea minerilor în capitală a grăbit acest lucru. Eugen Dijmarescu, ministru al Economiei si Finantelor, a declarat: „Guvernul Roman nu si-a dat demisia la presiunea strazii, ci din alte considerente, de natura politica”. El a adaugat ca „atunci cind s-a pus problema depunerii mandatului, minerii nici nu ajunsesera in Capitala”. Dijmarescu a spus ca la acea data cunostea situatia din Valea Jiului si ca cererile din 1991 ale minerilor erau justificate deoarece o duceau foarte prost, iar cei din conducerea Regiei nu faceau nimic pentru ei si erau interesati numai de bunastarea lor. „Surprinzator, Liga Sindicatelor Minerilor nu a cerut demiterea conducerii Regiei ceea ce ma face sa cred ca este vorba despre o complicitate”, a adaugat Dijmarescu1.

Părerile despre demiterea sau demisia Guvernului Roman sunt împărțite. Unii cred că România era deja o țară fără guvern în momentul în care minerii au ajuns la la București, alții susțin că lămpașii au avut putere de decizie în acel moment.

Efecte

Pe plan național, mineriada a avut efecte negative asupra populației. Oamenii care au văzut și simțit evenimentele din septembrie 1991, îşi amintesc de mineri înarmați cu bâte, topoare, târnăcoape, lanțuri care băteau pe oricine le părea suspect că era împotriva lor. Amenințau si loveau în toate direcțiile. Astfel la plecare au lăsat în urma lor 455 de răniți, dintre care 50 au necesitat spitalizare, și 3 morți din București și unul din orașul Vulcan. După aproape 2 ani de la revoluția din 1989, românii încă mai luptau împotriva comunismului, pretext pe care l-au folosit și minerii când au organizat cea de-a patra mineriadă.

Pe plan internațional, lucrurile nu au stat mai bine. Investitorii străini au refuzat să își dezvolte afacerile în România și astfel s-au redus locurile de muncă, banii, iar sărăcia era aproape mai mare decât în epoca ceaușistă. Nici țările europene nu mai doreau relații cu țara noastră, pentru ca tot ce se întâmpla era de fapt refuzarea democrației de către Guvern, lucru care ne dezavantaja.

Victime nevinovate

Bucureşti, 25 septembrie 1991, ora 18 şi 40 de minute. Mii de oameni, manifestanţi şi mineri, încearcă să intre cu forţa în sediul Guvernului. Clădirea e păzită de jandarmi, militari şi ofiţeri ai Serviciului de Protecţie şi Pază. Mulţimea aruncă pietre şi sticle incendiare spre forţele de ordine. Cealaltă tabără ripostează cu gaze lacrimogene. De la o fereastră a clădirii zboară rachete de semnalizare. Într-un timp scurt, potrivit martorilor, se trag cel puţin 11 sau 12 focuri. E un război civil în toată regula, care durează deja de o jumătate de zi.

18 şi 45 de minute. Andrei Frumuşanu, un student care nu are nicio legătură cu minerii, iese de la metroul din Piaţa Victoriei. Merge grăbit spre casă. Un proiectil luminos îl doboară. Moare după 10-15 minute în mâinile medicilor de la Spitalul Floreasca.

„Soţia mea, fiind bolnavă, căzuse moral şi psihic. Am considerat că eu trebuie să fiu cel puternic din familia care a mai rămas. Știam că vom duce o luptă foarte grea. (…) Am fost chemaţi repede la Parchetul civil. Stabilindu-se că au fost împuşcaţi, împuşcat. Nu ştiam de Aurica. Cu un cartuş militar neconvenţional”, precizează tatăl lui Andrei, Ștefan Frumușanu.

Aurica Crăiniceanu avea 27 de ani. Mergea tot spre casă. O aşteptau acolo doi copii. A fost împuşcată la 18 şi 15 minute. În corpul său au fost găsite aceleaşi schije metalice. Martorii au declarat că din plagă ieşeau flăcări roşii. Traumatizată de tragedie, familia evită să apară în mass-media.

A treia victimă a mineriadei din 91 a fost un jandarm. Nicolae Lazăr, de 21 de ani. Era militar în termen, detaşat de la Alba în Bucureşti. Se număra printre scutieri şi avea ordin să păzească instituţia Guvernului. În miezul zilei, cineva din piaţă a aruncat o sticlă incendiară spre locul în care se afla. Hainele i s-au aprins. S-a stins la spital după două zile de chinuri.

Nedreptate

Vinovaţi pentru Mineriada din 1991 au fost găsiţi Miron Cozma şi ofiţerul Silviu Popescu. Sentinţa de 18 ani pentru subminarea puterii de stat primită de Miron Cozma a venit în 1999, după ce minerii încercaseră încă o dată să ajungă la Bucureşti sub conducerea acestuia.

24-28 septembrie 1991, Mineriada uitată
Mineri în acțiune

Fostul lider din Valea Jiului a executat şapte ani din pedeapsă şi a fost graţiat de Ion Iliescu în decembrie 2004, înainte de închierea ultimului său mandat de preşedinte.

Anul acesta -2019, Miron Cosma a încercat să candideze la prezidențiale….

Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]
Comentariul tău
(Visited 266 times, 1 visits today)
Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.