Vasile Roaită, tânărul ucis de jandarmi la marea grevă a muncitorilor CFR de la Atelierele Griviţa, a fost transformat de propanganda comunistă într-un mare erou naţional. Maşina de fabricat mituri comunistă spunea că Roaită a murit cu mâna pe sirenă, chemând muncitorii la luptă. Istoricii şi martorii spun că a fost de fapt un fals grosolan şi o invenţie a comuniştilor.
”Sirena lui Roaită e glasul/ pornit din durere şi fum”. Acestea erau versurile preferate ale propagandei comuniste în anii ’50, create în laboratoarele de mitizare a istoriei. Versurile acestea erau prezente în manualele de literatură, de istorie, almanahuri pentru copii şi adulţi, în emisiunile radiofonice, transpuse în cântece patriotice.
În această poezie era vorba despre un tânăr socialist, Vasile Roaită, membru al ”ilegalităţii”, al celor care luptau pentru ”marea revoluţie socialistă” în perioada ”regimului burghezo moşieresc”. Mai precis, Roaită, din spusele comuniştilor, ar fi fost un tânăr de aproape 20 de ani care, în timpul marii greve de la Atelierele ”Griviţa” din februarie 1933, ar fi murit împuşcat de poliţiştii chemaţi să disperseze muncitorii revoltaţi. Roaită nu ar fi murit oricum, ci cu mâna încleştată pe sirena uzinei, chemând muncitorii la luptă.
În urma acestui gest, Vasile Roaită intra în panteonul comunist al luptătorilor pentru libertate şi dreptate. Un socialist care şi-a dat viaţa pentru cauza în care credea, ucis mişeleşte de forţele ”regimului burghezo-moşieresc”. Mai mult decât atât, Roaită ar fi fost şi membru al grupărilor ilegale socialiste care luptau pentru instaurarea noii ordini comuniste. Despre Vasile Roaită nu s-a ştiut mai nimic până în 1948, când adolescentul ucis la Griviţa a fost transformat peste noapte în erou naţional, fiind făcut şi utc-ist post-mortem.
Cel care l-a scos în evidenţă pe Roaită a fost Gheorghe Gheorghiu Dej, el declanşând o adevărată obsesie pentru tânărul mort care trăgea sirena la Atelierele ”Griviţa” în timpul masacrului. Roaită a devenit sursă de inspiraţie pentru poeţi, compozitori, iar numeroase edificii au ajuns să-i poarte numele.
”Un caz aparte îl reprezintă Vasile Roaită, adolescentul ucis la Griviţa în vreme ce trăgea sirena chemâdu-i pe muncitori la luptă. Puritatea sângelui tânâr este frecvent invocată în miturile revoluţionare, simbolizând dreptatea cauzei şi speranţa încarnată de tinereţe. În anii ’50, Roaită a cunoscut o remarcabilă celebritate postumă; ne mărginim să amintim faimosul cântec revoluţionar «Sirena lui Roaită», ca şi schimbarea cu adevărat radicală – a numelui unei staţiuni de pe litoral din Carmen Sylva în Vasile Roaită”, preciza istoricul Lucian Boia în ”Istorie şi Mit în conştiinţa românească”.
Astăzi, staţiunea respectivă se numeşte Eforie Nord. Mai mult decât atât, o comună la ieşirea dinspre Bacău a ajuns să-i poarte numele, la fel ca şi grădiniţe, şcoli, cartiere şi chiar stadioane. Există şi astăzi o statuie a lui Vasile Roaită trăgând sirena, aflată în municipiul Bacău. Gheorghe Gheorghiu Dej, fost coleg de serviciu cu Roaită, insista chiar că adolecentul mort cu mâna pe sirenă a fost unul dintre iniţiatorii marii greve. După 1962, Vasile Roaită dispare aşa cum a apărut, peste noapte, din istorie. Cel care-l ”îngroapă” este şi cel care l-a ”dezgropat”, adică Dej.
Acesta se răzgândeşte în 1962 şi spune că a reconsiderat poziţia fostului său coleg, care nu ar fi fost aşa de important cum s-a crezut. Mai mult decât atât, Nicolae Ceauşescu îl soate pe Roaită definitiv din imaginarul comunist. Până şi străzilor, stadioanelor şi staţiunilor care-i purtau numele le-a fost schimbată denumirea. Ceauşescu a scos în evidenţă că Roaită, aşa cum descoperiseră arhivarii puşi de el să scotocească, ar fi fost un trădător, fiind agent sub acoperire al Siguranţei, infiltrat printre grevişti.
Cine a fost cu adevărat Vasile Roaită ? Este clar că Vasile Roaită, eroul socialist, şi moartea sa eroică, atârnat de sirenă, chemând muncitorii la o luptă pe care el o iniţiase la doar 20 de ani, a fost un mit grosolon, băgat pe gât poporului român de propagnda comunistă. Cine a fost însă cu adevărat Vasile Roaită, colegul de muncă al lui Gheorghe Gheorghiu Dej?
”Se spune că Vasile Roaită a fost cel care a tras semnalul de alară la Atelierul Griviţa, că el a fost cel care a pus masele în mişcare atunci. Nu se ştie dacă a existat sau a fost o invenţie”, precizează pentru „Adevărul“ Mircea Dorobanţu, reprezentant al Muzeului CFR. Cu toate acestea, mărturiile foştilor grevişti de la ”Griviţa” arată că a existat un Vasile Roaită. În realitate, era un puşti de numai 17 ani care a murit din întâmplare. Nu a fost nici grevist, nici erou socialist şi nici trădător, era omul sub acoperire al Siguranţei.
