Platoul sfânt al Bucegilor este un spațiu sacru, locaș în care s-au săvârșit rituri de inițiere închinate lui Saturn, lui Ianus în timpurile primordiale și mai târziu lui Zamolxis și Zeiței Mamă a pământului geto-dac: Bendis, lui Orfeu și lui Dionyssos.

În același spațiu sacru, pelasgic și hyperboreean, timpul primordial, cel de la începuturi, timpul sacru, mitic, a păstrat memoria „moșilor” născători, zămislitori de seminții pelasge și hyperboreene: Saturnus Senex (Moș Crăciun în mitologia română) și Ianus (cel cu două chipuri și purtătorul cheilor tainelor universului, Ion Sântion în mitologia română), consacrându-le în munții noștri sublimi monumente megalitice, care încă și azi pomenesc la vedere fapta lor de întemeietori, hierofania lor în miraculoasele plaiuri pelasge moștenite apoi de geto-daci.

După trecerea multor vremuri, neamurile traco-gete i-au slăvit și pe protectorii lor de atunci: Zeul Moș Primordial (Zamolxis), pe Zeița Bendis – Zeița Mamă a Pământului geto-dac (devenită Zeița Dochia) – , Zeul Dionyssos și profetul său Orfeu.

La aceștia se adaugă Cultul Zeului Străjer al neamurilor traco-dace, Ares și a Zeului Hermes, preamărit în mod deosebit de casta sacerdoților traco-geto-daci, cărora li s-au închinat temple, iar după obiceiul moștenit de la pelosgo-hyperboreeni, fiecare templu avea și un oracol al său, unde se desfășurau și ceremonialuri de inițiere, scenarii de mistere dedicate zeului respectiv.

Cultul Zeiței Bendis, Zeița Mamă a neamurilor traco-gete, se serba la 19 mai, când se oficiau și misteriile închinate ei, numite Bendidiile.

Acest cult era atât de important în conștiința arhaică a anticilor, încât el a fost introdus oficial și la Atena în vremea lui Pericle (495-429 î.e.n.), dar mai avea și un alt templu (numit bendideion) la Salomina.

Nu întâmplător cartea „Republica” a lui Platon începe cu relatarea ceremoniilor instituite de atenieni în cinstea zeiței traco-gete Bendis, care constau într-o procesiune și o întrecere, un concurs de alergări, desfășurat noaptea, la lumina făcliilor (exact cum se desfășurau la geto-daci și apoi la români ritualul încuratul cailor ținut la marea sărbătoare a capului de primăvară: Sân-Toaderii).

Orânduirea socială perfectă, statul perfect, ideal, sunt luate ca model din realitățile regatului agatârșilor și ale legilor sociale de la purtătorii de „thyrs” de la nordul Dunării.

Acel stat ideal pentru Platon, statul agatârșilor, era pus sub egida (scutul) Zeiței Bendis, Marea Mamă a geto-dacilor. Desigur că Platon, în modelul de stat pe care l-a avut, real și nu imaginar, în timpurile patronate spiritual de Zeița Bendis, a fost uimit de poziția femeii, rolul femeii în conștiința comună a neamurilor trace.

L-au uimit poziția femeii în statul Amazoanelor, era o realitate, care a trecut în legendă datorită vieții exemplare duse de apărătoarele statului matriarhal amazonian, poziția de absolută libertate a femeilor în statul agatârșilor, și poziția liberă a femeii traco-gete în misteriile Dionisiace, care oferea femeii posibilitatea să reglementeze, ca Baccante, desfășurarea ceremoniilor.

Aceasta este o realitate „istorică”, nu utopică ori imaginară, despre poziția urmașelor Zeiței Bendis la traco-geți, protectoarea unui stat privilegiat al femeii trace în acele timpuri apropiate de realitățile sacre ale tradiției primordiale.

Este același model de stat moștenit de urmașii daco-români și anume legendarul stat al Blajinilor, conservat în memoria și tradiția arhaică românească ca Sărbătaoarea Blajinilor, ori Paștele Rohmanilor sau Paștele Rogmanilor.

Zeița Bendis a traco-geților a fost identificată și cu Zeița Ursoaică a traco-geților Brauro.

Astfel mitologia traco-getă împlinește o relație binară, reconstituie un binom divin patronat de același strămoș divin, totemic: Ursul, adică Zeul moș primordial Zamolxis, cel îmbrăcat la naștere cu o blană de urs, și Zeița ursoaică a traco-geților Brauro (vezi Constantin Daniel, op. cit., pg. 207).

Cultul acestei Zeițe era tot de tipul misteriilor, ca și în cazul cultului Zamolxian.

autor Constanin  Giurginca, „Arhivele Transcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc