Legenda uriașelor comori ascunse de regele Decebal, înainte ca armatele sale să fie înfrânte de romani, a stârnit controverse în rândul cercetătorilor și fascinația românilor.

Comoara lui Decebal, ascunsă în Sargeția
Potrivit istoricului latin, odată cu moartea lui Decebal și după ce Dacia ajunsese sub stăpânire romană, „au fost descoperite și comorile lui Decebal, deși se aflau ascunse sub râul Sargeția, din apropierea capitalei sale”.

Dio Cassius arăta că Decebal abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă.

„Pusese în ea o mulţime de argint şi de aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pământ, iar după aceea aduse râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia Decebal pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca să nu dea nimic pe faţă”, scria istoricul antic.

Comorile ar fi fost descoperite de romani, după ce un apropiat al lui Decebal, numit Biciclis l-ar fi trădat, după ce fusese luat prizonier.

Istoricul Ion Horațiu Crișan, care a cercetat timp de peste patru decenii istoria și rămășițele civilizației dacilor, arăta că autorul antic nu ar fi făcut decât să preia în scrierile sale o legendă mai veche pe care o adaptase vremurilor sale.

„O poveste asemănătoare cu cea a lui Dio Cassius ne-a fost transmisă de către Diodor din Sicila, numai că, de data aceasta, acțiunea se petrece în Paconia, din nordul Macedoniei, pe valea superioară a Vardarului. Povestea lui Diodor ar fi avut loc pe la anul 300 î. Hr., când regele Audoleon atacat, probabil de către Lysimah, regele Traciei, își ascunde comorile în albia râului Sargeția. Dacă numele râului este aproape neschimbat între cele două texte, în schimb, trădătorul la Diodor se numește Zermodigestos”, scria Ion Horațiu Crișan, în volumul „Spiritualitatea geto-dacilor” (1986).

În ambele cazuri, arăta istoricul, nu este vorba decât de o legendă prezentă în literatura antică. Astfel de legende au mai circulat și pe seama căpeteniei goților Alaric, care ar fi fost îngropat împreună cu comorile lui în albia râului Buseno, care fusese deviat și apoi readus în matcă, dar și pe seama conducătorului hunilor, Attila.

Comoara din Strei, descoperirea epocală din Evul Mediu
Și totuși, în apele Streiului au fost descoperite comori antice de aur, arătau mai mulți cărturari din secolele trecute.

Despre cea mai faimoasă comoară a scris istoricul medieval Gheorghe Șincai, în Hronica Românilor, amintind o relatare din jurul anului 1551, a umanistului Wolfgang Lazius.

„Mai înainte cu opt ani, în numitul râul Sargeţiei, pre care romanii îl cheamă Streiu, s-au aflat prin întâmplare acestea: mergea nişte pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva. Vrând să scoată din apă aceea ce stricase prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.red. piese) de aur au aflat”, arăta cărturarul Gheorghe Șincai.

O parte a comorii a fost însușită de George Martinuzzi, atunci guvernator al Transilvaniei, după ce unii dintre localnici au dus aurul la Alba Iulia, în timp ce alți localnici, mai prevăzători, au fugit cu restul comorii în Moldova.

Locul unde a fost descoperită imensa comoară antică a stârnit controverse. Unii istorici au susţinut că a fost puţin probabil ca tezaurul să fi fost găsit în albia Streiului, ci mai degrabă în vecinătatea cetăţilor dacice sau într-una dintre cetățile dacice, după ploile abundente care au spălat solul.

J. Troester, unul dintre cărturarii sași din secolul al XVII-lea care a redat povestea descoperirii comorii din râul Strei, a oferit câteva amănunte suplimentare.

„El ştie că pescarii ce au descoperit tezaurul locuiau în Grădişte, sat mic, lângă un vechi oraş, că la tezaur s-a aflat şi o mare cantitate de pIăci neştanţate şi că guvernatorul Transilvaniei i-a trimis lui Ferdinand două mii de Lysimachei”, preciza cercetătoarea Iudita Winkler, în articolul „Consideraţii despre moneda Koson” (1972).

Râul Strei izvorăște din Munții Șureanu, în ținutul cetăților dacice, și se revarsă în râul Mureș, după ce parcurge aproape 90 de kilometri de la izvoare.

Însă, după toate informațiile prezentate de-a lungul timpului, unii cercetători au concluzionat că marea comoară în Evul Mediu a fost descoperită la marginea orașului Hațeg și a satelor învecinate Sântamaria Orlea și Subcetate, unde se uneau apele Râului Mare și ale Streiului.

