Fiu al generalului de origine franco-italiană Carol Davila, fondator al medicinei românești moderne, și al unei nepoate a lui Dinicu Golescu (Ana Racoviță), elevă la un gimnaziu al lui V. A. Urechia, Alexandru Davila s-a născut pe 12 februarie 1862 la Golești și a murit pe 19 octombrie 1929, la București, după o lungă paralizie generată de o tentativă de asasinat din 1915

După o serie de episoade dramatice lejere (farse de salon: Le Cotillon ș.a., comedii ușoare, improvizații folclorice), drama istorică Vlaicu-Vodă (1902) îl face nu doar celebru, ci și semnificativ în istoria teatrului autohton.

Istoria atentatului care i-a adus, într-un final, moartea

Pe 5 aprilie 1915 Alexandru Davila a căzut victimă unui atentat demențial în urma căruia a rămas paralizat până la sfârșitul vieții. Presa vremii a vuit, unele publicații anunțând chiar decesul dramaturgului. Redăm, în continuare, datele furnizate de Gazeta Transilvaniei, pe 19 aprilie, când apele se limpeziseră cât de cât: „Jean Dumitru, odiosul criminal, a mărturisit precum se ştie fapta, arătând şi circumstanţele ei. Din această mărturisire rezultă mobilul crimei, premeditarea ei și punctele mai principale. El a declarat că stăpânul său se purta brutal cu dânsul şi că îl lovea de câte ori era nemulţumit de cum își făcea serviciul. Din această pricină plănuise mai înainte să-l ucidă pe dl. Davila şi era chiar să pornească pe calea faptei, însă s-a răzgândit şi a lăsat să-i treacă momentul furiei”.

Cuțitul a rămas înfipt în țeasta victimei

Cum s-a materializat până la urmă atacul sălbatic? „În ziua crimei, stăpânul iarăşi l-a bătut. Aceasta a făcut să-i revină furia răzbunării şi, plecând din odaia unde primise loviturile, Dumitriu se hotărî la suprimarea imediată a domnului Davila. Criminalul pândi momentul când stăpânul său aţipise. Apoi îşi descălţă ghetele spre a putea umbla fără zgomot, ştiind bine că dacă dl Davila s-ar trezi, apoi ar fi avut de furcă cu el. Tiptil, tiptil, concentrându-şi toată atenţia şi încordarea întregii sale fiinţe la faptul grozav ce avea să comită, Jean Dumitriu se apropie de camera de culcare a domnului Davila, puse mâna pe cuţitul de vânătoare, înaintă până lângă pat şi, cu o putere drăcească, înfipse cuţitul în ţeasta nefericitului. Fără a scoate arma din capul victimei criminalul ieşi în grabă din odaie, îşi încălţă la loc ghetele, se duse în latrină spre a-şi face o trebuinţă, strică soneria spre a nu se auzi sunetul clopoţelului, îşi luă pălăria şi pardesiul şi ieşi în stradă”. Tulburător, nu?

Noaptea la Chitila

„Criminalul – urma povestea găzduită de Gazeta Transilvaniei – şi-a cumpărat ceva de-ale mâncării şi în grabă s-a îndreptat spre Chitila, unde a stat ascuns printre vagoane până noaptea, când a luat trenul cu care a plecat la Brăila, unde a fost prins. Din declaraţia asasinului că a mai voit într-un rând să omoare pe dl. Davila şi din împrejurările crimei, parchetul a tras concluzia premeditării şi de aceea acţiunea publică pe care a deschis-o contra lui Jean Dumitriu este bazată pe asasinat, adică crimă cu premeditare. Starea d-lui Davila, care e îngrijit la spitalul Colţea, e încă tot critică”.

Căsnicia-carapace

Alexandru Davila a fost căsătorit cu Hortense Kreminger de Lippa, o fostă elevă a Azilului Elena Doamna (instituție creată de Carol Davila, tatăl dramaturgului), dar alianța matrimonială a durat doar trei ani, între 1885 și 1888, copiii cuplului, Carol (Citta) și Theodor, rămânând în grija tatălui. În epocă s-a vehiculat legenda potrivit căreia căsnicia lui Davila Jr. n-ar fi fost decât o acoperire pentru tumultuoasa viață erotică (pe invers) a bărbatului.

Rămas paralizat de la brâu în jos și cu o pareză parțială, în urma tentativei de omor asupra sa, Alexandru Davila își trăiește ultimii 14 ani uitat de societatea căreia îi dăruise atât de multe, la limita sărăciei. Moare la Spitalul Militar în 1929.