Una dintre cele mai frumoase clădiri de pe faleza constănţeană, Farul Genovez, are o poveste pierdută în anii 1300.

Din spusele unor călători străini care au vizitat aceste meleaguri prin sec. XVII, rezultă că portul genovez, cheiul genovez, magaziile genoveze şi, binenţeles, Farul Genovez existau în memoria celor din Kustenge, ne spune arhitectul Radu Cornescu.

Pe ruinele vechiului far genovez, o companie austriacă a construit un far de piatră în 1822, care a fost distrus parţial în războiul ruso-turc dintre 1828-1829. Apoi, pe acest loc a fost construit, în mod provizoriu, un far din lemn.

De-abia după Războiul Crimeii, când o companie engleză D.B.S.R. a luat în concesiune portul Constanţa şi o parte din oraş, s-a construit actualul Far Genovez (denumit în amintirea vechiului far), care a funcţionat între 1861 şi 1903 – când a fost dat în funcţiune farul “Carol I”.

Deşi Farul Genovez a fost ridicat de o societatea engleză, constructorul ei, Artin Aslan, era un ofiţer francez de origine armeană. Farul, având o înălţime de 17 metri, este construit din piatră.

El are un turn de formă octogonală, având baza de secţiune pătrată şi o cabină metalică la partea superioară – comandată de Artin Aslan în Franţa. Lumina sa albă se putea vedea de pe mare de la o distanţă de 9,5 mile marine.

Paznicul farului

Petre Covacef, autorul a numeroase cărţi, ne-a lăsat şi povestea lui Toma Radicevici, un croat angajat de o societate austriacă să aibă grijă de Farul din bătrânul Tomis. „Constanţa era aproape o ruină, un oraş devastat, care încă îşi lingea rănile după distrugerile suferite în Războiul Ruso-Turc de la 1828-1829. Farul era distrus şi nu se găseau bani pentru refacerea lui. Radicevici se făcuse hangiu, dar om conştiincios, aproape noapte de noapte îşi punea argaţii să ardă seu de animale pe movila Avretuk Tepe, pentru ca navele din larg să ştie unde este uscatul. Radicevici învăţase orarul vaselor, destul de rare la acea vreme…

Croatul a murit însă, într-o zi a anului 1852, argaţii nu au mai ars seul, iar hanul a rămas pe mâna văduvei sale. Femeia şi-a chemat în ajutor cele şase nepoate de la Varna, una mai frumoasă decât cealaltă. În 1854, în timpul războiului Crimeii, la Constanţa debarcă trupe franceze aliate cu Turcia şi Imperiul Britanic, împotriva Rusiei. Un ofiţer de origine armeană, Artin Aslan, fiind rănit, este trimis să se odihnească în Hanul văduvei Radicevic.

Se îndrăgosteşte de Mariam, una dintre nepoate şi decide să se însoare şi să rămână la Constanţa. Preia afacerea hanului, dar fiind inginer de profesie (constructor de fortificaţii) se angajează şi ca specialist la compania britanică Danube Black Sea Railway Co LTD. Între timp, el comandase deja în Franţa construirea cupolei de far şi încheiase un acord cu administraţia otomană a Constanţei, pentru reclădirea Farului la care atât de mult visase socrul Radicevici.

Ridicat pe o movilă de 21 de metri

Cu ajutor britanic şi francez, Aslan şi arhitectul Blaise Jean Marius Michel (Mişel Paşa) reuşesc să ridice Farul Genovez, între anii 1858-1860. De numai opt metri înălţime, dar ridicat pe o movilă aflată la 21 de metri deasupra mării, Farul a funcţionat timp de aproape cinci decenii, până în 1905, când a fost pus în funcţiune Farul din Port.

Construcţia veche, cea a lui Aslan, a lui Radicevici, a constănţenilor şi poate chiar a genovezilor, a rămas drept monument, dar în continuare de veghe, acolo, pe movila Avretuk Tepe…“

Ion Marin Sadoveanu evoca, în 1931, istoria monumentului. „Farul cel vechi prin umplutura noului bulevard ce a intrat în mara rămas pe uscat“, iar Dimitrie Anghel îl descria astfel: „Când farul îşi aprinde lumina sub pleoape/ Şi pare-n întuneric un Crist umblând pe ape“.

În epoca în care Dimitrie Anghel a cunoscut Constanţa, farul ardea încă. Nu existau nici portul, nici bulevardul şi nici farul cel mare.