O așezare dacică misterioasă, descoperită la mijlocul anilor ’50 pe Dealul Pustiosu din Hunedoara , a rămas de atunci aproape necunoscută. Aici se află rămășițele unui presupus sanctuar circular, înființat la poalele unei stânci cu formă ciudată.

Așezarea descoperită de istoricul Constantin Daicoviciu

Sturza Savu, un localnic din satul Grădiștea de Munte din Hunedoara, avea 7-8 ani la mijlocul anilor ‘50, când arheologii conduși de faimosul istoric Constantin Daicoviciu umblau prin Munții Orăștiei în căutarea rămășițelor cetăților dacice. Atunci au avut loc cele mai ample lucrări arheologice în ținutul Hunedoarei.

„Constantin Daicoviciu venea foarte adesea în satele noastre și îi întreba pe localnici, mai ales pe cei mai bătrâni, despre locurile tainice undea erau ruine ale unor monumente, pe care se apuca apoi să le cerceteze. A venit și la noi și îmi amintesc că m-a luat odată cu el, într-unul din drumurile sale și, la întoarcere. mi-a dat cinci lei. M-am bucurat atunci foarte mult”, își amintește vârstnicul din Grădiștea de Munte.

Unul dintre locurile istorice descoperite de Constantin Daicoviciu cu ajutorul localnicilor din Grădiștea de Munte a fost așezarea dacică Pustiosu, aflată pe dealul cu același nume care se înalță, acoperit de pădure, deasupra locului unde pârâurile Anineș și Apa Mică se revarsă în Apa Grădiștii (Orăștiei). Pe acest deal, spune Sturza Savu, localnicul își păștea adesea vacile.

Poteca spre așezarea dacică Pustiosu pornește din spatele clădirilor Ocolului Silvic Grădiștea de Munte și, odată urcată prima pantă se suprapune unui drum antic bine conturat, mărginit pe partea dreaptă de valea abruptă.

„Pornind de la casa brigadierului, tocmai din punctul unde Apa Mincă își varsă apele repezi în Apa Grădiștei, pe un drum de care, în susul acestei văi, după vreo 150 de metri, întâlnim o potecă ce duce pe una din dâlmele Pustiosului. De aici cărarea se îndreaptă în direcția sudică și străbate o pantă lină, uneori abia simțindu-i-se urcușul. Această dâlmă, străjuită de câteva insule de cetine de brazi, nu e altceva decât o străveche cărare, amenajată în Antichitate sub forma unui drum, carosabil în acele vremuri și puțin adâncit în pământ de pe urma folosirii”, informau arheologii Constantin Daicoviciu și Ioan Horațiu Crișan, în raportul cercetărilor de la Pustiosu, din 1955.

Terasele dacilor

De-a lungul drumului antic, oamenii de știință au observat patru terase amenajate, cel mai probabil, în vremea dacilor și locuite în Antichitate.

După circa 20 de minute de urcuș, arheologii au găsit cel mai interesant loc de pe Dealul Pustiosu, o terasă întinsă pe aproape un hectar, la capătul căruia se înălța u stâncă masivă, cu o înfățișare neobișnuită.

„Terasa are o formă aproximativ semicirculară cu vârful în direcția nordică, iar în partea de sud se sprijină de poalele unei dâlme înalte și prăpăstioase. Lungimea maximă a acestei terase, în direcția est – vest, este de 117 metri, iar lățimea, pe direcția nord – sud, de 83 de metri. Spre vest această mare terasă este mărginită de râpa adâncă ce coboară spre Apa Mică. În față, spre Nord, are drumul antic descris mai sus și pădurea cu câteva poieni ce ajunge în valea Apei Grădiștei. Dincolo de vale în fața Pustiosului, se găsește Dealul Măgureanului, ale cărui poieni cu terasele nelipsite de urme de locuire anticp, se văd bine de pe Pustiosu”, arătau arheologii care au cercetat așezarea la mijlocul anilor ’50.

Peste 100 de copaci înalți ocupau terasa din fața pintenului de pe Dealul Pustiosu, astfel că oamenii de știință au avut dificultăți în a cerceta așezarea. Totuși, încă din primele zile de la începerea săpăturilor au descoperit numeroase blocuri de piatră antice folosite în componența unor construcții, ceramică, obiecte de fier, câteva movile care indicau urme ale unor edificii antice.

Construcții misterioase pe Dealul Pustiosu

Cea mai importantă descoperire au fost ruinele unei construcții circulare, în interiorul căreia se afla o încăpere de formă circulară, iar în interiorul acesteia o altă încăpere rectangulară și veche vatră de foc.

„Prin două intrări se pătrundea într-un coridor larg, rotund, de unde, prin alte patru intrări, se ajungea în interiorul unui spațiu tot de formă rotundă cu pereți de chirpici văruiți în alb. Lumina pătrundea aici prin ferestruici așezare undeva sus în perete, deoarece acest zid era destul de gros și în consecință mult mai înalt decât zidul cercului exterior. Ultima începere, cu o vatră de foc în mijloc, era probabil încăperea cea mai luxoasă a acestui grandios edificiu dacic. Lumina venea foarte probabil din partea de vest, printr-o deschidere fixată în peretele celui de-al doilea cerc”, arătau arheologii în raportul publicat în 1957.

