Până la venirea comuniștilor, lângă Arad se făcea o ciocolată atât de bună încât nu doar că era preferată de Casa Regală, ba chiar a fost trimisă în Japonia și chiar trenurile stăteau în gară pentru ea.

Comuna arădeană Vinga a avut una dintre cele mai renumite fabrici de ciocolată din țara noastră. Gustul ciocolatei produse aici nu se mai știe exact, deoarece au trecut foarte mulți ani de când a fost savurată ultima bomboană, însă amintirea ei este mai vie ca niciodată. Localnicii nu o lasă să moară, deoarece este un brand la care țin mult.

Fabrica, ce era condusă în ultima vreme de Teodor Draskovits, are o poveste care s-a transmis prin viu grai din generație în generație și mai ales prin faptul că unul dintre localnici a adunat toate etichetele, pe care le păstrează cu grijă într-un dosar.

„M-am ocupat de fapt de toată istoria Vingăi, de zeci de ani. Am pornit pe colecție de vederi vechi cu Vinga, după care am început cu altele și chiar cu etichetele și ambalajele de la celebra ciocolată. Având calitatea mea de colecționar, la un moment dat am și primit, fără să mișc un deget. Am spus că e păcat să se piardă. Le-am primit într-o cutie și nu era normal să le țin așa. Mi-am luat folii și le-am pus într-un dosar. Am pus și câte zece pe pagină din cele care sunt mai mici. Am și câteva cutii vechi, dar din perioada clasică, fabrica s-a desființat în 1948. Din 1948 până în anul 1951 a mai funcționat, dar nu de sine stătătoare. A funcționat ca secție a Fabricii de Ciocolată Kandia. Printre altele, am recuperat ulterior corespondență de acolo încoace, ceea ce se cerea să se predea, asta însemna anihilarea întregii fabrici de ciocolată“, a spus pentru „Adevărul“ colecționarul din Vinga, Victor Cociuba. Acesta are sute de etichete ale brandului de ciocolată, toate diferite și colorate.

Victor Cociuba își amintește că în perioada comunistă Fabrica Kandia a făcut în două rânduri sortimente Vinga.

„Era o cutie cu zece bomboane, costa 6 lei pe timpul acela, nu era mult, deoarece o tabletă de ciocolată de 100 de grame era 10 lei. Astea erau bomboane cu fondant. Țin să precizez că ciocolata de Vinga s-a făcut și pentru Japonia. Dacă în perioada interbelică am trimis de aici până în Japonia, înseamnă ceva. De asemenea, am descoperit că nu era Fabrica de Bomboane Draskovits cu «m», ci Fabrica de Bonboane Draskovits cu «n». Se zice că a luat naștere în anul 1885, însă eu am găsit documente că ar fi fost și din 1882. Am și câteva reviste pe care le-a primit proprietarul fabricii. Erau reviste de promovare cu aparatura pentru fabrica de ciocolată, pentru a fi mai performantă“, mai povestește colecționarul.

Rețeta, luată în mormânt

Am mai aflat că produsele Vinga erau atât de cunoscute și de dorite, încât conducerea Căilor Ferate Române a aprobat cererea lui Teodor Draskovits ca trenurile accelerate și internaționale care tranzitează prin Europa să poată opri în gara din localitate și să aștepte câteva minute în plus pentru ca pasagerii să poată cumpăra produsele care se găseau la un fel de chioşc în apropiere.

Rețeta ciocolatei nu se cunoaște, mulți spun că proprietarul nu a dorit să o lase mai departe, de supărare că a fost închis. Fiecare localnic cât de tânăr ar fi a auzit măcar odată vorbindu-se în casă despre această ciocolată.

„Ciocolata de Vinga este, probabil, cel mai puternic brand local. A dus numele localității noastre în toată Europa, în Asia și în SUA. Proprietarii fabricii, familia Draskovits, au ajuns în Vinga în jurul anilor 1880, apoi au pus bazele unui mic atelier de familie, care în jurul anului 1920 ajungea să fie o fabrică în toată regula, cu utilaje importate din Germania și cu peste 100 de angajați. Din păcate, sfârșitul ciocolatei de Vinga a fost în 1948, odată cu Legea Naționalizării, Teodor Draskovits și familia sa au fost dați afară din imobilul în care produceau ciocolata, iar fabrica a intrat în posesia statului, fiind preluată de către Kandia, care a produs un singur sortiment de bomboane de ciocolată, însă calitatea produselor era incomparabilă. În anul 1955, Teodor Draskovits a luat cu el în mormânt rețeta ciocolatei de Vinga. El, alături de familie, este îngropat în cimitirul din localitatea noastră“, a declarat consilierul local Marius Anton.

