9 mai, sărbătorirea Independenței României
5 (1)

În 2023, pe 9 mai, România va aniversa 146 de ani de la câștigarea independenţei faţă de Imperiul Otoman. În această zi, în anul 1877, ministrul de externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, rostea în plenul parlamentului următoarele cuvinte: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare!”. A doua zi, pe 10 mai, independenţa era votată în unanimitate de către camerele reunite, după care domnitorul țării, Carol I de Hohenzollern, a promulgat legea, care a fost publicată în Monitorul Oficial. Anul următor, Tratatul de pace de la San Stefano consfințea recunoașterea oficială a independenței României.

Banner WhatsApp Comunicare
YouTube Logo

Câștigarea independenței a fost rezultatul unui efort susținut de lungă durată pe care l-au făcut clasa politică de atunci și armata și a reprezentat un moment de cotitură în istoria țării noastre, care avea să marcheze începutul unei noi ere de dezvoltare și de progres. A trecut de atunci aproape un secol și jumătate, însă independența noastră este și în prezent un simbol al luptei pentru libertate, care continuă să inspire noi generații. În cele ce urmează vom explora împreună modul în care România și-a dobândit independența și cum a influențat acest moment istoria ulterioară a țării.

Contextul politic din secolul al XIX-lea

Înainte de a intra în detaliile evenimentelor care au dus la obținerea independenței față de Imperiul Otoman, este important să amintim care era situația geopolitică din Europa în secolul al XIX-lea. În acea perioadă, Înalta Poartă controla o mare parte din zona Balcanilor, inclusiv teritoriile care astăzi fac parte din România. În pofida faptului că aceste teritorii erau populate în mare parte de români, aceștia nu aveau control asupra propriilor destine și trăiau sub dominația turcilor. Totodată, Europa de Vest traversa o perioadă de schimbări majore, cu revoluții și mișcări naționaliste care au dus la dezmembrarea unor imperii mari, precum cel Austro-Ungar și cel Rus. Însă tocmai aceste evenimente aveau să-i inspire pe liderii politici români ai acelor vremuri să caute și ei independența pentru propria lor țară.

În 1859, Mihail Kogălniceanu, un intelectual și important lider politic în acea perioadă, a condus o mișcare pentru unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească. De altfel, mulţi istorici îl descriu pe acesta drept cel mai important om politic din istoria Principatelor Unite şi a României, iar principalele argumente sunt cei aproape 50 de ani de carieră politică şi participarea în luarea unor decizii pe cât de curajoase, pe atât de importante, care au condus la înfăptuirea României moderne.

sărbătorirea Independenței României

Mihail Kogălniceanu

Unirea de la 24 ianuarie 1859 a presupus un efort politic și social deosebit din partea tuturor personalităților marcante ale acelor vremuri, mari gânditori și vizionari. Noul domnitor peste cele două principate a fost ales cu unanimitate de voturi Alexandru Ioan Cuza. Prin actul politic al dublei alegeri a acestuia, care s-a realizat fără să se încalce formal prevederile Convenţiei de la Paris, naţiunea română obţinea o victorie uriașă în perspectiva realizării statului modern.

Descoperă România :   Regii care au creat România

Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza

După făurirea statului naţional român, Cuza a trecut la înfăptuirea unei serii de reforme importante pentru modernizarea ţării, între care abolirea sclaviei și reducerea puterii boierilor, reforme care au reprezentat, practic, piatra de temelie a proclamării şi, ulterior, a cuceririi independenţei de stat. Cu toate acestea, Imperiul Otoman și marile puteri europene nu au recunoscut „Mica Unire”, iar România a continuat să accepte starea de vasalitate față de Poartă, care își exercita suveranitatea asupra a 32 de provincii și numeroase state vasale și tributare. Astfel, țara noastră era obligată să recunoască suzeranitatea otomană, să plătească un tribut anual şi să accepte stăpânirea acesteia în Dobrogea, la gurile Dunării. Cuza a reușit să obțină sprijinul Franței și al altor puteri europene și a continuat să lupte pentru independența țării, care devenise în mod evident un ideal pentru toți românii.

Noua țară a început să se numească România după ce Cuza a abdicat în 1866, atunci când a fost redactată și prima constituție a țării. În acest context, au revenit în actualitate discuţiile privind aducerea la conducerea țării a unui prinţ străin. Prin alegerea unui principe străin, românii doreau să fie înlăturate certurile interne pentru domnie, să se consolideze statul abia constituit şi să fie pregătit terenul pentru dobândirea independenţei și pentru modernizarea statului. Domnitor a fost ales prințul german Carol I de Hohenzollern, iar acesta ştia că Războiul de Independenţă este inevitabil.

Războiul de independență și formarea României moderne

În anul 1877, România a declarat război Imperiului Otoman în încercarea de a-și câștiga independența. Și asta, cu toate că Imperiul Țarist nu dorea intrarea țării noastre în război, nedorind ca aceasta să participe la tratatele de pace pentru împărțirea teritoriilor.

Războiul ruso-turc a izbucnit în luna aprilie 1877 și a constituit ocazia ideală pentru ca România să-şi câştige independenţa. Implicarea ţării noastre, care a fost oficializată prin actele adoptate de Adunarea Deputaţilor şi de către Senat în zilele de 29 şi 30 aprilie 1877, avea să decidă soarta conflictului şi stabilirea învingătorilor.

sărbătorirea Independenței României

Trecerea Dunării de către trupele române

În același an, rușii au intrat în război de partea României și au reușit să ocupe principalele orașe din Dobrogea și din Muntenia. Acțiunile armatei ruse au început în luna iunie, atunci când trupele țariste au traversat Dunărea în Dobrogea. Această operațiune s-a făcut în parte sub protecția flotilei românești. Linia Dunării de la sud a început să fie bombardată de apărarea otomană, iar artileria românească a ripostat, securizând, astfel, trecerea soldaţilor ruşi spre Dobrogea. În replică, turcii au bombardat Calafatul, acțiune care a reprezentat în viziunea Parlamentului României motivul prin care se constata starea de război.

