Maria Tănase a fost o interpretă română de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă. A fost supranumită Pasărea măiastră, de către Nicolae Iorga, în anul 1938.

Maria Tănase a avut un repertoriu extrem de vast ce-a cuprins cântece din toate regiunile României și din toate categoriile: doine, orații de nuntă, cântece de leagăn, de joc (hore, sârbe, învârtite, jienești), de dragoste, de petrecere, lăutărești, satirice, bocete. Până la începutul anilor 1940 repertoriul i-a fost format de Harry Brauner. O selecție de 20 de cântece din repertoriul artistei a fost publicată de Editura Muzicală în 1963 în broșura Cântecele mele – Maria Tănase.

Spre sfârșitul anului 1940, Garda de Fier îi interzice să mai apară în public și, din ordinul Ministerului Propagandei, au fost distruse toate discurile de patefon existente cu Maria Tănase în discoteca Radiodifuziunii, precum și matrițele acestora de la casa de discuri Columbia, sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic.

Adevăratul motiv a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau și o serie de intelectuali evrei sau democrați, ca etnomuzicologul Harry Brauner (cel care a cules în 1929 cântecul Cine iubește și lasă, frate al pictorului Victor Brauner) și jurnalistul Stephan Roll (Gheorghe Dinu).

În primăvara lui 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara cu Taraful Gorjului, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Se stinge din viață pe 22 iunie 1963, la Spitalul Fundeni. Nu împlinise 50 de ani.

Un sfert din populația Bucureștiului a condus-o atunci pe ultimul drum. Fărâmiță, cu acordeonul “Mohner” cu 120 de bași, pe care i-l făcuse cadou Doamna, cum îi spunea Mariei, i-a cântat plângând, pe drumul spre cimitir cântecul ei de taină, “Jalea Țiganului”.

Maria Tănase și-a dorit să plece din lumea asta îmbrăcată simplu, în alb, și să se odihnească pe veci pe o pernă mare, albă, plină cu petale de trandafiri din grădina casei în care a copilărit. “Călătoria e lungă și fără întoarcere și vreau să duc cu ea amintirea Livezii cu Duzi, să-mi sprijin gândurile pe florile copilăriei”, spunea pe patul de spital.

„N-a fost o alta să-i semene. Încălecând secolele, venită foarte de departe, din adânc de neam. Fascinantă apariție, de miracol, nedeslușită în totul cât fost-a să ardă, doinind. Un început și un sfârșit de cântec românesc”, scria impresarul ei, Gaby Michailescu, în cartea „Maria cea fără de moarte”.

Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.