Mihai Viteazul a fost un voievod care nu a creat o dinastie pe tronul Valahiei. Singurul său fiu a murit în sărăcie și mizerie, departe de locurile natale. În plus, a rămas, pe nedrept, în memoria publicului larg, drept un prinț pierdut între fustele mamei și fără strălucirea tatălui său.

Mihai Viteazul sau cum era cunoscut în epocă drept Mihail Pătrașcu, voievod al Valahiei și pentru o scurtă perioadă stăpânitor al Ardealului și Moldovei, este o personalitate emblematică a istoriei românilor. Dacă despre Mihai Viteazul se știu multe, fiind mediatizat puternic în rândul publicului larg, mai ales prin intermediul cinematografiei din perioada comunistă, dar și al legendelor istorice din acea perioadă, despre copiii voievodului se știu puține lucruri, inclusiv despre fiul său, Nicolae.

Asta poate și pentru că Mihai Viteazul a avut o apariție meteorică în istoria românilor: a avut origine umilă, iar după ce a domnit în mod spectaculos, timp de șapte ani, a dispărut de pe scena istoriei fără să lase moștenitori pe tronul Valahiei și fără să întemeieze o dinastie. Mai mult decât atât, urmașul său, Nicolae, a pierit în anonimat și în sărăcie lucie, prin Europa Occidentală. În plus, cinematografia din perioada comunistă l-a zugrăvit pe Nicolae într-un mod mai puțin demn, ca pe un adolescent nevolnic, protejat excesiv de doamna Stanca și care a pierit în prima bătălie la care a participat.

Câți copii a avut, de fapt, Mihai Viteazul

În mod oficial, Mihai Viteazul a fost căsătorit cu doamna Stanca, fiica unui boier din zona Vâlcei, din anul 1583, adică din perioada în care Mihai încă urca treptele rangurilor boierești și nici măcar nu se gândea la domnie. Este însă binecunoscut faptul că Mihai Viteazul a fost un mare iubitor de femei și nu s-a dat în lături de la aventuri amoroase extraconjugale, fățișe, fără prea multă jenă. Cu toate acestea, este cunoscut doar un singur copil din flori al voievodului, o fată pe nume Marula, apărută în urma relației voievodului cu Tudora din Târgșor, cândva prin anul 1598.

Mihai Viteazul și-a recunoscut fiica și i-a dat câteva sate. Alți bastarzi ai voievodului nu se cunosc. Cu doamna Stanca a avut doi copii, legitimi, pe Florica și pe Nicolae. Domnița Florica s-a născut în anul 1585. Avea doar 15 ani atunci când, se spune, chiar împăratul Rudolf i-ar fi cerut mâna, impresionat de frumusețea sa, dar cel mai probabil și pentru a-i motiva tatăl să lupte în Ardeal, în anii de pribegie, alături de tatăl său, din Austria și Cehia.

Florica se căsătorește, însă, cu postelnicul Preda, un puternic boier valah, iar după moartea lui Mihai Viteazul este nevoită să pribegească alături de mama și fratele său. Ajunge și pe la mănăstirea Cozia, înainte de a-și găsi liniștea alături de soțul său, pe domeniile boierești din zona Gorjului. Cu postelnicul Preda, domnița Florica a avut trei copii, un băiat și două fete.

Nicolae, adolescentul firav sau tânăr căpitan de oaste?

Singurul băiat al lui Mihai Viteazul și, implicit, singurul său moștenitor a fost Nicolae Pătrașcu. Nicolae a rămas cunoscut publicului larg mai ales prin intermediul cinematografiei din perioada comunistă, în special, prin filmul „Mihai Viteazul”, în regia lui Sergiu Nicolaescu.

În filmele din perioada comunistă, Nicolae apare ca un adolescent care se află sub protecția excesivă a mamei sale, care nu-l lasă, ca pe orice fiu de domnitor, să cunoască „botezul focului”. Nicolae pare un adolescent firav care tânjește după compania tatălui și care moare dramatic în prima bătălie la care participă.