Descoperă România :   Tragediile din viața lui Cuza

Recunoașterea independenței României de către marile puteri

În acest fel erau rupte legăturile de suzeranitate dintre România și Imperiul Otoman, iar aceasta este esenţa Declaraţiei de Independenţă, care a fost votată la 9 mai 1877. În acest context, ministrul de externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, a citit decretul în plenul parlamentului, iar la final exclama: „Suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă. Guvernul va face tot ce va fi în putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa”. Zis și făcut.

Mihail Kogălniceanu a citit în plenul parlamentului Declaraţia de Independenţă

La 19 februarie 1878, a fost semnat Tratatul de pace de la San Stefano (n.n. – orașul Yeșilkoy din Turcia europeană de astăzi), care a pus, practic, capăt războiului ruso-româno-otoman din 1877-1878. Potrivit clauzelor incluse în acest tratat, erau recunoscute independența României, alături de cea a Serbiei și Muntenegrului, autonomia Bulgariei Mari și a Bosniei-Herțegovina și, totodată, era prevăzut un drept al Rusiei de intervenție în treburile popoarelor creștine din Imperiul Otoman.

De asemenea, Imperiul Otoman trebuia să plătească Rusiei despăgubiri de război și să cedeze patru regiuni din Caucaz. Rusia a revendicat județele Cahul, Reni și Ismail, în timp ce Delta Dunării și Dobrogea, cedate Rusiei de la turci, îi reveneau României drept compensație.

Tratatul de la San Stefano

Marile puteri, în special Marea Britanie şi Austro-Ungaria, care erau interesate în obţinerea unor teritorii şi sfere de influenţă în Imperiul Otoman, au contestat valabilitatea tratatului de la San Stefano, scrie site-ul Historia.ro. Astfel, acestea au impus ţinerea unui nou Congres de Pace, care a avut loc la Berlin în iunie-iulie 1878. Discuţiile de aici au avut doar un caracter formal pentru că revizuirea clauzelor de la San Stefano fusese făcută înainte de deschiderea lucrărilor acestui congres, pe fondul semnării unor aranjamente bilaterale anterioare, și anume Austro-Ungaria şi Rusia, Rusia şi Marea Britanie, Marea Britanie şi Imperiul Otoman – pentru cedarea Ciprului către Londra, Austro-Ungaria şi Marea Britanie – pentru un sprijin reciproc în cadrul viitorului congres de pace. Soarta țărilor din Balcani a fost discutată în absenţa reprezentanţilor acestora, iar în cele din urmă au fost admişi ca o concesie pentru a-şi expune cauza.

Descoperă România :   În 1866, la 10 mai, Carol I este încoronat ca domnitor al României

Lucrările congresului berlinez s-au încheiat prin semnarea unui tratat de pace, care modifica simţitor prevederile de la San Stefano. În ceea ce privește România, articolele 43-45 prevedeau ca „ambele părţi contractante să recunoască independenţa”, condiţionată fiind însă de retrocedarea către Rusia a sudului Basarabiei şi de acordarea de drepturi politice tuturor locuitorilor, indiferent cărei comunităţi religioase aparţineau. Cei vizaţi erau evreii şi musulmanii, în condiţiile în care articolul 46 din tratat consfinţea unirea cu România a insulelor Deltei Dunării şi a Dobrogei, ocupate de otomani în secolul al XV-lea.

Cum s-a dezvoltat România sub domnia lui Carol I

Toate demersurile despre care am vorbit anterior s-au finalizat în martie 1881, atunci când a fost adoptată în unanimitate de voturi legea de proclamare a Regatului, legea libertăţii României şi a apartenenţei acesteia la Europa. Evenimentul a fost sărbătorit la data de 10 mai 1881, zi în care regele Carol I de Hohenzollern a fost proclamat rege al României și a primit coroana de oţel.

Această perioadă a marcat începutul României moderne, care a început să se dezvolte rapid în următorii ani. Regele Carol I a inițiat mai multe reforme majore, între acestea numărându-se cele referitoare la construirea de drumuri și de căi ferate, precum și modernizarea armatei.

sărbătorirea Independenței României

Festivitatea de încoronare a regelui Carol I

Chiar dacă primii ani de domnie au fost marcați de o acută instabilitate politică, Carol I s-a implicat în politica internă şi externă a ţării. Astfel, a stimulat organizarea instituţiilor statale, mai ales a armatei, care a jucat un rol hotărâtor în obţinerea independenţei de stat în 1877-1878.

Cei 48 de ani de domnie ai lui Carol I au marcat o etapă de mari progrese pentru România în plan demografic, economic, social, administrativ, politic şi cultural. Unul dintre primele acte politice ale noului domnitor l-a reprezentat proclamarea noii Constituţii (29 iunie/1 iulie 1866), una dintre cele mai democrate la acea vreme. Aceasta a rămas în vigoare până în anul 1923. Pe această nouă Constituţie a ţării, Carol I a depus următorul jurământ: „Jur a păzi Constituţiunea şi legile poporului român, a menţine drepturile naţionale şi integritatea teritoriului”.

Comentariul tău
Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]
(Visited 169 times, 1 visits today)

Click pe X pentru a inchide .