O bună parte a voievozilor ajunşi faimoşi în istoria românilor au avut un trecut zbuciumat, marcat de războaie, traume, prizonierat. Alţii au avut, înainte de a lua tronul, meserii pe care nimeni nu şi-ar fi închipuit că le poate practica un viitor domnitor.

Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Vlad Ţepeş sunt trei dintre cei mai cunoscuţi voievozi români, deveniţi încă din timpul vieţii personaje legendare. Probabil, nu există român care să nu fi auzit de isprăvile acestora. Însă, mai ales pentru publicul larg, copilăria şi tinereţea acestor voievozi sunt aproape necunoscute.

Ce au făcut aceşti domnitori înainte să ajungă pe tron şi mai ales înainte de a deveni celebri în istorie? Trecutul unora este de-a dreptul surprinzător, în timp ce al altora reprezintă o sumă de experienţe traumatizante şi greutăţi astăzi imposibil de gestionat pentru un copil sau adolescent.

Cu tatăl decapitat şi sub strictă ascultare la Muntele Athos

Ştefan cel Mare (1457-1504) este cu siguranţă unul dintre cei mai faimoşi voievozi români. A domnit aproape 5 decenii şi a reuşit să transforme Moldova într-o forţă regională, la nord de Dunăre, atât din punct de vedere militar, politic, cât şi economic.

A reuşit să reformeze administraţia, dar şi societatea medievală din Moldova, fiind totodată un patron al culturii ecleziastice. Înainte de a deveni voievodul care-i umilea pe unguri la Baia, pe turci la Vaslui şi pe leşi în Codrii Cosminului, Ştefan al III-lea Muşat, aşa cum se numea de fapt, a fost un tânăr pribeag, un copil care şi-a văzut tatăl decapitat şi care a trăit vremuri tulburi marcate de război civil şi invaziile tătarilor din nordul Mării Negre.

Ştefan s-a născut probabil în 1438, la Borzeşti, pe moşiile bunicilor săi materni, astăzi în judeţul Bacău. Era fiul lui Bogdan al II-lea, la rândul său copilul din flori al marelui Alexandru cel Bun. Pe mama lui Ştefan o chema Oltea şi provenea din zona Trotuşului. Aici se bănuieşte că Ştefan şi-ar fi petrecut copilăria. Nu se ştie mare lucru despre această etapă din viaţa domnitorului. Un document de cancelarie din 1450 îl pomeneşte pentru prima dată ca prinţ moştenitor. Mai apoi în 1451, Bogdan al II-lea vorbeşte despre el ca ”fiul meu iubit”. La acea dată, Ştefan avea probabil 12 ani şi era dat pe mâna unui instructor militar să înveţe meseria armelor. Un meşteşug la care a excelat, drept dovadă şi mândria tatălui.

Despre copilăria lui se ştie mai mult din sursele foclorice. Se presupune că a dus o copilărie idilică în zona submontană, jucându-se cu copiii de ţăran şi de mici boieri. De la ciobani ar fi învăţat trânta bărbătească şi mânuirea ghioagei. Aşa cum arată legendele, era pasionat de jocurile militare, fiind martorul uciderii celui mai bun prieten al său, Mitruţ. Copilul de cioban ar fi fost ucis cu săgeţile de tătari.

Cel mai probabil, pe la vârsta de 10 ani, Ştefan a fost dus sub ascultare tocmai la Muntele Athos, la mănăstirea Zografu. Acolo ar fi învăţat să citească şi să scrie, primind o educaţie ecleziastică.

După doi ani la mănăstire, Ştefan revine în Moldova, dar se desparte definitiv de ţinuturile copilăriei sale, fiind luat pe lângă tatăl său şi învăţat meseria armelor. Aici va lua cunoştinţă cu trădarea şi vremurile tulburi în care pretendenţii se vânau unul pe altul.

