Poveşti de dragoste, care s-ar fi petrecut prin Ceahlău, au fost sursa de inspiraţie a unor legende ticluite aici. Unele iubiri au avut final trist, între ele fiind cea de la Scăldătoarea vulturilor şi a lui Budu strigoiul

Zona masivului Ceahlău este locul încărcat de mistere şi legende care dăinuie încă, despre ele vorbind mari scriitori români. Chiar şi Alexandru Dumas a fost inspirat de una dintre ele, relatând-o în romanul „Strigoiul din Carpaţi“. Pentru a nu se pierde, profesorul doctor în istorie Daniel Dieaconu a scris o carte, în urmă cu câţiva ani.

În ea sunt prezentate 49 de legende şi poveşti din masiv, parte dintre ele fiind postate şi pe pagina de Facebook a Parcului Naţional Ceahlău. Una din acestea evocă iubirea dintre un tânăr ardelean şi fata unui cneaz. Conform legendei, Lisandru era un crescător de animale, ajuns pe aceste meleaguri.

„Grăiau bătrânii că pe aceste locuri era mai demult un păcurar, care venise de undeva din Ardeal, un ţuţuian. Era vrednic tare, de reuşea să pună ursul jos dintr-o singură opinteală, şi era frumos şi, pe lângă toate, cânta neasemuit din fluier că stăteau să-l asculte nu numai oile, ci şi oamenii şi animalele sălbatice cele rele, precum urşii, lupii sau râşii“, spune povestea.

Se mai zice că de el s-ar fi îndrăgostit chiar fata unui cneaz, om bogat, cu moşii, cu robi și cu turme nenumărate. Numai că boierul aştepta pentru fată peţitori cu rang înalt şi averi, unul fiind găsit. Dar iubirea nu ţine seamă de toate acestea, așa că tânăra a fugit la ciobanul ce-şi avea stâna lui pe muntele Ceahlău. Au fost găsiţi după ce boierul a oferit o recompensă:

„S-a găsit o babă, hârca dracului, care a arătat că ar fi fata la stâna lui Lisandru, la Scăldătoarea vulturilor. Au pornit slugi înarmate ca să-l prindă între suliţi şi prăpastie. Lisandru a pornit cu fata sus, spre stânci. L-au vegheat şi ademenit cu promisiuni de aur şi boierie, dar flăcăul a cerut binecuvântare de cununie, însă cneazul nu a vrut cu nici un chip să le-o dea“.

Povestea mai spune că cei doi tineri s-au îndreptat spre marginea prăpastiei şi s-au aruncat în hău, zdrobindu-se de colţurile ascuţite ale stâncilor. Există însă şi o altă variantă despre finalul poveştii. Lisandru şi fata doar s-au prefăcut că se aruncă, sărind pe o potecă numai de el ştiută, plecând în lume. Şi au trăit cu averi mai puţine, dar cu dragoste multă şi fericire.

O „istorie“ din vremea lui Alexandru cel Bun

Într-o altă legendă a locului, cea a lui Budu şi Ana, sau a a lui Budu strigoiul, se vorbeşte despre Palatul Cnejilor, o fortificaţie din comuna Ceahlău, aflată în ruină acum şi despre o poveste de dragoste. Toate acestea au constitituit sursă de inspiraţie pentru Eminescu, compunând poezia „Strigoii“, iar pentru Alexandre Dumas romanul „Strigoiul din Carpaţi“.

„Istoria“ iubirii dintre cei doi tineri începe astfel: „Pe vremea lui Alexandru, ce pentru ai săi a fost «cel Bun», între boierii lui nu era altul care să-l întreacă în voinicie şi frumuseţe pe tânărul muntean de la poalele Ceahlăului, Budu, ce dovedise îndemânare şi la aruncarea buzduganului spre capetele jivinelor sălbatice, dar şi săgeata spre inima celor fărădelege, duşmanii ţării sale“.

Şi n-a fost mare mirare că fiica domnului, Ana, prinse drag de tânăr, iar feciorul i-a răspuns cu dragostea sa, jurându-şi ca nici moartea să nu-i despartă. Au început pregătirile de nuntă, voievodul dându- le binecuvântare, dar la hotarele de răsărit s-au aprins focuri. Vesteau primejdia tătarilor, care pe cai mici şi iuţi prădau şi robeau prin ţara Moldovei.

Căpitanul Budu a pornit la luptă, dar o săgeată slobozită din arcul unui duşman i-a adus sfârşitul. Ana, aflând de moartea logodnicului, nu a putut să îndure cumplita pierdere şi a cerut duhurilor negre să-i aducă de dincolo de moarte iubitul. Într-o noapte neagră, chemat de farmecele unei vrăjitoare, Budu a venit pe un cal alb înaripat, a luat-o pe Ana, mergând pe platoul Ceahlăului.

Dar, la ivirea zorilor, vrăjile se rup şi întâiul cântat al cocoşilor îi găsesc deasupra muntelui. A urmat un tunet năpraznic şi tinerii sunt transformaţi în stânci, lângă locul numit Creasta Cocoşului. Poveştile mai spun că, atunci când este lună plină, dacă umbra Turnului lui Budu se pogoară peste Palatul Cnejilor, la baza muntelui, cel care se află printre ruine devine strigoi.