Acesta spune că bunicul lui îi povestea mereu despre familia respectivă și despre ciocolată. „Din povestirile bunicului meu, ciocolata de Vinga avea un gust foarte bun, în special cea de vanilie, și era sățioasă, iar țăranii o puteau achiziționa și în urma unui troc, oferind la schimb lapte sau ouă. Bunicul meu, un monarhist convins, își aducea aminte că până și Casa Regală a României era aprovizionată cu ciocolata preferată a Regelui Mihai. Din bătrâni am aflat că secretul gustului ar fi o combinație între grăsime de vacă și seu de oaie, pe care însuși proprietarul o prepara, închis singur în încăpere, pentru a nu-i fura nimeni rețeta. Din păcate, noi tinerii nu am prins acele vremuri, nu ne-am bucurat de gustul celebrelor bomboane de ciocolată, însă sunt sigur că legenda ciocolatei de Vinga va dăinui timp de multe generații de acum înainte“, mai adaugă Marius Anton.

Comuniștii au luat fabrica, la schimb pe-o pâine

Ildiko Rusz din Vinga mărturisea că bunicii ei au lucrat la familia Draskovits. Este vorba despre Pal Szelei și Maria Szelei (Gjerdan). Bunicul ei se ocupa cu transportul ciocolatei cu căruța și bunica lucra la bucătărie.

„Ciocolata Vinga era foarte renumită. Bunica mea a lucrat la familia Draskivich, a fost bucătăreasă. Mi-a povestit că atunci când au venit comuniștii, li s-a dat o pâine în mână și au fost alungați din fabrică, cu toate că domnul Draskivich a vrut să lucreze ca simplu muncitor, dar nu i s-a permis. Au fost pur și simplu alungați din propria fabrică. Bunicul meu a fost cel care a avut curajul să îl conducă pe ultimul drum pe domnul Draskivich, însă mult timp a fost persecutat de autorități pentru această faptă. Când a fost întrebat de către comuniști de ce a fost la înmormântare, a răspuns: «Ați fi vrut să-l lăsăm deasupra pământului să putrezească?». Aveau salarii bune, iar după 20 de ani lucrați în fabrică și-au cumpărat casa în care noi locuim acum“, a povestit Ildiko Rusz.

Cea mai sățioasă ciocolată

Familia Draskovits a ajuns la Vinga din zona Buziașului, ei fiind croați de origine. Au produs ciocolată fină, cu diverse umpluturi cum ar fi alune, nucă, portocale şi vişine. Participau și la târgurile și expozițiile de atunci. Ca la orice brand, există și o legendă locală, care încă mai circulă printre bătrânii din zonă. Se spune că oricât de puțină ciocolată ai fi gustat, nu mai aveai senzația că îți este foame ore întregi.

„Cred că este doar o legendă, deoarece nimeni nu a putut confirma concret. Se spune că era foarte sățioasă și toți se întrebau oare din ce ingrediente este preparată. Se vorbea chiar că ar fi introdus și ceva care dădea dependență. Nu erau frigidere, marfa se păstra în subsoluri reci“, povestește una dintre localnice. Se mai spune că, pe timp de iarnă, patronii căptuşeau cu pungi pline cu gheaţă pereţii, pentru ca ciocolata să se păstreze în condiţii bune.

Din vorbă în vorbă s-a aflat că cea mai scumpă specialitate se numea „Itefonsa“. Mai exista și „Olga“, care era numele unei fete a patronului. Familia Draskovits a avut trei copii: Tibi, Olga şi Ecaterina.După 1990, ce a mai rămas din fabrică a fost intabulat de SC Industria Laptelui SA Arad, fosta Întreprindere de Colectare şi Industrializare a Laptelui. La începutul anului 2008, una dintre cele mai puternice companii producătoare de ciocolată din lume, L’atelier Chocolat din Belgia, și-a trimis specialiştii la Vinga, cu intenția de a reînvia fabrica, însă după ce au plecat nu i-a mai văzut nimeni, niciodată.

Bomboanele de la Vinga au rămas însă în istoria României ca având cea mai bună aromă, iar etichetele erau cu totul și cu totul deosebite. Reprezentau fie anotimpuri, erau cu multe peisaje, reprezentau sărbători, chipuri de copii sau jocuri. Toate erau colorate și îți furau privirea.

adevarul.ro