Mai multe cranii, unele vechi de peste trei milenii, descoperite pe teritoriul României, arată că vracii din cele mai vechi timpuri practicau operații medicale complicate, cum sunt trepanațiile, intervențiile necesare îndepărtării unor corpuri străine înfipte în cutia craniană.

„Asemenea intervenţii se executau cu un cuţit de silex, iar, mai târziu, odată cu folosirea uneltelor de metal, operaţia era făcută cu un instrument de metal. Trepanaţiile nu depăşeau, după câte se pare, dura mater, astfel că putem vorbi doar de o chirurgie craniană sau cum o numesc unii autori, o ”pseudochirurgie celebrală”. Era nevoie de o îndemânare deosebită pentru a executa astfel de intervenţii”, menţiona arheologul Ion Horaţiu Crişan (1928 – 1994), în volumul „Medicina în Dacia, de la începuturi până la cucerirea romană” (Editura Dacica, 2007)

Trepanarea avea rolul înlăturării unor aşchii rezultate dintr-un traumatism cranian care poate provoca paralizii, cefaleee, convulsii, tulburări psihice. Unii cercetători sunt, însă, de părere că trepanațiile efectuate în perioada antică pot fi legate de anumite practici magice, fără a avea și un rol terapeutic.

„Ei văd în trepanații un orificiu practicat de vrăjitorii din preistorie cu scopul de a da posibilitatea spiritului rău care produce boala să iasă. Or, s-a observat în foarte multe cazuri că trepanațiile străvechi și vechi au fost făcute în cazul unui traumatism cranian, în urma căruia așchii osoase au pătruns în substanța cerebrală, deci trepanația se făcea cu scopul îndepărtării acestor schije. Operația era singura cale terapeutică indicată”, arăta Ion Horațiu Crișan.

Pe teritoriul României, urmele de trepanaţii observate de arheologi pe craniile descoperite aparţin epocii preistorice, perioadei de sfârşit a neoliticului şi începutul epocii bronzului şi sunt numeroase, afirma istoricul Ion Horațiu Crișan. Cele mai multe cranii cercetate prezentau găuri de forme ovale sau circulare, de trei – patru centimetri.

În Decea Mureșului, din județul Alba, arheologii au cercetat încă din anul 1913 o necropolă din epoca neoliticului târziu. Două dintre craniile descoperite aveau urmele unor trepanații. Unul dintre ele prezenta atât gaura rămasă în urma unei operații, dar și instrumentul cu care ar fi fost realizată.

„Scheletul are o trepanație frontală și ține în mână un cuțit de silex, probabil bisturiu, cu care s-a executat operația. Fără îndoială că era nevoie de o deosebită îndemânare pentru a putea executa o asemenea intervenție, care și astăzi, cu tot aparatajul modern ce stă la îndemâna neurochirurgilor, constituie totuși o problemă dificilă”, arăta arheologul Ion Horațiu Crișan.

Trepanații practicate în Epoca Bronzului

În Galații Bistriței (județul Bistrița Năsăud), într-un mormânt celtic de incinerație, datat din în jurul anului 300 î. Hr., arheologii au descoperit un mic fierăstrău de fier, despre care au presupus că putea fi folosit ca instrument pentru trepanat. În situl arheologic au fost cercetate 12 morminte celtice şi 42 morminte din perioada migraţiilor. Mormintele au fost săpate într-un strat cu depuneri arheologice din Epoca Bronzului.

Trei cranii cu urme de trepanații au fost descoperite într-un complex funerar din Epoca Bronzului, cercetat începând din anii ’50, la Sărata Monteoru (județul Buzău).

Alte dovezi arheologice ale practicării trepanațiilor au fost descoperite în necropolele din Holboca (județul Iași), Stoicani (județul Galați), Diniaş (județul Timiș), Poiana (județul Galați), Cristești (județul Mureș) și Cetăţenii din Deal (județul Argeș). Intervențiile medicale erau realizate de oameni care aveau abilități remarcabile și cunoștințe de anatomie, concluzionau arheologii.

„Unele trepanații s-au soldat cu rezultate bune. Nu știm în ce măsură operația a fost eficientă, adică dacă bolnavul s-a vindecat, știm doar că el a supraviețuit intervenției. Se pare că, în cazul traumatismelor craniene, trepanațiile prin care se înlăturau schijele cu înfundări osoase au avut succese deosebite”, arăta autorul lucrării „Medicina în Dacia” (Ed. Dacica, 2007).

Pe lângă trepanații, arheologii au descoperit pe scheletele datând din epocile străvechi urme ale unor incizii realizate pentru evacuarea puroiului, abceselor, furunculilor. Au fost observate, de asemenea, rămășițe ale unor răni și fracturi vindecate pe oasele analizate, lucru care i-a făcut pe arheologi să constate că anticii care au trăit te actualul teritoriu al României cunoșteau tehnica vindecării acestor traumatisme.

Trusa medicală din Sarmizegetusa Regia

Mai mult, la Sarmizegetusa Regia, în județul Hunedoara, a fost descoperită o trusă medicală cu ajutorul căreia se presupune că dacii efectuau operaţii chirurgicale.

„Trusa medicală am descoperit-o în 1954, cu ocazia dezzvelirii uneia dintre terasele Dealului Grădiştii, loc pe care era aşezat oraşul Sarmizegetusa, din vremea regelui Decebal. Printre ruinele unei locuinţe distruse cu ocazia celui de-al doilea război al lui Traian (105 – 106 d. Hr.) am descoperit resturile unei casete de lemn cu mâner de fier. Caseta cuprindea: o pensetă de bronz, o lamă de cuţit din fier cu apărători de bronz, o placă formată din cenuşă vulcanică presată şi cinci mici borcănaşe de lut ars”, afirma Ion Horaţiu Crişan.

Penseta ar fi fost folosită, în opinia arheologului, pentru înlăturarea corpilor străini şi a schijelor de oase din răni. Lama de cuţit din fier a fost utilizată ca instrument chirurgical, ca bisturiu, susţinea autorul. Cenuşa vulcanică era presărată pe răni, cu rol absorbant şi cicatrizant, informa Ion Horaţiu Crişan.

Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.