Aflată la mai puțin de cinci kilometri de Sarmizegetusa Regia, cetatea dacică Vârful lui Hulpe a rămas un loc misterios. În jurul ei, localnicii au descoperit mai multe comori.

Cetatea dacică Vârful lui Hulpe a fost descoperită în anii ’50 de arheologii coordonați de istoricul Constantin Daicoviciu, care au cercetat rămășițele așezărilor antice din jurul Sarmizegetusei Regia.

În acei ani, o cale ferată forestieră pornea din Orăștie spre satele și exploatările de pădure din Munții Orăștiei.

Calea ferată ecartament îngust care urma valea Grădiștii, până la poalele capitalei dacilor, avea mai multe ramificații, împreună cu care însuma aproape 60 de kilometri.

Din satul Grădiștea de Munte liniile forestiere se afundau în pădurile de pe văile Rea, Mică, Godeanului și Anineșului – cea din urmă ajungând până la poalele cetății dacice Vârful lui Hulpe, unde se afla un canton forestier.

Oamenii de știință care ar fi urcat pe Vârful lui Hulpe în anii ’50 au ajuns la concluzia că fortăreața, din care atunci mai erau vizibile câteva ruine, avea rolul de a apăra capitala dacilor, în cazul în care atacatorii se apropiau de ea dinspre valea Sibișelului prin zona cătunului Măgureni.

În vecinătatea ei, pe dealul numit Fața Cetei, arheologii au identificat 40-50 de terase antice, care arătau că zona era intens locuită în vremea dacilor.

Comori antice de aur, în apropiere

Tot aici, au fost găsite numeroase piese de ceramică dacică pictată și un depozit de obiecte de fier. În apropiere de Vârful lui Hulpe, în locul numit Râpa cu Galbeni, în jurul anului 1800 au fost scoase la iveală mari tezaure de aur, pe care localnicii nu le-au mai putut păstra sub tăcere, aşa cum s-a întâmplat în alte cazuri.

Timp de peste șase decenii, oamenii de știință nu au mai cercetat rămășițele fostei cetăți dacice Vârful lui Hulpe și ale așezării civile din vecinătatea ei. Una dintre puținele lucrări despre situl arheologic a fost publicată abia în 2015, de arheologul Aurora Pețan, sub titlul „Cetatea dacică de pe Vârful lui Hulpe”.

„Enigmatica cetate dacică de pe Vârful lui Hulpe este cea mai apropiată cetate de Sarmizegetusa Regia. Nu a fost niciodată cercetată de arheologi și nu a fost nici măcar vizitată de aceștia, în ultimii 50 de ani, fapt ce reiese din informațiile publicate. Cetatea este înconjurată de numeroase așezări mai mici sau mai mari, compacte sau răsfirate, între care se numără a doua așezare ca mărime după cea de pe Dealul Grădiștii, alcătuită din circa 40 de terase. Nici aici nu s-au făcut niciodată cercetări, cu excepția a două sondaje în anul 1958”, arăta arheologul, pe blogul fundației Dacica.

În anii ’80, dealul pe care au fost descoperite urmele cetății dacice era mai ușor accesibil, chiar dacă liniile ferate forestiere nu mai funcționau, după ce viiturile din anii ’70 le-au distrus în mai multe locuri. Pădurea nu crescuse în voie, încât să șteargă urmele potecilor și a drumurilor antice.

Cornelius Ionescu, un fost explorator al ținutului cetăților dacice relata, pe blogul său, despre călătoria la Vârful lui Hulpe.

„Urcând pe frumoasa vale a Anineşului, din stânga bisericii din Grădiştea, trecem de ramificaţia către Sub Cununi – Vârtoapele, tot pe stânga lăsăm si valea Mică, pe dreapta pârâul Gârbăvii, unde sunt, în tot cazul erau nişte case frumoase şi un drum forestier care promitea. Mai sus lăsăm pe stânga întunecata vale a Prelucilor şi un kilometru mai sus nimerim într-o poiană mare, cu o cabană forestieră cu două etaje, fostă staţie terminus a trenuleţului forestier de pe vale, care era cam părăsită când am fost eu. Doar nişte familii de ţigani îşi făceau de treabă pe acolo, la cules de zmeură. În stânga se vede vârful ţuguiat al lui Vulpe”, își amintea Cornelius Ionescu.

Atunci, remarca autorul relatării, pe deal puteau fi observate o mulțime de gropi făcute de căutătorii de comori, câteva blocuri fasonate de calcar, numeroasele terase ale așezărilor antice, dar și materiale arheologice abandonate.

„Vârful teşit, unde ar trebui să se găsească cetatea a fost o mare dezamăgire. Nu mai există nici un zid. Dacă au existat, asa cum scriu mereu arheologii, repetând unii de la alţii, au fost demolate în căutare de comori. Doar pe nişte mici terase de pe partea de nord se mai văd nişte blocuri fasonate de calcar, posibil bazele unor clădiri. Vârful este practic ciuruit de gropi”, scrie Cornelius Ionescu.

Acesta observa dezastrul făcut de căutătorii de comori.

„Ne-am instalat şi noi stând comod pe marginea unei astfel de gropi, să vedem ce nu le-a trebuit căutătorilor. Cioburi de ceramică de toate felurile, roşie, neagră, mai groasă, mai subţire, unele de o fineţe remarcabilă, probabil din import, de factură italică, o margine de pahar de sticlă, ce avea încrustat un fir metalic, poate un fel de armătură în jurul buzei. Cuie de fier aflate intr-o stare avansată de degradare, cele mai bine păstrate făcând probabil picioare. Şi cam atât. Aproape că nu ne venea să credem că suntem pe Vârful lui Hulpe-Vulpe. Dar eram. Asta este. Mult a fost, puţin a rămas”, scrie Cornelius Ionescu.

Vârful lui Hulpe, cetatea de pe Valea Anineșului

În prezent, puține lucruri indică faptul că pe valea Anineșului, aproape de izvoarele pârâului care se unește cu Apa Grădiștei în centrul satului Grădiștea de Munte (video), ar fi existat o cetate dacică importantă. Pădurea a crescut în voie, acoperind rămășițele antice și lăsând cu greu loc călătorilor spre Vârful lui Hulpe.

Cei cinci kilometri din forestier care pornește din Grădiștea de Munte pe valea Anineșului oferă însă un traseu spectaculos.

Traversează o pădure din care coboară adesea animalele sălbatice în poienile pârâurilor Anineș, Prelucii și Valea Mică și este mărginit de șiruri de dealuri pe care, din loc în loc, localnicii par să își fi agățat gospodăriile la fel cum o făceau anticii în aceeași zonă în urmă cu două milenii.

O biserică a fost ridicată recent pe Valea Anineșului, iar în apropiere de ea au fost construite câteva clădiri impunătoare. La un kilometru de ele, călătorii se pot opri în fața cantonului forestier, unde se întâlnesc pârâurile Prelucilor și Anineș. De aici, traseul spre vârful lui Hulpe continuă prin pădure, pe potecile nemarcate care urmează coama tot mai abruptă a dealului, mărginit de cele două pârâuri.