Citește și: Mihai Viteazu, uciderea
Din punct de vedere istoric, povestea este cât se poate de eronată. În realitate, Nicolae nu a fost un prinț firav, și nici nu a trăit printre fustele mamei. Din contră, a stat mai mereu în compania tatălui său și chiar a condus detașamente în lupte, cu destul succes. Și nici nu va pieri în luptă.

Nicolae s-a născut, probabil, la sfârșitul lunii iunie a anului 1584, fiind primul copil al lui Mihai. După Baltasar Walther, în anul 1597, Nicolae avea 13 ani. La vârsta de 15 ani, adică în 1599, Nicolae își va însoți tatăl în bătălia de la Șelimbăr.

Deși avea doar 15 ani, tânărul fiu al lui Mihai Viteazul a fost pus în fruntea unui detașament de 3.000 de oameni, în special infanteriști. Nicolae a fost trimis să împresoare tabăra transilvăneană după înfrângerea cardinalului Andrei Bathory. De altfel, cardinalul a fost pus de Mihai sub paza fiului său, așa cum mărturisește Ioan Biseliuss. Din acel moment, Nicolae își va însoți tatăl peste tot. Mihai aproape că-l asociază la domnie, cerând nobililor din Dieta transilvană să jure credință și lui Nicolae.

Tot în 1599, în luna noiembrie, la cererea Sfatului Domnesc, Nicolae este trimis în Țara Românească și înscăunat domnitor, în locul tatălui său, sub supravegherea fraților Buzești dar și a mitropolitului Eftimie. Intenția lui Mihai era, ca la moartea sa, Nicolae să devină și domn al Transilvaniei.

La începutul anului 1600, la vârsta de 16 ani, Nicolae conduce o oaste de 16.000 de oșteni și pleacă alături de tatăl său, pregătit pentru cucerirea Moldovei. Nicolae participă la toate bătăliile din Moldova și începe să prindă experiență atât ca oștean, dar mai ales în calitate de căpitan de oști. Tot în 1600, trece munții cu o oaste pentru a-și ajuta tatăl în timpul răscoalei nobililor din Transilvania.

După înfrângerea lui Mihai Viteazul de la Mirăslău, din septembrie 1600, Nicolae este luat prizonier și predat armatei habsburgice. A stat în Transilvania, prizonier, până un 1602, la un an de la moartea tatălui său, după care a plecat în Viena.

Viață de sărăcie și durere a ultimului Pătrașcu

Nicolae este luat sub protecția și în slujba împăratului Rudolf. Se stabilește la Praga și abia în 1608, având gânduri de domnie, încearcă să recupereze tronul tatălui său. Ajunge în Transilvania, dar înainte de a încerca măcar să organizeze detronarea domnului Radu Șerban, este luat prizonier de voievodul Transilvaniei, Gabriel Bathory. De altfel, principele transilvan era aliat cu Radu Șerban, domnitorul Valahiei, iar Nicolae a fost predat muntenilor în 1609.

Nicolae scapă cu viață, dar Radu Șerban îi crestează nasul pentru a nu mai avea vreodată pretenții la domnie. Prin legislația medievală românească, o condiție a viitorului domnitor era să nu aibă imperfecțiuni de genul acesta, crestarea nasului fiind o practică curentă pentru blocarea pretendenților la tron.

Nicolae ajunge să se împrietenească în cele din urmă cu voievodul Valahiei și chiar îl însoțește în exil. Fiul lui Mihai Viteazul revine în Imperiul Romano-German și se stabilește la Bratislava. După ce în adolescență s-a dovedit un militar precoce, mai apoi, către maturitate, Nicolae își dovedește calitățile de om de litere. De altfel, până la vârsta de 15 ani, acesta ar fi studiat latina cu iezuiții.

Este dovedit faptul că Nicolae citea numeroase cărți, fiind singura sa mângâiere în perioadele dificile, fiind, de altfel, foarte priceput în drept. Se stabilește la Bratislava și ajunge sărac lipit pământului. Se îmbolnăvește grav de gută și este țintuit de multe ori la pat. Cere insistent împăratului să nu fie lăsat să moară de foame și ajunge să-și vândă aproape toate lucrurile de preț. Sfârșește în Viena, la numai 43 de ani, sărac lipit pământului, chiar la vârsta la care murise și tatăl său.