În adolescenţă depune jurământ de vasalitate faţă de Iancu de Hunedoara, alături de tatăl său. Tot în această perioadă are parte de un eveniment traumatizant. A văzut cum îi este ucis tatăl, decapitat de mercenarii lui Petru Aron, la Răuseni, la o nuntă la care erau invitaţi.

”Se afla (n.r. Bogdan al II-lea) într-un sat al unui unchi al aceluiaşi Petru şi era ameţit de vin, sosind spre sfârşit de noapte numai cu 200 de moldoveni, (Petru) a înşelat străjile lui Bogdan şi prinzând pe Bogdan i-a tăiat capul”, scria cronicarul Jan Dlugosz.

Alte legende spun că oamenii lui Petru Aron l-ar fi urmărit pe tânărul Ştefan, să-l ucidă. El ar fi scăpat ascunzându-se într-o căruţă plină cu fân. A cunoscut apoi o viaţă de pribeag pe la curtea lui Iancu de Hunedoara şi a lui Vlad Ţepeş. În această perioadă se presupune că a primit botezul focului, luptând în armatele lui Iancu de Hunedoara şi în ale voievodului muntean. Se întoarce în Moldova, cu ajutorul lui Vlad Ţepeş şi în 1457, la aproximativ 25 de ani, ia tronul Moldovei.

Voievodul român cu educaţie turcească, o viaţă de pribeag

Vlad Ţepeş, cel care l-a ajutat pe Ştefan cel Mare să ajungă pe tronul Moldovei, este de asemenea unul dintre cei mai faimoşi voievozi români. Şi nu doar pentru români, poveştile germane reuşind să-i creeze o faimă seculară şi universală.

Copilăria şi tinereţea lui Vlad au fost zbuciumate şi traumatizante. Unii specialişti spun că de aici s-ar trage şi asprimea voievodului, cea care l-a făcut faimos în toată Europa medievală.

Vlad Ţepeş s-a născut, se presupune, în anul 1431, la Sighişoara, în Transilvania. Tatăl său era celebrul Vlad al II-lea Drăculea (sau Dracul), unul dintre fiii lui Mircea cel Bătrân.

Mama lui Vlad Ţepeş nu este cunoscută cu exactitate. Sunt însă mai multe ipoteze. Se bănuieşte că era fie copila unui nobil transilvănean, fie fiica lui Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei. În orice caz, atunci când s-a născut Vlad Ţepeş, tatăl său se afla în exil, căutând un prilej să ocupe tronul Ţării Româneşti, cu ajutorul lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Vlad Drăculea era mai degrabă un cavaler apusean, care tocmai devenise, în anul naşterii lui Vlad Ţepeş, cavaler al Ordinului Dragonului, de aici şi porecla sa.

După ce a petrecut 5 ani în Transilvania, într-un oraş medieval după tipul celor apusene, Vlad Ţepeş îşi urmează tatăl la Târgovişte, mai ales că Vlad Dracul reuşise, cu sprijin unguresc, să ajungă domnitor al Ţării Româneşti.

În Valahia, copilul Vlad, la fel ca Ştefan cel Mare, va cunoaşte ororile şi sentimentul de instabilitate provocate de războaiele civile dintre clanurile Drăculeştilor şi Dăneştilor, urmaşii lui Mircea cel Bătrân şi respectiv ai fratelui său Dan I.

Tatăl lui Vlad Ţepeş, pentru a-şi păstra tronul, se vede nevoit să treacă de partea turcilor, trădându-i pe cei care l-au pus pe tron. Ba chiar îi însoţeşte pe otomani într-o expediţie de jaf în Transilvania.