Greva de la Grivița – 1933
Era doar un muncitor care îşi sacrificase copilăria din cauza sărăciei. Muncea ca ucenic la căldărărie, pentru marile cazane ale locomotivelor. În dimineaţa zilei de 16 februarie 1933, în timpul marii greve, stăteau sprijinit de uşa atelierului, fiindcă munca era oprită. Atunci au intrat poliţiştii în viteză pe poarta numărul 5 a atelierelor şi au tras în plin. Roaită a fost împuşcat. Murea două zile mai târziu, pe un pat de spital. Alături de el mai mureau încă şase muncitori de la ”Griviţa”, seceraţi de gloanţe. Era cea mai tânără victimă. Tocmai de aceea a şi fost ales de Gheorghe Gheorghiu Dej pentru a servi propagandei. Era un tânăr socialist entuziast care murea pentru marea revoluţie.
Constantin Negrea, muncitorul care a tras cu adevărat sirena la ”Griviţa” După 1990 a ieşit la iveală adevărul despre Vasile Roaită şi mai ales despre cine a tras cu adevărat sirena chemând muncitorii la luptă. Era vorba de Costantin Negrea, un fost muncitor la uzinele ”Griviţa”. A fost obligat de comunişti să păstreze tăcerea şi să accepte că Roaită a fost cel care a tras sirena. Într-un interviu pentru ”Railway Journal”, Negrea spune cum s-a întâmplat şi cum a tras sirena.
”Foametea a iscat distrugerea. Lângă podul Grant, am fost întâmpinaţi de poliţişti, care au deschis focul asupra noastră. Pe data de 2 februarie 1933, am ieşit din nou în stradă, de această dată în faţa atelierelor, dar nici atunci nu am rezolvat nimic. În 9 februarie am decis să declanşăm o grevă. Am fost de acord să ne baricadăm în interiorul atelierelor şi să tragem sirena la fiecare oră în semn de protest”, preciza Negrea pentru publicaţia ”Railway Journal”. Acesta spune că avea doar 21 de ani şi că a făcut tot ce a putut pentru a trage sirena aproape non-stop, pe tot timpul grevei.
”Având doar 21 de ani pe acele vremuri, eu am fost cel ales să trag sirena şi să fiu de serviciu la poarta nr. 5. Ne-am construit singuri două tribune de la care ne-am ţinut discursurile pe la ora 11 noaptea. În tot acest timp, eu am fost atent ca să trag sirena din oră în oră. Oricum, lemnul şi cărbunele care-l foloseam pentru a acţiona sirena ni s-a terminat în jurul orei 1 noaptea. Am luat cu mine 20 de băieţi ca să cărăm lemne şi cărbune de la liniiile de testare, pentru ca sirena să sune din nou”, îşi continua povestea Constantin Negreanu.
Ajunge cu această ocazie şi la Vasile Roaită, despre care spune că a fost un tânăr sărac care a murit accidental. ” În jurul orei 2, forţele regale au cerut să se deschidă poarta, chipurile, pentru a permite intrarea a trei vagoane regale. Noi ne-am opus şi aveam dreptate, pentru că cele trei vagoane erau pline cu poliţişti, iar dacă le deschideam, intrau şi ne măcelăreau. Poliţia a reuşit să intre în ateliere, iar pe la ora 6 fără un sfert, au început să tragă la poarta nr. 5. Şapte persoane au murit, unul dintre ei fiind Vasile Roaită. El a fost împuşcat accidental şi a murit în spital, la o zi-două după evenimente”, a spus fostul muncitor de la ”Griviţa” pentru aceeaşi publicaţie.
Una din statuile din epoca comunistă.
După ce a fost înăbuşită greva, Negreanu a fost hăituit de poliţişti, apoi în perioada comunistă a fost obligat să păstreze tăcerea, fiind reangajat în compensaţie la Atelierele CFR ”Griviţa” şi lăsat să facă o facultate.
Măcelul de la ”Griviţa”.
Au trecut 82 de ani de la revoltele de la Atelierele CFR ”Griviţa”. Flămânzi, cu lefuri mizere şi întârzieri salariale mari, muncitorii au decis să se revolte. Nemulţumirile au survenit în urma unui plan de austeritate aprobat de Guvern în 1932 şi pus în practică în 1933. În ianuriarie 1933, când au auzit că vor primi lefuri şi mai mici, muncitorii au hotărât să intre în grevă. Discuţii şi proteste au avut loc încă de la 1 februarie 1933, când patronatul a primit lista cu revendicări a muncitorilor.
Cum nimic nu se schimbase, a fost declanşată greva pe 15 şi 16 februarie 1933. O delegaţie a muncitorilor, din care făceau parte şi Gheorghe Gheorghiu Dej, Chivu Stoica sau Ilie Pintilie, a plecat să poarte discuţii cu administraţia atelierilor. Muncitorii opriseră lucrul şi aşteptau. Pe 16 februarie, jandarmii şi poliţiştii au pătruns în ateliere şi au deschis focul. Au murit şapte oameni, printre care şi Vasile Roaită. În jur de 4.000 de muncitori au fost târâţi prin Tribunale, anchetaţi şi judecaţi, iar apoi condamnaţi la închisoare. (autor: Cosmian Zamfirache, sursa: Adevărul)
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.