Ocuparea Odessei de către Armata Română în Al Doilea Război Mondial a fost considerată în epocă un important succes militar şi politic. Victoria, plătită cu preţul vieţii de aproape 100 de mii de soldaţi, a fost umbrită de masacrele ordonate de mareşalul Antonescu împotriva populaţiei civile: peste 25 de mii evrei au fost omorâţi atunci.

Luptele pentru cucerirea Odessei au loc după eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Hitler l-a convins pe mareşalul Ion Antonescu să continue operaţiunile împotriva Uniunii Sovietice. Politicienii şi Regele Mihai însă i-au cerut să nu treacă Nistrul.

Odessa, cel mai mare port sovietic din bazinul vestic al Mării Negre, era aproape de Nistru. Acolo a fost cea mai mare operaţiune ofensivă a Armatei Romane din timpul războiului. Bătălia a durat din august până în octombrie 1941, anunta tvr.ro.

Sovieticii aveau 3 linii de apărare, dar trupele române s-au impus în aer şi pe mare.

Aviația care era foarte bine înzestrată a copleşit liniile aeriene sovietice. Ca să nu dea satisfacţia unui triumf, sovieticii s-au retras în noaptea de 14 spre 15 octombrie.

Pierderile românilor au fost însă imense.

În luptă au fost angajate 650 de avioane, două vedete rapide şi un submarin. S-au consumat 70.000.000 de cartuşe, 26.000 grenade şi 830.000 proiectile de artilerie.

La o săptămână după ocuparea oraşului a fost aruncat în aer comandamentul trupelor române din Odessa. Fusese sediu NKVD. Românii au căzut în cursă, deşi un localnic i-a avertizat că bolşevicii minasera clădirea.

Au murit 135 de militari români şi germani, cei mai mulţi ofiţeri.

Mareşalul Antonescu a ordinat represalii în rândul civilor. A dezlănţuit teroarea. Există mărturii ale supravieţuitorilor despre soldaţi români care ar fi jefuit, ucis şi violat. 5.600 de civili, majoritatea evrei, au fost împuşcaţi şi spânzuraţi. Odessa devenise “oraşul spânzurătorilor”.

Antonescu a cerut execuţii în masă: câte 200 de comunişti pentru fiecare ofiţer român sau german ucis în explozie, şi câte 100 de pentru fiecare soldat. În plus, a cerut şi executarea tuturor evreilor din Basarabia, refugiați la Odessa. Masacrul a avut loc la 24 octombrie 1941. Zecii de mii de evrei au fost escortaţi de militari români la Dalnic, lângă Odessa, şi înghesuiţi în hambare.

Aproximativ 22 000 de evrei (după alte surse, 40 000 evrei ) au fost escortați de militari români aparținând batalionului nr. 10 mitraliori din divizia a 10-a infanterie, conduși de locotenent-colonelul Nicolae Deleanu (care a ucis personal circa 50 de evrei) și locotenent-colonelul de jandarmi și pretorul orașului Mihail Niculescu (poreclit „Coca-călăul”), la Dalnic, în apropierea Odessei, unde evreii au fost înghesuiți în 4 magazii. Aceste magazii au fost mai întâi mitraliate, iar ulterior incendiate pe rând cu excepția ultimei magazii care a fost minată și aruncată în aer la aceeași oră la care explodase clădirea comandamentului militar, adică ora 17.45. La acest masacru au participat și câțiva soldați germani.

Un martor ocular al asasinatului a relatat: „Au fost masați până la refuz în patru magazii care au fost apoi nimicite pe rând, cu foc de mitraliere, pușcă, stropite cu benzină și incendiate, cu excepția ultimei magazii care a fost dinamitată. Vacarmul și scenele înfiorătoare ce au avut loc depășesc puterea de evocare: femei cu părul în flăcări, oameni răniți și aprinși de vii ieșeau prin acoperișul sau spărturile magaziilor incendiate, căutând înnebuniți o scăpare. De jur împrejur însă îi țintea arma ostașilor care aveau ordinul de a nu scăpa niciun civil. Grozăvia sinistrului era așa de puternică încât tulburase adânc pe toți cei de față, soldați și comandanți. Într-o stare sufletească în care rațiunea era gonită și înăbușită de instinct, oamenii confirmau misiunile primite, le executau febril sau se ascundeau, retrăgându-se deoparte, după cum, probabil, era firea fiecăruia. Astfel unii soldați trăgeau încruntați, calm, alții se închinau și trăgeau, iar arma le tremura în mână, alții trăgeau aiurea, alții chiar evitau să tragă. (…) Cei dinăuntrul magaziilor, îngroziți de chinurile morții, încercau să evadeze sau se ridicau pe geamuri în mijlocul flăcărilor, implorând să fie împușcați. Cei mai mulți dintre ofițerii ce erau la fața locului erau impresionați la lacrimi de ceea ce erau nevoiți să facă și unii dintre ei abandonau poziția, eschivându-se sau chiar ascunzându-se printre alți soldați fără misiune.”

A doua zi, la 25 octombrie, generalul Macici a raportat execuția altor 13 000 de evrei și comuniști, 400 dintre ei fiind spânzurați pe străzi sau în piețele Odesei.

În 1946, la Tribunalul Poporului din București, unul dintre capetele de acuzare împotriva lui Ion Antonescu a fost masacrul de la Odessa. Pentru aceste crime a fost condamnat la moarte şi executat la 1 iulie 1946, la Jilava.

Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.