Vlad Ţepeş nu apucă să stea prea mult la Târgovişte. La vârsta de 11 ani, el şi fratele său Radu (n.r. viitorul voievod Radu cel Frumos), îl însoţeşte pe tatăl său, Vlad Dracul, la Edirne, acolo unde a fost chemat de sultanul Murad al II-lea. Principele muntean era bănuit de trădare. Pentru a risipi aceste zvonuri, Vlad şi Radu, cei doi fii ai săi, sunt daţi turcilor drept ostatici. În Imperiul Otoman, Vlad Ţepeş a învăţat meseria armelor. Propriu-zis acolo şi-a desăvârşit educaţia. Deşi avea un statut privilegiat, instrucţia era grea, iar pedepsele crunte. Astfel a ajuns Vlad Ţepeş să cunoască la perfecţie cultura, religia şi limba turcă. Mai mult decât atât, a învăţat totul despre felul lor de a lupta.

Vlad a stat ostatec la turci aproximativ 6 ani. În anul 1447, tatăl său, Vlad Dracul, este ucis de boierii din partida Dăneştilor. În locul său, cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara, urcă pe tron Vladislav al II-lea, omul ungurilor.

În anul 1448, Vlad Ţepeş, un tânăr de numai 17 ani, vine să revendice tronul tatălui său. Se afla în fruntea unui contingent de armată otomană. Îl alungă pe Vladislav al II-lea, dar reuşeşte să stea pe tron doar două luni. Urmează o perioadă de pribegie, prin Imperiul Otoman, prin Moldova, la curtea lui Bogdan al II-lea, tatăl lui Ştefan cel Mare. Ajunge şi prin Transilvania, prin Sibiu şi Braşov. Trădările, viaţa grea în pribegie l-au transformat pe Vlad Ţepeş, atunci când va lua tronul în 1456, într-un domnitor intransigent, după unii crud şi dedat vărsărilor de sânge. În orice caz i-a pedepsit cumplit pe cei bănuiţi de trădare sau implicaţi în uciderea tatălui şi fratelui său, Mircea – care fusese îngropat de viu, la Bălteni.

Mihai bastardul, negustorul din Târgul de Floci, un cowboy balcanic

Mihai Viteazul este un nume de referinţă în istoria românilor. Este voievodul care a reuşit, să unifice, ce-i drept prin cucerire şi pentru o scurtă perioadă de timp, teritoriile care astăzi formează România. Totodată a fost unul dintre cei mai apreciaţi principi războinici anti-otomani, devenind un erou de legendă.

Mihai Viteazul sau Mihai Pătraşcu, cum era cunoscut ca domnitor, era fiul nelegitim al domnitorului Pătraşcu cel Bun. Inclusiv cronicarii nu cred însă această poveste. Ba chiar sunt specialişti care spun că Mihai şi-a fabricat această descendenţă cu ajutorul boierilor susţinători, în special al logofătului Teodosie care a realizat o cronică la comanda voievodului.

În realitate, Mihai nu era os domnesc, adică nu avea niciun drept la tron. S-a născut undeva în Târgul de Floci, o localitate medievală prosperă din punct de vedere comercial, undeva la gurile Ialomiţei, acolo unde era adusă lâna oilor crescute pe câmpiile Bărăganului, în calea caravanelor negustoreşti. Mama sa, Tudora, era o hangiţă, iar Mihai ar fi fost copil din flori, făcut cu un negustor grec.

”Acest Mihai Vodă, după ce au luat domnia, s-a numit că este fecior lui Pătraşcu Vodă, iar cu adevărat nu se ştie, că nici un istoric de-ai noştri sau striin nu adeverează cine iaste şi cum au luat domnia, fără cât din auz unul din altul aşa dovedim, că mumă-sa au fost de la Oraş dela Floci, care fiind văduvă şi frumoasă şi nemerind un gelep (negustor), om mare şi bogat den Poarta împărătească şi în casa ei zăbovindu-se câtăva vreme”, se arată în cronica lui Radu Popescu.

Cronicari, precum armeanul Petru Grigorovici, un apropiat al lui Mihai, spun că voievodul a dus o copilărie grea în sărăcie. ”A crescut foarte sărac, fost-a şi negustor dincolo de Dunăre, în Moldova şi în toată Ţara Românească”, spunea Grigorovici.

