Prea puțin cunoscută în prezent, dar cu un loc special în istoria Bucureștilor este cafeneaua Kübler, prima cafenea care aduna laolaltă cei mai mari scriitori ai vremii, de dinainte ca aceștia să se mute la „Capșa”. Din păcate, cafeneaua nu se mai află astăzi pe harta orașului: clădirea se afla în stânga Palatului Regal, la parterul Hotelului Imperial, o clădire ridicată în 1880 de arhitectul Anton Onderka. Fiind în formă de L, hotelul se învecina cu strada Imperială, paralelă cu Știrbei Vodă și cu Calea Victoriei. Clădirea nu mai există azi, fiind demolată în 1935 odată cu extinderea Palatului Regal.

De ce au ales însă scriitorii cafeneaua Kübler? Putem spune că se datorează într-o mare măsură patronului, un cetățean neamț din Heidelberg, un oraș din sud-vestul Germaniei. Acesta era cunoscut sub denumirea de „papa Kübler” și a încercat multă vreme să îi fidelizeze pe scriitori în defavoarea altor clienți, care erau mai darnici de pungă. Totuși, în tinerețea sa, papa Kübler fusese îndrăgostit de scris astfel că avea o slăbiciune pentru boemii scriitori. De asemenea, scriitorii „dădeau bine” potrivit patronului, deoarece aduceau renume și faimă locației sale. Ceea ce s-a și întâmplat – clienții se adunau mai ceva ca la spectacol ca să vadă certurile, discuțiile aprinse și uneori chiar înjurăturile scriitorilor și actorilor faimoși.

Fiind un magnet al scriitorilor, era inevitabil ca numele cafenelei Kübler să nu ajungă în istoria literaturii: aici s-a decis înființarea revistei „Literatorul” a lui Alexandru Macedonski și tot la Kübler veneau simboliștii care se opuneau mișcării tradiționaliste ale grupării „Semănătorul”. De asemenea, la aceeași cafenea veneau și nume mari precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Alexandru Vlahuță sau Ioan Slavici, Emil Gârleanu sau Șt. O. Iosif.

Kübler – magnetul intelectualilor „de cafea”, al simboliștilor și al tradiționaliștilor

În „Corigent la limba română”, Ionel Teodoreanu surprinde ceea ce el numea „intelectualii de cafea” – cei care se lungeau la discuții ca zațul și nu mai plecau cu orele de la mesele cafenelei.

„În genere, intelectualii sunt oameni care nu se ocupă cu nimic. Discută numai ce au făcut alții, și atâta tot. De obicei, discuțiile astea țin de dimineață până seara, se întind ca pecinginea de la o masă la alta și câteodată continuă chiar zile întregi, fără nici un rezultat propriu-zis. Verdictul judecății lor este mai totdeauna negativ. Intelectualii nu admit niciodată nimic din ce se face în afară de cafenea. Intelectualii români, mai ales, sunt foarte exigenți. La Paris, ca și la București, de îndată ce se strâng doi-trei în jurul unei mese, se și constituie într-un fel de curte supremă, care condamnă fără milă aproape întreaga activitate omenească. Noroc, însă, că omnipotența lor nu merge decât până la pedeapsa cu moarte. Altminteri, populația planetei noastre ar fi diminuată în mod simțitor. N-ar mai rămâne pe lume decât intelectualii de la cafenea.”, potrivit viabucuresti.ro.

Totodată, deși la Kübler veneau unele dintre cele mai importante personalități din lumea simbolismului, aici se adunau și reprezentanți ai tradiționalismului. Totuși, cele două grupări de scriitori stăteau separate, la mese distanțate, cu viziuni total diferite însă cu două lucruri în comun, potrivit lui Minulescu: discuții zgomotoase și consumații timide.

„Majoritatea intelectualilor discută în vânt și consumă pe credit. Tradiționaliști, însă, sau moderniști, toți intelectualii de la “Kübler” sunt boemi. Clienții care obișnuiesc să-și plătească totdeauna consumația se feresc să se apropie prea mult de mesele lor. În schimb, papa Kübler îi apreciază și îi cultivă ca pe niște buruieni de leac”.

Din păcate, demolarea Hotelului Imperial a fost punctul de decădere a cafenelei Kübler. După 1935, afacerea s-a mutat pe strada Academiei însă nu mai avea farmecul de altădată, în atenția cafegiilor fiind Capșa și Corso, care au atras la mesele lor intelectualii și scriitorii Bucureștiului.