Alte edificii dacice

Construcții asemănătoare ca formă au fost descoperite în cetatea dacică Piatra Roșie și la Fețele Albe, fiind considerate temple, dar și în Sarmizegetusa Regia (Marele sanctuar circular).

Alte edificii de formă circulară, descoperite în munții din împrejurimile Sarmizegetusei Regia (Tâmpu și Maleia) au fost prezentate de unii istorici ca locuințe pastorale ale dacilor ori locuințe ale muncitorilor din exploatările miniere antice.

„Forma rotundă de locuință, cu pereții înalți și cu deschideri în genul ferestrelor pentru aerisire și luminat, așezate ceva mai sus, îndată după streașină, este reprezentată în două scene pe Columna lui Traian, cât și pe un alt fragment de relief roman (…) unde se vede un dac luptând cu un legionar roman, iar în fundal o astfel de locuință. Aceste locuințe, care derivă probabil din acel primitiv tugurium, erau mult apreciate, datorită eleganței și rotunjimii liniei, de către arhitecții daci. Din relieful roman deducem că intrarea era împodobită cu ornamente sculptate în lemn”, arăta istoricul Constantin Daicoviciu.

Nu au fost descoperite monede antice, care să indice perioada construcțiilor de pe Dealul Pustiosu, însă arheologii, pe baza cercetărilor pieselor de ceramică, le-au datat în jurul primului secol î. Hr.

Edificiul ar fi fost distrus în urma unui incendiu, iar o altă construcție ridicată pe locul lui, mult mai târziu, a fost și ea mistuită de flăcări. Construcția circulară a fost asociată atât cu o locuință de lux, cât și cu un posibil sanctuar.

„Încăperea centrală era patrulateră, celelalte două, ce o cuprind, fiind poligonale. Bazele zidurilor începerii erau formate din blocuri de calcar și de andezit. Intrarea se făcea peste niște praguri, de asemenea, din calcar. În continuare pereții erau înălțați din lemn și lipiți cu lut. Planul acesta complicat a fost folosit ca argument pentru definirea caracterului ”sacru” al construcției. După părerea noastră, însă, avem de-a face cu o construcție cu caracter laic, cu inventarul obișnuit locuințelor bogate din așezarea civilă Sarmizegetusa Regia”, arătau arheologii Ioan Glodariu, Eugen Iaroslavschi și Adriana Rusu, în volumul „Cetăți și așezări dacice în Munții Orăștiei” (1988).

Loc plin de mistere, cu zăcăminte valoroase

Cercetările așezării de pe Dealul Pustiosu nu au mai continuat în deceniile următoare. În anii de comunism, locul a fost călcat mai rar de oameni. Unul dintre motive a fost faptul că pe văile învecinate Pustiosu și Gerosu au avut loc activități miniere, iar accesul nu era la îndemâna oricui.

După Al Doilea Război Mondial, unii localnici au lucrat la câteva mici mine de uraniu și thoriu deschise în pădurile de la Grădiștea de Munte. În anii ´50, sovieticii au continuat explorarea zonei în căutarea metalelor prețioase.

„Nimeni nu lucra mai mult de zece ani în aceste mine de uraniu, din care în prezent nu a mai rămas nimic. Erau pe văile Gerosu și Pustiosu”, își amintea un localnic. Activitatea minieră din Munții Orăștiei a fost restrânsă și s-a derulat cu întreruperi, ea încetând în anii ’80.

Potrivit unui raport publicat, în 2022, de Ministerul Economiei, cu titlul „Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice orizont 2035”, în zona Grădiștea de Munte există rezerve de Niobiu și Tantal, dar și de pământuri rare – un grup de 17 elemente chimice esențiale în fabricarea produselor de înaltă tehnologie.

Pustiosu, un loc aproape necunoscut

Câteva blocuri de calcar și andezit au rămas împrăștiate pe platoul brăzdat de șanțuri și gropi adânci, acoperite cu frunze, rămase în urma săpăturilor arheologice din anii ’50, dar, și mai probabil, în urma scotocirii pământului de către căutătorii de comori.

Turiștii ajung rar pe Dealul Pustiosu, însă mulți traversează valea Mică, pe drumul forestier inclus pe traseul turistic Via Transilvanica.

„Pe acest drum forestier, oamenii vin dinspre Sarmizegetusa regia și Costești spre Târsa, Poiana Omului, spre cetatea Piatra Roșie și Cioclovina. Mulți trec pe aici, dar puțini dintre ei se abat pentru a urca pe poteca ce duce pe Dealul Pustiosu”, spune Sturza Savu.

În curtea vârstnicului din Grădiștea de Munte, acesta a descoperit un alt monument misterios: o cruce din piatră, inscripționată cu anul 1833 (după unii localnici 833).

Crucea de piatră, relata localnicul, se afla îngropată între cei doi nuci din grădina gospodăriei sale, iar un personaj divin, apărut în visele sale, i-ar fi poruncit să o dezgroape.