Unii specialişti confirmă această realitate şi spun că nu avea cum să fie fiul lui Pătraşcu cel Bun. Mihai a avut o copilărie foarte grea, printre cărăuşi, muncind cot la cot cu văcarii. „Tinereţea lui Mihai a fost zbuciumată. Fără tată, născut într-un oraş de negustori pe malul Dunării, a dus viaţa schimbătoare a celor ce schimbă mărfuri în oraşe şi ţări diferite”, spune P.P. Panaitescu în ”Mihai Viteazul”.

Mihai era însă inteligent şi ambiţios. A învăţat rapid meşteşugul comerţului, ştia bine greaca şi turca şi se pare era priceput la câştigat bani din negoţ.

Un cronicar polonez arată că Mihai a făcut avere ca un adevărat cowboy balcanic, mânând cirezile de vite, prin Balcani, către Istambul şi alte porturi orientale. Grigorovici mărturiseşte de asemenea că în tinereţe, Mihai Viteazul a făcut comerţ în Principate, dar şi în Orient. Meseria sa era periculoasă, mai ales din cauza bandiţilor la drumul mare şi a instabilităţii politice din zonă. Aceste drumuri prin Balcani, mânând turmele de vite l-au călit şi aici ar fi deprins meşteşugul armelor.

”Lucru cu totul neobişnuit între boierii noştri din vremea aceea, Mihai ştia turceşte şi greceşte, ceea ce arăta lămurit că a trăit în prima tinereţe în altă lume decât aceea de pe moşiile boierilor, unde erau crescuţi copiii lor, a cunoscut vâltoarea porturilor şi a bazarurilor, unde se întâlnesc limbi multe din toate colţurile Orientului”, preciza P.P. Panaitescu în aceeaşi lucrare.

Poate că Mihai ar fi rămas doar un negustor de vite şi giuvaieruri prin Balcani şi Orient, dacă nu era luat sub aripa protectoare de unchiul său – fratele mamei sale, Iane. Acesta era un grec din Epir care făcuse avere tot din negoţ şi a ajuns să cumpere dregătorii şi influenţă, profitând de instabilitatea politică din Valahia, de lăcomia otomanilor, dar şi de cea a domnitorilor dornici să-şi scoată cheltuiala cu înscăunarea. Iane ajunge să împrumute pretendenţii şi să facă averi jucând pe scena politică. Pentru sume considerabile, punea vorbă pentru pretendenţii la tronul Valahiei, la Înalta Poartă. Aşa se face că la un moment dat, Iane ajunge Ban al Craiovei şi cel mai influent personaj din Ţara Românească.

Iane are grijă ca Mihai, singurul său nepot, să obţină dregătorii şi să parvină. Cu ajutorul banilor şi influenţei îl face boier. Îl căsătoreşte cu Stanca, dintr-o importantă familie boierească, şi îl ajută să câştige susţinerea boierimii olteneşti. Iane îl poartă peste tot, din funcţie în funcţie.

”Încetul cu încetul, pe măsură ce Iane se ridica, s-a ridicat şi nepotul său, a ajuns boier în Oltenia, apoi s-a înălţat din treaptă în treaptă în mijlocul boierimii oltene, ca un om de ţară, ce cunoştea necazurile şi lupta îndărătnică a lumii de pe atunci. (…) Carierea lui Mihai e legată de acest om. Când Iane e ban al Craiovei, Mihai e ban de Mehedinţi, deci subalternul său, apoi stolnic. Domnia o capătă Mihai în parte prin stăruinţele la Poartă ale aceluiaşi Iane”, se arată în lucrarea lui P.P Panaitescu, ”Mihai Viteazul”. Pe scurt, Iane Banul l-a făcut pe nepotul său domnitorul Mihai Viteazul, cel intrat în cărţile de istorie a poporului român, şi l-a învăţat şi toate subtilităţile politice.