„Aproape de satul Sântamaria se pot vedea încă urmele mai multor ruine de cetăți vechi. Cu deosebire sunt de remarcat ruinele ce se află pe dealul numit Grindanu, nu departe de împreunarea Râului Mare cu Streiul. De la aceste ruine ducea drumul roman, numit de acum de popor Troian, drept la Sarmizegetusa”, scria preotul Jacob Jianu, în volumul „Istoria vicariatului greco catolic din Hațeg” (1913).

Potrivit autorului, comoara lui Decebal din legendă fusese descoperită sub coasta dealului, pe lângă care curgea râul Sargeția al dacilor sau râul Strei.

„Tot aproape de acest loc, lângă Streiu au aflat niște pescari, pe timpul reginei Izabela, foarte mulți bani, pe care i-a sechestrat George Martinuzi și a trimis din ei ca dar și împăratului Ferdinand I 200 de Lysimachi. Ba unii susțin că și pe timpul construirii liniei ferate, în 1870, s-ar fi aflat bani de aur în vechea albie a Streiului. Întrucât corespund însă adevărului aserțiunile de mai sus, noi nu scrutăm”, scria preotul Jacob Jianu.

Potrivit preotului, atât scrierile antice, cât și un monument descoperit la Sarmizegetusa atestau bogățiile pe care Traian le luase din Dacia.

„Această întâmplare se adeverește printr-o inscripție aflată în anul 1519 la Grădiște (n. red. Actualul sat Sarmizegetusa), de următorul cuprins: Iovi Inventori, Diti Patri Terrae Matri, Delectis Daciae Thesauris, Divus Nerva Traianus, Caes. Aug., Volum Solvit”, afirma autorul volumului.

Ipoteza lui Constantin Zagoriț despre Sarmizegetusa

Cu timpul, locul de la poalele dealului Orlea, pe care se află cetatea regală a Hațegului și-a schimbat înfățișarea. Zona este traversată de calea ferată Simeria – Petroșani și de calea ferată (dezafectată) Hațeg – Subcetate.

Două lacuri de acumulare au fost înființate în aceeași zonă, Covragiu, de la Subcetate și Sântamaria Orlea. Rămășițele vechiului drum roman s-au pierdut.

În schimb, la începutul secolului trecut, unii cercetători au susținut că pe dealul Orlea ar fi fost adevărata capitală a dacilor.

Colonelul Constantin Zagoriț, unul dintre susținătorii ipotezei, afirma într-o lucrare dedicată Sarmizegetusei, că așezarea antică se întindea pe întregul deal, de aproape 370 de hectare, avea şase porţi, o formă de trapez şi ar fi fost înconjurată de valuri de pământ ars, cu palisade şi un şanţ de apărare.

Constantin Zagoriţ scria că aşezarea antică Sarmizegetusa se afla pe masivul triunghiular deluros, la răsărit şi în imediata apropiere a oraşului Haţeg şi de Subcetate. Mai exact, la circa 15 kilometri de ruinele capitalei Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi la 20 de kilometri, peste munţi, de Sarmizegetusa Regia. Autorul, contrazis de arheologi, nu se baza pe vestigiile descoperite, ci în principal pe observaţii militare şi geografice, adăugând că dealul indicat trebuia cercetat în detaliu de către arheologi.

„În caz când se va confirma aşezarea Sarmizegetusei în locul arătat, va căpăta o explicaţie mai aproape de adevăr ascunderea de către Decebal a averilor sale în albia râului Sargeţiu, care în cazul de faţă ar fi identificat prin râurile Streiu sau Fărcădin, care curg prin imediata apropiere a locului propus”, adăuga cercetătorul.

Ipoteza sa nu a fost confirmată de istorici, care au stabilit că Decebal își avea capitala la Grădiștea de munte (Sarmizegetusa Regia), în Munții Orăștiei.

Tronul Străbunilor

Pe același deal, un megalit cu formă ciudată a fost numit „Tronul străbunilor”. Blocul de piatră se află în mijlocul pădurii, iar turiștii îl vizitează în căutarea așa-ziselor energii pe care acesta le-ar emana.

Forma proeminentă a stâncii modelate în decursul timpului de acţiunea apei şi a vântului a stârnit imaginaţia localnicilor, care au mai numit-o „Piatra jidovilor”, „Piatra sacrificiului” şi chiar „Scaunul lui Dumnezeu”. Însă turiştii s-au arătat şi mai entuziasmaţi de megalit, o arată numărul mare de recenzii pe care îl are „Tronul străbunilor” de la vizitatorii săi.

Unii dintre ei l-au considerat un monument pe care oamenii l-au cioplit în preistorie sau în vremea dacilor şi l-au folosit apoi ca loc religios.