Cum a fost predată limba română drept franceză într-un sat din Tadjikistan
5 (5)

O poveste dacă nu unică, rarisimă. Întîmplarea de mai jos mi-a fost povestită de un scriitor tadjic, acum vreo 10 ani. Mi s-a părut instructivă prin ingeniozitatea de care dă, cîteodată, dovadă basarabeanul nostru cînd e pus în condiţii-limită. În primii ani de după război, un compatriot de-al nostru, ca să scape de deportare, a fugit în… chiar locurile către care erau deportaţi unii dintre consîngenii săi.

Banner WhatsApp Comunicare
YouTube Logo

Adică nu chiar acolo, dar cam încolo. S-a ascuns în nişte munţi de la celălalt capăt al fostei URSS, undeva aproape de frontiera cu Afganistanul, într-un aul (sat de munte în Crimeea, Caucaz şi Asia Centrală) din Badahşanul-de-Munte al Tadjikistanului, într-o şcoală pierdută în Munţii Pamir, şi a predat toată viaţa sa, timp de aproape 5 decenii, limba franceză. Aulul era mic, situat între două prăpăstii de munte, rar cine ajungea în acel sătuc, rar cine pleca din el. Pînă aici nimic prea neobişnuit. Au mai fost cazuri din acestea. Şi cu estonieni sau armeni care s-au ascuns în colhozurile basarabene, şi cu basarabeni care s-au ascuns în închisorile din Siberia. Dar inventivitatea acestora păleşte pe lîngă cea a eroului nostru.

români în Tadjikistan

S-a întîmplat ca, în toiul restructurării, un tadjic sau o tadjică din acel cătun să coboare – cu „paraşuta“, cu funiile unor salvamontişti, cu ajutorul alpiniştilor – să-şi încerce puterile ca să intre şi el (sau ea) la o instituţie de învăţămînt, unde urma să susţină şi examen la limba franceză. Dar, spre stupefacţia membrilor comisiei de examinare, deşi aceştia erau mari specialişti în studiul limbii franceze, nici unul dintre ei n-a priceput nici o iotă din ce le vorbea în „franceză“ candidatul. Fostul elev, cel mai bun la obiectul respectiv din acea şcoală, a rămas şi el foarte surprins că aceştia nu-l înţelegeau.

Descoperă România :   Extraordinară cetate dacică descoperită de o furtună

Alertată, comisia a anunţat pe dată ministerul, iar Ministerul Învăţămîntului din Tadjikistan a trimis o inspecţie să vadă ce fel de franceză se predă acolo, în aulul acela din creierul munţilor, de n-o poate pricepe nici un specialist. Ajunşi la faţa locului, membrii comisiei au constatat cu stupoare că mai bine de 40 de ani, în loc de limba franceză, basarabeanul nostru le predase mai multor generaţii de tadjici limba… română. Cu atît mai mult, le-a recunoscut membrilor înaltei comisii, de-acum bătrînul profesor, că o alta el nici nu cunoaşte. Pînă la urmă, comisia a fost de acord cu argumentele că şi limba română e o limbă străină, că şi ea e una de provenienţă latină, că şi limba română e frumoasă (concetăţeanul nostru exemplificînd, bănuim, cu strofe din „Mioriţa“ sau „Luceafărul“), că şi ea poate fi vorbită în nişte ţări din lume ş.a.m.d.

Comisia a dat pînă la urmă a lehamite din mînă şi – cum profesorul era prea bătrîn şi-l iubea tot aulul, ca să-l pedepsească prea aspru – i-a permis s-o predea mai departe, pînă va sosi în localitate un specialist de adevărată franceză, cu o singură condiţie – să nu-i mai spună limbii predate de el „franceză“, ci română… Astfel, în cataloagele acelei şcoli – unică în Tadjikistan, dar bănuim şi-n toată Asia Mijlocie – la capitolul „limba străină“ e trecută „limba română“, iar mulţi dintre maturii care ţin în mîini atestatele acelor fii şi fiice de tadjici se întreabă poate în gîndul lor: la ce le-o fi trebuind acestora limba română şi unde o vor putea aplica vreodată în viaţa lor de tadjici?!

Descoperă România :   Coșmarul mutilării României Mari

Mi s-a mai povestit că – aşa cum în acea fostă republică sovietică începuse imediat după aceea şi un război fratricid, care mai continuă – autorităţile au şi uitat în curînd de „profesorul“ basarabean. Un alt profesor de „limbi străine“, Ministerul de la Duşanbe şi aşa n-a mai expediat în sătucul din vîrful Pamirului, acesta predînd în continuare limba română acelor tadjico-persani.

YouTube player

Cum domnul profesor a fost unul bun, dar şi exigent – neposedînd suficient de bine nici tadjica, nici rusa, a comunicat cu mai multe generaţii de elevi deveniţi ulterior părinţi şi bunici doar în „franceza“ lui, astfel că tot aulul cela de lîngă Afganistan vorbeşte două limbi: tadjica şi româna. Iar cînd a aflat că ministerul intenţionează să le trimită un alt profesor, mai tînăr, cu o altfel de „franceză adevărată“, satul a expediat pe dată o scrisoare de protest la Duşanbe, menţionînd că el nu doreşte o altă franceză, că el s-a obişnuit cu aceasta vorbită de „efendi învăţător“ şi pe care locuitorii lui – fiind elevi sîrguincioşi la vremea lor – o cunosc suficient ca să-şi poată ajuta copiii sau nepoţii să-şi facă temele pentru acasă, fiind şi prea bătrîni ca s-o ia de la capăt.

Undeva prin Pamir, munţii cei mai înalţi din Asia, cărora li se mai spune şi „acoperişul lumii“, se află un aul mic, pierdut între pietre, care vorbeşte româneşte. Atunci cînd Basarabia – aşa cum visează azi Voroninii, Mişinii, Ostapciucii, Ţaranovii, Potlogariovii şi alţi jalnici trecători prin Istoria noastră – nu va mai vorbi româneşte, Dumnezeu, sînt sigur de acest lucru, va putea reconstitui limba română cu ajutorul copiilor acelui sătuc din Munţii Pamir, de deasupra lumii, care o vorbesc cu mai mult drag şi cu mai mult respect decît cei care 8 ani au condus Republica Moldova ca pe o ţară duşmană, precum cotropitorii nemiloşi, care, îngenunchind o ţară, aveau un singur scop: cum să o distrugă, în aşa fel încît aceasta să nu-şi mai revină niciodată. Din Badahşanul-de-Munte al Tadjikistanului, într-o şcoală pierdută în Munţii Pamir, un basarabean a predat, toată viaţa sa, timp de aproape 5 decenii, limba „franceză“.

Descoperă România :   Secretele celor 30 de triburi dacice

RĂZVAN LĂZĂREANU

Click to rate this post!
[Total: 5 Average: 5]
Comentariul tău
(Visited 5.275 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns


google-site-verification=IWS3tNJV78tBL62v1gt7emyE_mMSARmp51R8V0JQ79g