România și trecerea la Calendarul Gregorian
0 (0)

România a fost una dintre ultimele ţări europene care au adoptat calendarul gregorian. După înfăptuirea Marii Uniri, a apărut problema unificării stilului calendaristic, întrucât stilurile practicate în diferitele provincii istorice erau şi ele diferite. Transilvania şi Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în timp ce Regatul României şi Basarabia foloseau stilul vechi. Necesitatea reformei calendarului era una de ordin intern şi extern, de consolidare şi modernizare a noului stat unitar. Alinierea la standardele europene era considerată o condiţie a progresului şi modernizării, în contextul în care, pe plan internaţional, se căutau soluţii pentru unificarea diferitelor unităţi de măsură. Aşadar trecerea la stilul nou s-a făcut în anul 1919, data de 1 aprilie devenind oficial data de 14 aprilie.

Banner WhatsApp Comunicare
YouTube Logo

Calendarul iulian şi calendarul gregorian

Calendarul gregorian, adoptat de România în 1919, l-a substituit pe cel iulian, sau „pe stil vechi”. Numele „gregorian” vine de la Papa Grigore al XIII-lea, a cărui astronomi constataseră că în Calendarul Iulia se acumulase o întârziere semnificativă, din cauza unei erori de calcul (până în 1582 erau circa 10 zile). Papa Grigore a fost cel care a dispus reformarea calendarului iulian şi a introdus noul calendar, corectat, care astăzi îi poartă numele.

Calendarul gregorian de la 1582 a fost adoptat rapid în mai toată lumea catolică. Lumea protestantă l-a preluat şi ea mai târziu, însă ţările ortodoxe, din raţiuni dogmatice, îl evitaseră complet. În ţările ortodoxe, printre care şi România, calendarul iulian s-a păstrat până în primele decenii din secolul XX, după care a fost abandonat în favoarea calendarului gregorian.

Problemele cu vechiul calendar

În România, printre cele mai afectate de menţinerea calendarului iulian erau industria şi comerţul, în special acele părţi care intrau frecvent în contacte la nivel extern. Comercianţii şi industriaşii români care făceau schimburi cu străinătatea erau nevoiţi să respecte patru scadenţe pe lună, faţă de două cât era obişnuit (la 1 şi 15 ale lunii, atât după calendarul românesc, cât şi după cel occidental). O altă problemă deosebită se punea şi în cazul statisticii. Statisticile româneşti erau greu de folosit, iar unele instituţii sau ministere erau obligate prin forţa lucrurilor să redacteze statistici în stilul nou. Astfel, băncile, poşta, telegraful, căile ferate şi altele, au fost nevoite să adopte anticipat calendarul gregorian. Reţinerile faţă de introducerea calendarului gregorian îşi aveau originea în special în dogmele religioase, dar şi aici exista o breşă, întrucât Biserica română avea în sânul ei precedentul bisericilor din Transilvania şi Banat, unde stilul nou fusese deja adoptat.

Descoperă România :   Misterele picturilor din mânăstirile bucovinene

România și trecerea la Calendarul Gregorian

Per ansamblu, se crease un decalaj între România şi Europa de Vest, tocmai într-un moment în care contactele se intensificau şi nevoia de „sincronizare” se simţea tot mai acut. Astfel, spre exemplu, atunci când în Europa Occidentală se sărbătorea Anul Nou, în România era abia noaptea dintre 19 spre 20 decembrie.

Comisia de la 1900

Pe fondul euforiei create de trecerea în noul secol, în România s-a pus serios problema trecerii efective la noul calendar, care urma să apropie ţara de Occident şi de modernitate. Anticipând trecerea în secolul al XX-lea, Societatea de Ştiinţe din Bucureşti a însărcinat o comisie specială care urma să studieze problema şi să redacteze un proiect de lege pentru introducerea calendarului gregorian. Intenţia era ca schimbarea să aibă loc la 19 iulie 1900, dată care ar fi urmat să devină 1 august 1900.[2] Din comisie au făcut atunci parte N. Coculescu, Spiru Haret, St. Hepitei, C. Miclescu, Ermil Pangrati, nume mari din ştiinţa românească de la acea dată. Raportul întocmit de această comisie a fost prezentat în Parlament la 15 martie 1900. Trimis mai departe, proiectul de reformă s-a blocat în comisiile de specialitate şi peste el s-a aşternut uitarea.

Adoptarea la nivel de stat

Marea Unire a repus în discuţie problema adoptării unui stil calendaristic unitar. Încă din ianuarie 1919 Ministerul de Război a solicitat introducerea stilului gregorian, întrucât armata întâmpina numeroase dificultăţi, erori şi confuzii, în organizarea unitară în toate provinciile. Astfel, la 1/14 februarie s-a introdus stilul gregorian la nivelul forţelor armate.

Descoperă România :   Mănăstirea Dealu unde sunt înmormântați Vlad Dracul, Radu cel Mare și alți domnitori

În data de 5/18 martie 1919, Consiliul de Miniştri a adoptat Decretul-lege nr. 1.053 pentru „Adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919”, publicat în Monitorul Oficial în 6 martie. A intrat în vigoare pe întregul cuprins al ţării, cu toate că existau diverse probleme de adaptare, în special în Basarabia, care nu era pregătită administrativ pentru trecerea la noul calendar şi a cărei populaţie s-a dovedit mai reticentă. Conform decretului, ziua de 1 aprilie 1919 stil vechi devenea oficial ziua de 14 aprilie stil nou. Începând cu această dată, toate datele din România s-au scris conform calendarului gregorian.

Adoptarea de către BOR

Dacă instituţiile statului au adoptat prin lege calendarul gregorian în 1919, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Biserica Ortodoxă Română. Instituţia era pusă într-o situaţie delicată din acest punct de vedere: pe de-o partea ea nu putea ignora uzanţele societăţii, pe de altă parte, întâmpina o problemă de ordin dogmatic. De altfel întreaga comunitate a bisericilor ortodoxe din estul Europei se găsea în aceeaşi situaţie, impunându-se tot mai mult luarea unei decizii în acest sens.

În urma conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica ortodoxă Română a hotărât înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian. Hotărârile conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două: pe de o parte Biserica Ortodoxă Greacă, Română, Bulgară, Patriarhia Constantinopolului, a Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei, care au acceptat noul calendar gregorian, şi, pe de altă parte Biserica Ortodoxă Rusă, Sârbă şi părţi din Biserica Ortodoxă Greacă, Bulgară şi Română, Sf. Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului, care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar anul următor, în octombrie 1924. Cu toate acestea, mai mulţi ierarhi nu au acceptat schimbarea calendarului bisericesc şi au hotărât să se desprindă de Biserica oficială, continuând să urmeze calendarul iulian. Ei au înfiinţat Biserica Ortodoxă de Stil Vechi.

Descoperă România :   Mihail Sadoveanu, un oportunist genial

Corespondenţa dintre datele în stil vechi şi cele în stil nou

Pentru a obţine data corespunzătoare stilului nou, la data în stilul vechi se adaugă astfel:

10 zile pentru intervalul 4 octombrie 1582 – 28 februarie 1700;
11 zile pentru intervalul 1 martie 1700 – 28 februarie 1800;
12 zile pentru intervalul 1 martie 1800 – 28 februarie 1900;
13 zile pentru intervalul 1 martie 1900 – 1 octombrie 1924.

Comentariul tău
Click to rate this post!
[Total: 0 Average: 0]
(Visited 365 times, 1 visits today)

Click pe X pentru a inchide .